A cincea ediție a celui mai mare festival de pe o plajă din Europa vine cu un concept nou și un milion de motive să iubești vara anului viitor. Organizatorii anunță că festivalul Neversea 2023 va avea loc între 6 și 9 iulie, pe plaja Neversea Beach din Constanța. Timp de 4 zile și 4 nopți, fanii care iubesc muzica, marea, plaja, răsăriturile, apusurile, petrecerile, libertatea și viața se vor bucura de o nouă ediție Neversea, unde vor trăi experiențe unice pe care și le vor aminti toată viața.

Cea de-a cincea ediție Neversea va aduce artiști în premieră în România, cei mai buni DJ-i și producători internaționali, precum și artiști români. Organizatorii vin pentru ediția din 2023 și cu o poveste nouă și vor transforma plaja Neversea într-un loc cu decoruri fantastice.

Oaza de libertate de la malul Mării Negre va fi plină de culori, entuziasm și energii bune aduse și de dansatori, animatori și acrobați pe picioroange, care vor defila printre zecile de mii de participanți. Fanii se vor putea încărca cu adrenalină și fericire din tot perimetrul festivalului, care, pe lângă scene, va găzdui și diverse activități interactive, sporturi pe apă, ateliere și workshopuri creative și inspiraționale, zone de fashion, make-up, hairstyle, mâncare și băuturi. Organizatorii spun că pregătesc o mulțime de surprize noi cu care îi vor surprinde pe cei care trec pragul festivalului.

PRIMELE ABONAMENTE VOR AVEA UN PREȚ SPECIAL DE 79 EURO PLUS TAXE ȘI POT FI REZERVATE CU DOAR 1 EURO PER ABONAMENT

Cei care doresc să își asigure acum intrarea la cea mai mare petrecere de la Marea Neagră de anul viitor se pot înscrie pe https://extasy.com/ sau pot descărca aplicația Extasy până pe 21 noiembrie, pentru a-și rezerva abonamentul la prețul de doar 1 euro. După crearea contului, fanii pot alege maximum 4 abonamente pentru Neversea 2023 pe care le pot rezerva pe loc, fiecare la prețul de 1 euro. Apoi, în data de 22 noiembrie 2022, vor plăti prețul întreg al abonamentelor rezervate. Acestea vor avea un preț special, după cum urmează:

General Access Basic: 79 euro + taxe

General Access Risk Free: 99 euro + taxe

VIP: 209 euro + taxe

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.