Filmele de acțiune „Hamburger Hill/ Hamburger Hill – Misiune sinucigașă” și „Black Hawk Down/ Operaţiunea Mogadishu” fac parte din programul „Marile confruntări” pe care Warner TV l-a pregătit pentru luna noiembrie.

„Hamburger Hill – Misiune sinucigașă” (SUA, 1987), regizat de John Irvin, cu Dylan McDermott şi Don Cheadle în distribuţie, este reinterpretarea uneia dintre cele mai sângeroase lupte din Războiul din Vietnam.

Șase sute de soldați americani au participat la lupta din Valea Ashau, în mai 1969, iar un sfert dintre ei și-au găsit sfârșitul acolo.

Filmul scris de James Carabatsos relatează povestea plutonului, cu dramele soldaţilor, neliniştile lor, dar şi cu momentele vesele pe care reuşesc să le creeze.

Producția americană poate fi urmărită la Warner TV pe 20 noiembrie, de la ora 21:00.

„Operaţiunea Mogadishu” (SUA – Marea Britanie, 2002), regizat de Ridley Scott, îi are în distribuție pe Josh Hartnett, Ewan McGregor, Tom Sizemore, Orlando Bloom, Sam Shepard și Tom Hardy.

Premiată cu Oscar pentru montaj şi sunet şi nominalizată pentru regie şi imagine, drama scrisă de Ken Nolan este bazată pe o acţiune a unor trupe de elită americane în capitala Somaliei.

Lungmetrajul, nominalizat la BAFTA şi la premiile acordate de Sindicatul regizorilor americani şi de Sindicatul scenariştilor americani, a fost inclus de National Board of Review între cele mai bune zece filme ale anului.

„Operaţiunea Mogadishu” va fi difuzat de Warner TV pe 27 noiembrie, de la ora 21:00.

Tuesday 1st

November 2022

07:25  Magnum, P.I.
(Ep. 15)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

08:25  Magnum, P.I.
(Ep. 16)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Masca Morţii
(Ep. 23) Xena se reunește cu fratele ei Toris și cei doi își unesc forțele pentru a-l răsturna pe Cortese, atacatorul care le-a distrus satul cu mulți ani înainte. Când Xena și Gabrielle îi dau în vileag pe doi asasini mascați care îi pândesc pe o potecă, Xena află că liderul lor este nimeni altul decât Cortese, nemilosul despot războinic care a făcut-o să ia calea războiului și a distrugerii.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Stewart Main. 55 mins, CEE 12 (1996)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: E vreun medic în casă ?
(Ep. 24) Xena și Gabrielle conduc un spital improvizat pentru victime de război și încearcă să convingă un general că sângerosul conflict ar trebui să se încheie.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 60 mins, CEE 12 (1996)

11:20  Echipa de Şoc
(Ep. 18)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Dennis Donnelly. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

12:15  Echipa de Şoc
(Ep. 19)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Dennis Donnelly. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

13:10  Hercule
(Ep. 12)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

14:05  Hercule
(Ep. 13)

15:00  Xena, Prinţesa războinică: Orfan de război
(Ep. 1) Xena (Lucy Lawless) se întoarce într-un sat pe care l-a cucerit cândva, pentru a apăra o piatră magică de mâinile rele și, în timp ce se afla acolo, îşi vede fiul de 9 ani (David Taylor). Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charles Siebert. 60 mins, E12 (1996)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: Aminteşte-ţi nimic
(Ep. 2) Când cele trei Ursitoare (Rebecca Kopacka, Micaela Daniel, Elizabeth Pendergrast) îi permit Xenei (Lucy Lawless) să călătorească în timp până în zilele ei de pre-războinic, ea încearcă să ducă o viață lipsită de violență. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Anson Williams. 55 mins, E12 (1996)

16:55  Hercule
(Ep. 14)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

17:55  Hercule
(Ep. 15)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

18:50  A naibii dragoste!
Un bărbat cu principii morale exemplare încearcă să-şi facă de cap cu femei, dar constată că inima lui îi e dăruită pentru totdeauna soţiei sale.
Actors: Steve Carell, Ryan Gosling, Julianne Moore, Emma Stone, John Carroll Lynch, Marisa Tomei. Director: Glenn Ficarra,John Requa,. 145 mins, FSK 12 (2011) (HD)

21:15  Troia
Legendara poveste a lui Homer despre dragoste și război în Grecia antică e transpusă pe ecran în toată grandoare ei în “Troia”, o aventură de proporții epice.
Actors: Brad Pitt, Eric Bana, Alex King, Orlando Bloom, Diane Kruger, Brian Cox. Director: Wolfgang Petersen,. 190 mins, CEE 16  (2004) (HD)

00:25  Intrarea dragonului
Când un infractor notoriu găzduiește un turneu de arte marțiale, serviciul britanic de contrainformaţii trimite un luptător cu motive personale de răzbunare să se infiltreze în competiție.
Actors: Bruce Lee, John Saxon, Ahna Capri, Bob Wall, Shih Kien, Jim Kelly. Director: Robert Clouse,. 125 mins, CEE 16  (1973) (HD)

02:30  Tipu’ de la cablu
E un ritual urban renumit. Strecoară-i tipului de la cablu 50 de dolari şi vei vedea toate canalele de filme pe gratis. Dar când Steven Kovacs se mută într-un apartament nou, tipul local de la cablu nu e la fel ca alţii. Nu vrea cei 50 de dolari. Vrea doar un prieten şi nu acceptă un răspuns. Steven va afla că nu există „abonament” la cablu pe gratis.
Actors: Jim Carrey, Matthew Broderick, Leslie Mann, Jack Black, . Director: Ben Stiller,. 115 mins, FSK 12 (1996) (HD)

04:25  Brüno
Brüno e un guru austriac al modei gay. Are propria sa prezentare de modă, Funkyzeit, dar după ce se face de rușine în fața fanilor, decide să se mute la Los Angeles și să se reinventeze.
Actors: null, Gustaf Hammarsten, Elton John, Robert Huerta, Chris Martin, Thomas Rosales Jr.. Director: Larry Charles,. 95 mins, CEE 16  (2009) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 2
(Ep. 2) Dumnezeu îi cere lui Sanjay să nimicească un ateu, în timp ce Craig şi Eliza realizează că au multe de făcut.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Maurice Marable,Simon Rich,Ryan Case,Dan Schimpf,. 25 mins, E12 (2019) (HD)

06:25  Echipa de Şoc
(Ep. 19)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Dennis Donnelly. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

