Rockabella lansează un nou cântec – „Invulnerabili” – ce îmbină elemente orchestrale și de rock alternativ într-un val neașteptat de energie. Videoclipul piesei prezintă muzicieni, artiști, dansatori sau fani ai trupei care, inspirați de noul cântec, au ales o formă de artă prin care să își exprime gândurile și emoțiile. Printre invitați se numără Doru Trăscău, Dan Byron, Cornel Ilie, Bogdan Șerban.

 

Single-ul „Invulnerabili” anunță lansarea celui de-al treilea album de studio Rockabella, ce va avea loc pe 9 decembrie la Club Control în București.

 

Am scris Invulnerabili într-o perioadă în care am hotărât să nu mai răspund cu „bine” la întrebarea „ce faci” decât dacă e adevărat, iar asta, în loc să mă îndepărteze de oamenii din jurul meu, m-a apropiat și mai tare. De acolo ideea că invulnerabilitatea stă în sinceritate.’ declară Teodora Moroșanu, solista Rockabella.

Pentru videoclipul cântecului Invulnerabili, Rockabella au creat un spațiu în care oamenii să-și poată exprima creativitatea. Au amenajat în studioul lor un loc de joacă în care apropiați ai trupei – muzicieni, artiști, comunicatori și creatori – au ascultat în premieră noul single și, inspirați de muzică, au ales o formă de artă prin care să își exprime gândurile și emoțiile. Videoclipul este un colaj din aceste momente.

 

Rockabella – Invulnerabili (official video)

https://youtu.be/NO2v_dVsklI

 

Noi credem că muzica e mult mai puternică atunci când o trăim prin toate simțurile. Am aflat că semănăm unii cu ceilalți mai mult decât ne imaginăm: desenăm ca să ne concentrăm gândurile, suntem atrași de textura lutului între degete pentru că ne transformă în copii, trudim peste construcții din hârtie și sperăm să stea în picioare sau să zboare. Am mai aflat că dacă avem puțină răbdare, disconfortul de a fi priviți, de a “trebui” să facem ceva, dispare. Atunci instinctele noastre ne poartă spre joacă, spre artă, spre exprimare. Suntem recunoscători tuturor oamenilor care au luat parte la micul nostru experiment și sperăm ca oricine privește videoclipul să se simtă inspirat să creeze ceva.”

 

În videoclip au participat: Alex Petcu, Ana Crăciun Lambru, Anca Ghinea – kreatoria.ro, Andrei Zamfir, Bogdan Șerban, Corina Dumitrescu, Cornel Ilie, Cosmin Sipoș, Crina Cristescu, Cristina Ispas, Dan Byron, Denis Bolborea, Indie Bolborea, Denisa Nicolae, Doru Trăscău, Gospo, Kirk, Liviu Romanescu, Loredana Larionescu, Năluca, Raisa Beicu, Răzvan – CriticEyez, Victoria Radu.

 

Piesa este disponibilă pentru streaming și download pe toate platformele digitale:

https://distrokid.com/hyperfollow/rockabella/invulnerabili

 

Rockabella înseamnă:

 

Teodora Moroșanu – voce

Bogdan Diaconeasa – bass

Ștefan Mustață – chitară

Alina Horez – vioară

Bogdan Moroșanu – tobe, producție muzicală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.