Wednesday 2nd

November 2022

07:25  Magnum, P.I.
(Ep. 17)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

08:25  Magnum, P.I.
(Ep. 18)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Orfan de război
(Ep. 1) Xena (Lucy Lawless) se întoarce într-un sat pe care l-a cucerit cândva, pentru a apăra o piatră magică de mâinile rele și, în timp ce se afla acolo, îşi vede fiul de 9 ani (David Taylor). Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charles Siebert. 55 mins, E12 (1996)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: Aminteşte-ţi nimic
(Ep. 2) Când cele trei Ursitoare (Rebecca Kopacka, Micaela Daniel, Elizabeth Pendergrast) îi permit Xenei (Lucy Lawless) să călătorească în timp până în zilele ei de pre-războinic, ea încearcă să ducă o viață lipsită de violență. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Anson Williams. 60 mins, E12 (1996)

11:20  Echipa de Şoc
(Ep. 20)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

12:20  Echipa de Şoc
(Ep. 21)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

13:15  Hercule
(Ep. 14)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

14:15  Hercule
(Ep. 15)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1997)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Ucigaşul gigantic
(Ep. 3) Când Gabrielle (Renee O’Connor) apără un tânăr israelit pe nume David (Antony Starr), viața ei este amenințată, până când Xena (Lucy Lawless) își propune să lupte cu vechiul ei prieten Goliat (Todd Rippon) în schimbul eliberării de la filistini.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Gary Jones. 60 mins, E12 (1996)

16:05  Xena, Prinţesa războinică: Fetele vor să se distreze
(Ep. 4) Când Orfeu (Matthew Chamberlain) își pierde puterea de a-l supune pe zeul Bahus (Anthony Ray Parker) cu muzica sa, Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) își riscă viața pentru a pune capăt domniei terorii a lui Bahus.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 55 mins, CEE 12 (1996)

17:00  Hercule
(Ep. 16)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

18:00  Hercule
(Ep. 17)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

18:55  Cercul
Mae Holland profită de oportunitatea vieții când obține un loc de muncă la cea mai puternică companie de tehnologie și social media din lume. Încurajată de fondatorul companiei, Mae se alătură unui experiment inovator care forţează granițele confidențialității, eticii și libertății personale.
Actors: Hunter Burke, Bill Paxton, Elvy Yost, Steven Klein, Roger Joseph Manning Jr., Eve Gordon. Director: James Ponsoldt,. 125 mins, FSK 12 (2017) (HD)

21:00  Operațiunea Mogadishu
Adevărata poveste despre implicarea SUA în Somalia, în timpul unei misiuni umanitare sortite eşecului. Pe 3 octombrie 1993, soldaţii americani au intrat în Somalia pentru un exerciţiu care trebuia să dureze mai puţin de o oră. Misiunea a devenit o bătălie de o noapte contra a mii de somalezi înarmaţi. 18 soldaţi americani şi peste 500 de somalezi au fost ucişi ca urmare a acestui conflict.
Actors: Josh Hartnett, Eric Bana, Ewan McGregor, Tom Sizemore, William Fichtner, Sam Shepard. Director: Ridley Scott,. 170 mins, CEE 16  (2001) (HD)

23:50  Destinație finală 5
Un grup de colegi aflat într-o excursie corporatistă scapă cu viață după prăbușirea unui pod datorită premoniției unuia dintre ei, dar sunt urmăriți de o forță invizibilă care pare a fi Moartea însăși, hotărâtă să-și ia ce i se cuvine.
Actors: Nicholas D’Agosto, Emma Bell, Miles Fisher, Arlen Escarpeta, Courtney B. Vance, P.J. Byrne. Director: Steven Quale,. 110 mins, FSK 18 (2011) (HD)

01:40  Experimentul
Voluntarii sosesc pentru un studiu psihologic condus de dr. Archaleta în care participanții vor fi împărțiți în grupuri care acționează ca gardieni și deținuți. Sunt prezentate regulile de bază: deținuții trebuie să mănânce și să consume 3 mese pe zi; vor fi 30 de minute de recreere zilnic; deţinuţii trebuie să rămână în zonele desemnate.
Actors: Adrien Brody, Cam Gigandet, Forest Whitaker, Maggie Grace, Travis Fimmel, Clifton Collins Jr.. Director: Paul Scheuring. 115 mins, CEE 18 (2010) (HD)

03:35  Labirintul
Adolescenta Sarah e lăsată cu fratele ei mai mic, Toby, care nu se opreşte din plâns. Sarah încearcă să-l adoarmă citindu-i o poveste. Când aceasta îl invocă din greşeală pe regele goblinilor din poveste, acesta fură copilul şi îl duce la castelul lui, aflat în mijlocul unui labirint. Sarah trebuie să treacă de labirint până la miezul nopţii, sau Toby va fi transformat în goblin.
Actors: David Bowie, Jennifer Connelly, Toby Froud, Shelley Thompson, Christopher Malcolm, . Director: Jim Henson,. 115 mins, FSK 12 (1986) (HD)

05:30  Căutări misterioase
(Ep. 7)
Actors: Alia Shawkat, John Reynolds, John Early, Brandon Micheal Hall, Meredith Hagner, Clare McNulty. Director: Sarah-Violet Bliss,Charles Rogers,Michael Showalter,. 30 mins, E16A20 (2017) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 3
(Ep. 3) Un om cu probleme complică planul lui Craig şi al Elizei, în timp ce Sanjay încearcă să-şi şlefuiască aptitudinile.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Ryan Case,Simon Rich,Maurice Marable,Dan Schimpf,. 25 mins, E12 (2019) (HD)

06:25  Echipa de Şoc
(Ep. 21)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

Thursday 3rd

November 2022

07:25  Magnum, P.I.
(Ep. 1)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 12 (1981) (HD)

08:20  Magnum, P.I.
(Ep. 2)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

09:20  Xena, Prinţesa războinică: Ucigaşul gigantic
(Ep. 3) Când Gabrielle (Renee O’Connor) apără un tânăr israelit pe nume David (Antony Starr), viața ei este amenințată, până când Xena (Lucy Lawless) își propune să lupte cu vechiul ei prieten Goliat (Todd Rippon) în schimbul eliberării de la filistini.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Gary Jones. 55 mins, E12 (1996)

10:15  Xena, Prinţesa războinică: Fetele vor să se distreze
(Ep. 4) Când Orfeu (Matthew Chamberlain) își pierde puterea de a-l supune pe zeul Bahus (Anthony Ray Parker) cu muzica sa, Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) își riscă viața pentru a pune capăt domniei terorii a lui Bahus.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 60 mins, CEE 12 (1996)

11:15  Echipa de Şoc
(Ep. 22)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

12:10  Echipa de Şoc
(Ep. 23)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

13:10  Hercule
(Ep. 16)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

14:05  Hercule
(Ep. 17)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Întoarcerea lui Callisto
(Ep. 5) Gabrielle (Renee O’Connor) este cucerită de fostul ei logodnic, Perdicas (Scott Garrison), dar viitorul ei cu el este amenințat de vechiul inamic al Xenei, războinica răzbunătoare Callisto (Hudson Leick).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 55 mins, CEE 12 (1996)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: Luptătoare… Prinţesă… Femeie uşoară
(Ep. 6) Al doilea efort al Xenei de a o proteja pe cea cu care seamănă, prințesa Diana, este complicat de faptul că Diana și cea mai recentă duşmancă a ei seamănă cu Xena. Cu Lucy Lawless într-un rol triplu.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 60 mins, CEE 12 (1996)

17:00  Hercule
(Ep. 18)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

17:55  Hercule
(Ep. 19)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

18:50  Ziua trădătorilor
În ultimele zile frenetice dinaintea primului tur foarte contestat al alegerilor pentru preşedinţie din Ohio, un viitor secretar de presă de campanie (Ryan Gosling) se trezește implicat într-un scandal politic care amenință să răstoarne șansa candidatului său la președinție.
Actors: Bella Ivory, Paul Giamatti, George Clooney, David McConnell, Philip Seymour Hoffman, John Repulski. Director: George Clooney,. 120 mins, FSK 12 (2011) (HD)

20:50  Comanda
Anul 2000. Submarinul rus Kursk se scufundă în Marea Barents. Un dezastru și neglijența guvernului ţin lumea în suspans. În timp ce 23 de marinari luptă pentru viața lor, familiile lor se luptă să-i salveze, deşi șansele sunt minime.
Actors: Matthias Schoenaerts, Léa Seydoux, Colin Firth, Peter Simonischek, Max von Sydow, . Director: Thomas Vinterberg. 140 mins, 12A20 (2018) (HD)

23:10  Beretele Verzi

Actors: John Wayne, Richard Pryor (‘Cactus’), David Janssen, Raymond St Jacques, William Olds, Jim Hutton. Director: Cliff Lyons,John Wayne,Ray Kellogg,Mervyn LeRoy,. 180 mins, CEE 16  (1968)

02:10  Trei Naşi
Trei bandiţi îşi pun viaţa în primejdie pentru a salva un copilaş abandonat în inima deşertului. John Wayne, Ward Bond şi Harry Carey Jnr sunt protagoniştii acestei poveşti impresionante.
Actors: John Wayne, Harry Carey Jr., Pedro Armendáriz, Ward Bond, Mae Marsh, Jane Darwell. Director: John Ford,. 125 mins, FSK 0 (1948)

04:15  Coșmarul de pe Elm Street 5: Copilul din vis
Freddy Krueger dă din nou lovitura, iar de această dată creatura malefică vrea să se folosească de un copil nenăscut pentru a se reîncarna.
Actors: Robert Englund, Lisa Wilcox, Danny Hassel, Whitby Hertford, Nicholas Mele, Kelly Jo Minter. Director: Stephen Hopkins,. 105 mins, CEE 16  (1989) (HD)

06:00  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 8)
10 mins, E6 (1999)

06:10  Creatorii de miracole: Episod 4
(Ep. 4) Craig îl ajută pe Dumnezeu să recruteze un profet, iar Sanjay ajută la salvarea Pământului.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Ryan Case,Simon Rich,Maurice Marable,Dan Schimpf,. 25 mins, E12 (2019) (HD)

06:35  Echipa de Şoc
(Ep. 23)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

Friday 4th

November 2022

07:35  Magnum, P.I.
(Ep. 3)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

08:35  Magnum, P.I.
(Ep. 4)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

09:35  Xena, Prinţesa războinică: Întoarcerea lui Callisto
(Ep. 5) Gabrielle (Renee O’Connor) este cucerită de fostul ei logodnic, Perdicas (Scott Garrison), dar viitorul ei cu el este amenințat de vechiul inamic al Xenei, războinica răzbunătoare Callisto (Hudson Leick).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 55 mins, CEE 12 (1996)

10:30  Xena, Prinţesa războinică: Luptătoare… Prinţesă… Femeie uşoară
(Ep. 6) Al doilea efort al Xenei de a o proteja pe cea cu care seamănă, prințesa Diana, este complicat de faptul că Diana și cea mai recentă duşmancă a ei seamănă cu Xena. Cu Lucy Lawless într-un rol triplu.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 60 mins, CEE 12 (1996)

11:30  Echipa de Şoc
(Ep. 24)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

12:25  Echipa de Şoc
(Ep. 25)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

13:25  Hercule
(Ep. 18)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

14:20  Hercule
(Ep. 19)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

15:20  Xena, Prinţesa războinică: Necunoscutul intim
(Ep. 7) Callisto (Hudson Leick) evadează din lumea de dincolo și își asumă identitatea Xenei pentru a-și continua răzbunarea împotriva prințesei războinice. Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Gary Jones. 55 mins, CEE 12 (1996)

16:15  Xena, Prinţesa războinică: Zece mici despoţi războinici
(Ep. 8) În timp ce încă este blocată în corpul lui Callisto (Hudson Leick), Xena (Lucy Lawless) este invitată la o adunare de războinici care au fost chemați la o competiție pentru a înlocui un Ares căzut (Kevin Smith).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charles Siebert. 50 mins, CEE 12 (1996)

17:05  Hercule
(Ep. 20)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

18:05  Hercule
(Ep. 21)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

19:05  Spionul Cu Pălărie Verde
Neobosiţii agenţi din U.N.C.L.E. se întorc, de această dată avându-i alături pe Janet Leigh şi Jack Palace. Misiunea lor? Să împiedice un plan de deviere a Curentului Golfului.
Actors: Eduardo Ciannelli, Allen Jenkins, Elisha Cook Jr., Janet Leigh, Maxie Rosenbloom, Ludwig Donath. Director: Joseph Sargent,. 115 mins, E12 (1966)

21:00  Sherlock Holmes: Jocul umbrelor
Robert Downey Jr. și Jude Law își reiau rolurile lui Holmes și Watson. Genialul detectiv Sherlock Holmes se confruntă cu maleficul profesor Moriarty, după ce descoperă un plan diabolic care vrea să destabilizeze întreaga lume civilizată.
Actors: Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace, Rachel McAdams, Jared Harris, . Director: Guy Ritchie,. 145 mins, 12A20 (2011) (HD)

23:25  Troia
Legendara poveste a lui Homer despre dragoste și război în Grecia antică e transpusă pe ecran în toată grandoare ei în “Troia”, o aventură de proporții epice.
Actors: Brad Pitt, Eric Bana, Alex King, Orlando Bloom, Diane Kruger, Brian Cox. Director: Wolfgang Petersen,. 190 mins, CEE 16  (2004) (HD)

02:35  Brüno
Brüno e un guru austriac al modei gay. Are propria sa prezentare de modă, Funkyzeit, dar după ce se face de rușine în fața fanilor, decide să se mute la Los Angeles și să se reinventeze.
Actors: null, Gustaf Hammarsten, Elton John, Robert Huerta, Chris Martin, Thomas Rosales Jr.. Director: Larry Charles,. 95 mins, CEE 16  (2009) (HD)

04:10  Un Crăciun de neuitat

Actors: Chevy Chase, Beverly D’Angelo, Randy Quaid, Miriam Flynn, William Hickey, Mae Questel. Director: Jeremiah Chechik,. 110 mins, FSK 6 (1989) (HD)

06:00  Puştiul Din Cincinnati
Steve McQueen e cartoforul ambiţios care vrea să arate ce poate într-o partidă cu miză uriaşă contra unui veteran al jocului de poker, Edward G Robinson.
Actors: Karl Malden, Claude Hall, Cab Calloway, Theo Marcuse, Howard Wendell, . Director: Norman Jewison. 115 mins, CEE 12 (1965) (HD)

Saturday 5th

November 2022

07:55  Banda Celor 11
O demonstraţie de forţă a lui Frank Sinatra Dean Martin şi Sammy Davis Jr. în rolul unui grup de amici veterani care pregătesc o lovitură la marile cazinouri din Vegas.
Actors: Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis,  Jr., Peter Lawford, Angie Dickinson. Director: Lewis Milestone,. 155 mins, FSK 6 (1960) (HD)

10:30  Tipu’ de la cablu
E un ritual urban renumit. Strecoară-i tipului de la cablu 50 de dolari şi vei vedea toate canalele de filme pe gratis. Dar când Steven Kovacs se mută într-un apartament nou, tipul local de la cablu nu e la fel ca alţii. Nu vrea cei 50 de dolari. Vrea doar un prieten şi nu acceptă un răspuns. Steven va afla că nu există „abonament” la cablu pe gratis.
Actors: Jim Carrey, Matthew Broderick, Leslie Mann, Jack Black, . Director: Ben Stiller,. 115 mins, FSK 12 (1996) (HD)

12:25  Aventura nebună a lui Mark şi Russell
Filmul urmărește doi prieteni buni, Mark și Russell, într-o aventură nebună prin oraș.
Director: Jonathan A. Rosenbaum. 105 mins, E12 (2015) (HD)

14:10  Reposedata
Parodie după „Exorcistul” (1973), cu Linda Blair posedată iar de Satana și Leslie Nielsen ca exorcist.
95 mins, FSK 12 (1990)

15:45  A naibii dragoste!
Un bărbat cu principii morale exemplare încearcă să-şi facă de cap cu femei, dar constată că inima lui îi e dăruită pentru totdeauna soţiei sale.
Actors: Steve Carell, Ryan Gosling, Julianne Moore, Emma Stone, John Carroll Lynch, Marisa Tomei. Director: Glenn Ficarra,John Requa,. 145 mins, FSK 12 (2011) (HD)

18:10  Hercule și amazoanele

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Roma Downey, Lucy Lawless, . Director: Bill Norton. 110 mins, CEE 12 (1994)

20:00  Triplu X – 2
Ice Cube joacă rolul lui Darius Stone, un soldat decorat din trupele speciale şi noul agent din programul xXx, care e trimis la Washington D.C. pentru a împiedica o tentativă de lovitură de stat contra preşedintelui SUA, organizată de o grupare radicală de dizidenţi.
Actors: Ice Cube, Willem Dafoe, Samuel L. Jackson, Scott Speedman, Peter Strauss, Toby Michael Bronson. Director: Lee Tamahori,. 115 mins, 12A20 (2005) (HD)

21:55  Academia de Poliţie
Steve Guttenberg şi Kim Catrall într-o superbă comedie spumoasă despre noii recruţi de la Academia înfumuratului comandant Lassard.
Actors: Steve Guttenberg, Kim Cattrall, Bubba Smith, George Gaynes, Michael Winslow, G.W. Bailey. Director: Hugh Wilson,. 120 mins, CEE 16  (1984) (HD)

23:55  Striptease

Actors: Demi Moore, Armand Assante, Ving Rhames, Robert Patrick, Burt Reynolds, Rumer Willis. Director: Andrew Bergman,. 140 mins, 12A20 (1996) (HD)

02:15  Destinație finală 5
Un grup de colegi aflat într-o excursie corporatistă scapă cu viață după prăbușirea unui pod datorită premoniției unuia dintre ei, dar sunt urmăriți de o forță invizibilă care pare a fi Moartea însăși, hotărâtă să-și ia ce i se cuvine.
Actors: Nicholas D’Agosto, Emma Bell, Miles Fisher, Arlen Escarpeta, Courtney B. Vance, P.J. Byrne. Director: Steven Quale,. 105 mins, CEE 16  (2011) (HD)

04:00  Shaft
Richard Roundtree e detectivul particular angajat s-o găsească pe fata răpită a unui mare gangster. Un film cult din anii 70, laureat la Oscar pentru cea mai bună muzică de generic, a lui Isaac Hayes.
Actors: Richard Roundtree, Moses Gunn, Charles Cioffi, Christopher St. John, Gwenn Mitchell, Lawrence Pressman. Director: Gordon Parks,. 120 mins, CEE 16  (1971)

06:00  Magnum, P.I.
(Ep. 4)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 12 (1981) (HD)

06:55  Cetățeanul Kane

Actors: Sonny Bupp, William Alland, Ray Collins, Dorothy Comingore, Orson Welles, Joseph Cotten. Director: Orson Welles,. 150 mins, FSK 12 (1941)

Sunday 6th

November 2022

09:25  Măicuţa Ann
Incredibilul talent vocal al unei călugăriţe nu trece neobservat, iar curând semnează un contract cu o casă de discuri. Dar Maica Ann nu e sigură dacă e pregătită pentru topuri.
Actors: Inez Pedroza, Violet Rensing, Nancy Walters, Agnes Moorehead, Michael Pate, Ed Sullivan. Director: Henry Koster,. 120 mins, FSK 6 (1966) (HD)

11:25  Prietenie
În anul 1959, patru băieţi pleacă într-o aventură de două zile, pentru a găsi un cadavru şi a încasa recompensa. Pe drum, află multe despre ei înşişi şi despre ceilalţi.
Actors: Wil Wheaton, River Phoenix, Corey Feldman, Jerry O’Connell, Kiefer Sutherland, Richard Dreyfuss. Director: Rob Reiner,. 105 mins, FSK 6 (1986) (HD)

13:10  Spionul Cu Pălărie Verde
Neobosiţii agenţi din U.N.C.L.E. se întorc, de această dată avându-i alături pe Janet Leigh şi Jack Palace. Misiunea lor? Să împiedice un plan de deviere a Curentului Golfului.
Actors: Eduardo Ciannelli, Allen Jenkins, Elisha Cook Jr., Janet Leigh, Maxie Rosenbloom, Ludwig Donath. Director: Joseph Sargent,. 110 mins, E12 (1966)

15:00  Cercul
Mae Holland profită de oportunitatea vieții când obține un loc de muncă la cea mai puternică companie de tehnologie și social media din lume. Încurajată de fondatorul companiei, Mae se alătură unui experiment inovator care forţează granițele confidențialității, eticii și libertății personale.
Actors: Hunter Burke, Bill Paxton, Elvy Yost, Steven Klein, Roger Joseph Manning Jr., Eve Gordon. Director: James Ponsoldt,. 125 mins, FSK 12 (2017) (HD)

17:05  Ziua trădătorilor
În ultimele zile frenetice dinaintea primului tur foarte contestat al alegerilor pentru preşedinţie din Ohio, un viitor secretar de presă de campanie (Ryan Gosling) se trezește implicat într-un scandal politic care amenință să răstoarne șansa candidatului său la președinție.
Actors: Bella Ivory, Paul Giamatti, George Clooney, David McConnell, Philip Seymour Hoffman, John Repulski. Director: George Clooney,. 115 mins, FSK 12 (2011) (HD)

19:00  Vrăjitorul din Oz
Dorothy Gale e luată pe sus de către o tornadă din casa ei din Kansas către tărâmul magic Oz și pornește într-o misiune cu noii ei prieteni, pentru a-l vedea pe Vrăjitorul care o poate ajuta să se întoarcă acasă.
Actors: Judy Garland, Frank Morgan, Clara Blandick, Ray Bolger, Bert Lahr, Jack Haley. Director: Victor Fleming,. 120 mins, FSK 0 (1939) (HD)

21:00  Operaţiunea Valkyrie
Un thriller palpitant din al Doilea Război Mondial. Operaţiunea Valkyrie pregătea asasinarea lui Adolf Hitler. O echipă specială a Aliaţilor se pregăteşte să-l extragă pe omul destinat să conducă Germania postbelică. Dar după eşecul operaţiunii, totul se schimbă. Aliaţi neaşteptaţi cooperează pentru a opri un grup de ofiţeri germani să fugă în Argentina, pentru a stabili Al Patrulea Reich.
Actors: Sean Patrick Flanery, Tom Sizemore, Kip Pardue, Rutger Hauer, Stephen Lang, Julie Engelbrecht. Director: Claudio Fah,. 115 mins, CEE 16  (2016) (HD)

22:55  Tunurile din Navarone
2.000 de soldaţi britanici vor muri, dacă o mică bandă de sabotori nu-şi va duce la bun sfârşit misiunea aparent imposibilă. Sarcina lor: distrugerea a două tunuri naziste uriaşe, care păzesc o insulă turcească de neînvins.
Actors: Gregory Peck, David Niven, Anthony Quinn, Stanley Baker, Anthony Quayle, Irene Papas. Director: J Lee Thompson,J. Lee Thompson,Alexander Mackendrick,. 190 mins, CEE 16  (1961) (HD)

02:05  Comanda
Anul 2000. Submarinul rus Kursk se scufundă în Marea Barents. Un dezastru și neglijența guvernului ţin lumea în suspans. În timp ce 23 de marinari luptă pentru viața lor, familiile lor se luptă să-i salveze, deşi șansele sunt minime.
Actors: Matthias Schoenaerts, Léa Seydoux, Colin Firth, Peter Simonischek, Max von Sydow, . Director: Thomas Vinterberg. 135 mins, 12A20 (2018) (HD)

04:20  Coşmar pe strada Ulmilor: Răzbunarea lui Freddy

Actors: Mark Patton, Robert Englund, Kim Myers, Robert Rusler, Clu Gulager, Hope Lange. Director: Jack Sholder,Joel Soisson,. 100 mins, CEE 16  (1985) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 5
(Ep. 5) Rosie se întâlneşte cu concurenţa, în timp ce Craig, Eliza şi Sanjay încearcă să-L înduplece pe Dumnezeu.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Maurice Marable,Simon Rich,Ryan Case,Dan Schimpf,. 20 mins, E12 (2019) (HD)

06:20  Creatorii de miracole: Episod 6
(Ep. 6) Dumnezeu se întâlneşte cu posibili investitori pentru restaurantul lui inovator.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Simon Rich,Maurice Marable,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2019) (HD)

06:50  Magnum, P.I.
(Ep. 5)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 12 (1981) (HD)

Monday 7th

November 2022

07:45  Echipa de Şoc
(Ep. 24)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:40  Echipa de Şoc
(Ep. 25)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:35  Xena, Prinţesa războinică: Necunoscutul intim
(Ep. 7) Callisto (Hudson Leick) evadează din lumea de dincolo și își asumă identitatea Xenei pentru a-și continua răzbunarea împotriva prințesei războinice. Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Gary Jones. 60 mins, CEE 12 (1996)

10:35  Xena, Prinţesa războinică: Zece mici despoţi războinici
(Ep. 8) În timp ce încă este blocată în corpul lui Callisto (Hudson Leick), Xena (Lucy Lawless) este invitată la o adunare de războinici care au fost chemați la o competiție pentru a înlocui un Ares căzut (Kevin Smith).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charles Siebert. 55 mins, CEE 12 (1996)

11:30  Hercule
(Ep. 20)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1997)

12:30  Hercule
(Ep. 21)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

13:25  Hercule
(Ep. 22)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

14:20  Hercule
(Ep. 1)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

15:15  Xena, Prinţesa războinică: Urare de solstiţiu
(Ep. 9) În timpul solstițiului de iarnă, Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) au de-a face cu un rege amărât (Peter Vere Jones) care interzice sărbătorile și chiar amenință să închidă un orfelinat.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: John T. Kretchmer. 55 mins, CEE 12 (1996)

16:10  Xena, Prinţesa războinică: Pergamentele Xenei
(Ep. 10) În anul 1940, două arheologe (Lucy Lawless, Renee O’Connor) care caută pergamentele Xena ajung într-un mormânt străvechi şi se confruntă cu personaje legendare din trecut.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charlie Haskel. 55 mins, CEE 12 (1997)

17:05  Echipa de Şoc
(Ep. 1)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 2)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

19:00  Liga feminină de baseball
Povestea formării primei ligi profesioniste de baseball feminin, în anii ’40, când mulţi jucători au fost trimişi să lupte în al Doilea Război Mondial. Geena Davis şi Madonna joacă rolul de sportive talentate, iar Tom Hanks, pe cel al impresarului lor ezitant.
Actors: Tom Hanks, Geena Davis, Lori Petty, Madonna, Rosie O’Donnell, Eddie Jones Jr.. Director: Penny Marshall,. 155 mins, FSK 6 (1992) (HD)

21:35  Academia de Poliţie II

Actors: Steve Guttenberg, Bubba Smith, David Graf, Michael Winslow, Marion Ramsey, Bobcat Goldthwait. Director: Jerry Paris,Joe Dunne,. 100 mins, CEE 12 (1985) (HD)

23:15  Dom Hemingway
Dom Hemingway, un notoriu spărgător de seifuri, puţin cam ţicnit, dar amuzant, vulgar și periculos, pornește după doisprezece ani de închisoare, împreună cu partenerul său de infracţiuni, Dickie, în căutarea a ceea ce i se datorează pentru că și-a ținut gura închisă și și-a protejat şeful, pe Mr. Fontaine.
Actors: Jude Law, Emilia Clarke, Richard E. Grant, Demián Bichir, . Director: Richard Shepard. 115 mins, CEE 16  (2013) (HD)

01:10  Sherlock Holmes: Jocul umbrelor
Robert Downey Jr. și Jude Law își reiau rolurile lui Holmes și Watson. Genialul detectiv Sherlock Holmes se confruntă cu maleficul profesor Moriarty, după ce descoperă un plan diabolic care vrea să destabilizeze întreaga lume civilizată.
Actors: Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace, Rachel McAdams, Jared Harris, . Director: Guy Ritchie,. 150 mins, 12A20 (2011) (HD)

03:40  Flipper

Actors: null, Jane Rose, . Director: James Clark,James B. Clark,. 105 mins, FSK 6 (1963) (HD)

05:25  Căutări misterioase
(Ep. 8)
Actors: Alia Shawkat, John Reynolds, John Early, Brandon Micheal Hall, Meredith Hagner, Clare McNulty. Director: Sarah-Violet Bliss,Charles Rogers,Michael Showalter,. 35 mins, E16A20 (2017) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 6
(Ep. 6) Dumnezeu se întâlneşte cu posibili investitori pentru restaurantul lui inovator.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Simon Rich,Maurice Marable,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2019) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 6)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 12 (1981) (HD)

Tuesday 8th

November 2022

07:20  Echipa de Şoc
(Ep. 1)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:15  Echipa de Şoc
(Ep. 2)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:10  Xena, Prinţesa războinică: Urare de solstiţiu
(Ep. 9) În timpul solstițiului de iarnă, Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) au de-a face cu un rege amărât (Peter Vere Jones) care interzice sărbătorile și chiar amenință să închidă un orfelinat.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: John T. Kretchmer. 55 mins, CEE 12 (1996)

10:05  Xena, Prinţesa războinică: Pergamentele Xenei
(Ep. 10) În anul 1940, două arheologe (Lucy Lawless, Renee O’Connor) care caută pergamentele Xena ajung într-un mormânt străvechi şi se confruntă cu personaje legendare din trecut.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charlie Haskel. 60 mins, CEE 12 (1997)

11:05  Hercule
(Ep. 22)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

12:00  Hercule
(Ep. 1)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

12:55  Hercule
(Ep. 2)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

13:50  Hercule
(Ep. 3)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, CEE 12 (1997)

14:50  Xena, Prinţesa războinică: Iat-o că vine… Miss Amfipolis
(Ep. 11) Xena (Lucy Lawless) pretinde a fi participantă la un concurs de frumusețe, pentru a descoperi creierul din spatele atacurilor asupra concurentelor la concursul organizat de Salmoneu (Robert Trebor).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Marina Sargenti. 50 mins, CEE 12 (1997)

15:40  Xena, Prinţesa războinică: Destin
(Ep. 12) În timp ce Xena (Lucy Lawless), grav rănită, se zbate între viață și moarte, visează isprăvile ei cu Iulius Caesar (Karl Urban) și cum o fată misterioasă (Ebonie Smith) i-a salvat cândva viaţa. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Robert Tapert. 55 mins, CEE 12 (1997)

16:35  Echipa de Şoc
(Ep. 3)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

17:35  Echipa de Şoc
(Ep. 4)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 65 mins, FSK 12 (1985) (HD)

18:40  Jurnalul
Allie Hamilton și Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval și s-au îndrăgostit
Actors: Rachel McAdams, Gena Rowlands, Ryan Gosling, James Garner, James Marsden, Sam Shepard. Director: Nick Cassavetes,. 150 mins, FSK 0 (2004) (HD)

21:10  Deep Star 6
O echipă formată din personal al marinei americane, staționată la o bază temporară de pe fundul oceanului și însărcinată cu instalarea rachetelor nucleare, descoperă o uriașă peşteră subacvatică în care trăieşte o creatură preistorică uriașă.
Actors: Cindy Pickett, Taurean Blacque, Greg Evigan, Nancy Everhard, . Director: Sean Cunningham. 120 mins, E16A20 (1989) (HD)

23:10  Constantin
Sub străzile din Los Angelesul modern există o lume de demoni… și îngeri. Ocultistul călător, neadaptat și renegat John Constantine (Keanu Reeves), un bărbat care a fost literalmente în iad și înapoi, intră în această lume pentru a ajuta o polițistă sceptică să investigheze sinuciderea misterioasă a surorii ei gemene din Constantine.
Actors: Keanu Reeves, Rachel Weisz, Shia LaBeouf, Tilda Swinton, Djimon Hounsou, Pruitt Taylor Vince. Director: Francis Lawrence,. 140 mins, CEE 16  (2005) (HD)

01:30  Operaţiunea Valkyrie
Un thriller palpitant din al Doilea Război Mondial. Operaţiunea Valkyrie pregătea asasinarea lui Adolf Hitler. O echipă specială a Aliaţilor se pregăteşte să-l extragă pe omul destinat să conducă Germania postbelică. Dar după eşecul operaţiunii, totul se schimbă. Aliaţi neaşteptaţi cooperează pentru a opri un grup de ofiţeri germani să fugă în Argentina, pentru a stabili Al Patrulea Reich.
Actors: Sean Patrick Flanery, Tom Sizemore, Kip Pardue, Rutger Hauer, Stephen Lang, Julie Engelbrecht. Director: Claudio Fah,. 120 mins, CEE 16  (2016) (HD)

03:30  După-Amiază De Câine

Actors: Al Pacino, John Cazale, Charles Durning, Sully Boyar, Chris Sarandon, Gary Springer. Director: Sidney Lumet,. 150 mins, FSK 12 (1975)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Dramă În Casa Păpuşilor
(Ep. 8) Dexter se micşorează pentru a o spiona pe Dee Dee.
5 mins, E0 (1995)

06:05  Creatorii de miracole: Episod 7
(Ep. 7) Craig riscă totul într-o încercare disperată de a salva Pământul şi omenirea.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Maurice Marable,Simon Rich,Ryan Case,Dan Schimpf,. 30 mins, E12 (2019) (HD)

06:35  Magnum, P.I.
(Ep. 7)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 6 (1981) (HD)

Wednesday 9th

November 2022

07:35  Echipa de Şoc
(Ep. 3)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:30  Echipa de Şoc
(Ep. 4)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:30  Xena, Prinţesa războinică: Iat-o că vine… Miss Amfipolis
(Ep. 11) Xena (Lucy Lawless) pretinde a fi participantă la un concurs de frumusețe, pentru a descoperi creierul din spatele atacurilor asupra concurentelor la concursul organizat de Salmoneu (Robert Trebor).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Marina Sargenti. 60 mins, CEE 12 (1997)

10:30  Xena, Prinţesa războinică: Destin
(Ep. 12) În timp ce Xena (Lucy Lawless), grav rănită, se zbate între viață și moarte, visează isprăvile ei cu Iulius Caesar (Karl Urban) și cum o fată misterioasă (Ebonie Smith) i-a salvat cândva viaţa. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Robert Tapert. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:25  Hercule
(Ep. 2)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

12:20  Hercule
(Ep. 3)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

13:15  Hercule
(Ep. 4)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1997)

14:05  Hercule
(Ep. 5)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

15:00  Xena, Prinţesa războinică: Căutarea
(Ep. 13) Spiritul Xenei îi cere hoțului Autolycus (Bruce Campbell) să o ajute să trăiască din nou, găsind hrana ce redă viața zeilor, ambrozia. Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Michael Levine. 60 mins, CEE 12 (1997)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: Un rău necesar
(Ep. 14) Presupusă moartă, conducătoarea detronată a amazoanelor, Velasca (Melinda Clarke), revine la luptă și o forțează pe Xena (Lucy Lawless) să încheie o afacere riscantă cu vechia ei rivală, Callisto (Hudson Leick). Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Mark Beesley. 55 mins, CEE 12 (1997)

16:55  Echipa de Şoc
(Ep. 5)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

17:55  Echipa de Şoc
(Ep. 6)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

18:55  Robin Hood: Bărbaţi în izmene
Amuzantul regizor Mel Brooks realizează o parodie ilară despre legendarul haiduc din pădurea Sherwood. Robin Hood adoptă misiunea de a-i apăra pe săracii oprimaţi de diabolicul Ioan Fără de Ţară şi de şeriful din Rottingham. Între timp, o cucereşte pe Lady Marian, care abia aşteaptă să scape de centura de castitate.
Actors: Cary Elwes, Richard Lewis, Mel Brooks, Roger Rees, Amy Yasbeck, Dave Chappelle. Director: Mel Brooks,. 125 mins, FSK 6 (1993) (HD)

21:00  Păşunea Snobilor

Actors: Ann Crilley, Chevy Chase, Michael O’Keefe, Bill Murray, Rodney Dangerfield, Marcus Breece. Director: Harold Ramis,. 115 mins, FSK 12 (1980) (HD)

22:55  Shocker
După ce a fost trimis pe scaunul electric, un criminal în serie folosește electricitatea pentru a se întoarce din morți și pentru a se răzbuna pe fotbalistul care l-a predat poliției.
Actors: Michael Murphy, Peter Berg, Mitch Pileggi, Timothy Leary, Ted Raimi, . Director: Wes Craven. 130 mins, CEE 16  (1989) (HD)

01:05  Triplu X – 2
Ice Cube joacă rolul lui Darius Stone, un soldat decorat din trupele speciale şi noul agent din programul xXx, care e trimis la Washington D.C. pentru a împiedica o tentativă de lovitură de stat contra preşedintelui SUA, organizată de o grupare radicală de dizidenţi.
Actors: Ice Cube, Willem Dafoe, Samuel L. Jackson, Scott Speedman, Peter Strauss, Toby Michael Bronson. Director: Lee Tamahori,. 110 mins, 12A20 (2005) (HD)

02:55  Striptease

Actors: Demi Moore, Armand Assante, Ving Rhames, Robert Patrick, Burt Reynolds, Rumer Willis. Director: Andrew Bergman,. 140 mins, 12A20 (1996) (HD)

05:15  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 9)
15 mins, E6 (1999)

05:30  Căutări misterioase
(Ep. 9)
Actors: Alia Shawkat, John Reynolds, John Early, Brandon Micheal Hall, Meredith Hagner, Clare McNulty. Director: Sarah-Violet Bliss,Charles Rogers,Michael Showalter,. 30 mins, E16A20 (2017) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 1
(Ep. 1) Al își vede mai departe de educație, în timp ce prințul Chauncley încearcă să se ridice la așteptările tatălui său.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Andrew Mogel,Jarrad Paul,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2020) (HD)

06:30  Magnum, P.I.
(Ep. 8)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 6 (1981) (HD)

Thursday 10th

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 5)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 6)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Căutarea
(Ep. 13) Spiritul Xenei îi cere hoțului Autolycus (Bruce Campbell) să o ajute să trăiască din nou, găsind hrana ce redă viața zeilor, ambrozia. Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Michael Levine. 55 mins, CEE 12 (1997)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: Un rău necesar
(Ep. 14) Presupusă moartă, conducătoarea detronată a amazoanelor, Velasca (Melinda Clarke), revine la luptă și o forțează pe Xena (Lucy Lawless) să încheie o afacere riscantă cu vechia ei rivală, Callisto (Hudson Leick). Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Mark Beesley. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:15  Hercule
(Ep. 4)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1997)

12:05  Hercule
(Ep. 5)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

13:00  Hercule
(Ep. 6)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

13:55  Hercule
(Ep. 7)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, CEE 12 (1997)

14:55  Xena, Prinţesa războinică: O zi din viaţă
(Ep. 15) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) au o zi încărcată salvând două sate, unul amenințat de un despot războinic (Willy De Wit) și celălalt, de un uriaș (Jim Ngaata).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

15:50  Xena, Prinţesa războinică: For Him The Bell Tolls
(Ep. 16) Convingătoarea zeiță a iubirii Afrodita (Alexandra Tydings) îl transformă pe Joxer (Ted Raimi) în războinic şi îl folosește pentru a opri o nuntă regală. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 60 mins, CEE 12 (1997)

16:50  Echipa de Şoc
(Ep. 7)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

17:50  Echipa de Şoc
(Ep. 8)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

18:50  După-Amiază De Câine

Actors: Al Pacino, John Cazale, Charles Durning, Sully Boyar, Chris Sarandon, Gary Springer. Director: Sidney Lumet,. 155 mins, FSK 12 (1975)

21:25  Comisarul Harry
Un inspector de poliţie din San Francisco, criticat pentru tratamentul brutal pe care-l aplică infractorilor, primeşte misiunea să găsească lunetistul care terorizează oraşul.
Actors: Clint Eastwood, Harry Guardino, Reni Santoni, John Vernon, Andy Robinson, John Larch. Director: Don Siegel,. 125 mins, CEE 16  (1971)

23:30  Marea Lovitură A Lui Shaft

Actors: Richard Roundtree, Moses Gunn, Drew Brown, Joseph Mascolo, Kathy Imrie, Wally Taylor. Director: Gordon Parks,. 125 mins, CEE 16  (1972)

01:35  Băieți buni
Povestea americanului irlandez-italian Henry Hill și a vieții lui ca membru al mafiei. O poveste adevărată, care se desfăşoară în jurul lui Henry și al prietenilor săi instabili Jimmy și Tommy, în timp ce aceștia avansează de la infracţiuni mărunte la crime violente.
Actors: Robert De Niro, Ray Liotta, Joe Pesci, Lorraine Bracco, Paul Sorvino, Frank Sivero. Director: Martin Scorsese,. 180 mins, CEE 16  (1990)

04:35  Trecutul meu interzis

Actors: Basil Ruysdael, Walter Kingsford, Will Wright, Robert Mitchum, Gordon Oliver, Clarence Muse. Director: Robert Stevenson,. 85 mins, E12 (1951)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 2
(Ep. 2) Al primește o slujbă nouă impresionantă. Prințul Chauncley își pierde una dintre rațele preferate.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Jarrad Paul,Andrew Mogel,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2020) (HD)

06:30  Magnum, P.I.
(Ep. 9)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 6 (1981) (HD)

Friday 11th

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 7)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 8)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: O zi din viaţă
(Ep. 15) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) au o zi încărcată salvând două sate, unul amenințat de un despot războinic (Willy De Wit) și celălalt, de un uriaș (Jim Ngaata).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: For Him The Bell Tolls
(Ep. 16) Convingătoarea zeiță a iubirii Afrodita (Alexandra Tydings) îl transformă pe Joxer (Ted Raimi) în războinic şi îl folosește pentru a opri o nuntă regală. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:15  Hercule
(Ep. 6)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

12:10  Hercule
(Ep. 7)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1997)

13:05  Hercule
(Ep. 8)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

14:00  Hercule
(Ep. 9)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

14:55  Xena, Prinţesa războinică: Execuţia
(Ep. 17) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) vin în ajutorul prietenului lor Meleager cel Mare (Tim Thomerson) când acesta riscă pedeapsa cu moartea pentru crimă.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Garth Maxwell. 60 mins, CEE 12 (1997)

15:55  Xena, Prinţesa războinică: Încredere oarbă
(Ep. 18) Deși orbită de ulei în timp ce luptă cu răpitorul lui Gabrielle (Renee O’Connor) (Jeremy Callaghan), Xena (Lucy Lawless) încearcă să-și găsească și să-și elibereze prietena înainte de a căuta un remediu.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 55 mins, CEE 12 (1997)

16:50  Echipa de Şoc
(Ep. 9)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

17:50  Echipa de Şoc
(Ep. 10)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Dennis Donnelly. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

18:50  Cursa din Hazzard

Actors: Johnny Knoxville, Seann William Scott, Christina Dare, Jessica Simpson, Burt Reynolds, Joe Don Baker. Director: Jay Chandrasekhar,. 130 mins, FSK 12 (2005) (HD)

21:00  Călătoria 2: Insula misterioasă
În această continuarea a lui “Journey to the Center of the Earth”, o nouă aventură de familie începe atunci când tânărul Sean Anderson primește un SOS codat dintr-un loc și mai incredibil: o insulă misterioasă ce nu se află pe hărți.
Actors: Dwayne Johnson, Michael Caine, Josh Hutcherson, Luis Guzmán, Vanessa Hudgens, Kristin Davis. Director: Brad Peyton,. 110 mins, FSK 6 (2012) (HD)

22:50  Vampirii
Jack Crow e un ucigaş de vampiri susţinut de Vatican, dar când echipa lui e distrusă de teribilul Valek, el trebuie să recupereze o relicvă care le-ar permite vampirilor să iasă la lumina zilei.
Actors: James Woods, Daniel Baldwin, . Director: John H Carpenter,Jeff Imada,. 125 mins, CEE 16  (1998) (HD)

00:55  Coşmar pe strada Ulmilor: Războinicii din vis
Freddy Krueger invadează mințile altor adolescenți. Coșmarurile reîncep. Când adolescenții încep să moară, doar Nancy Thompson știe adevărul. Devenită medic la spitalul de psihiatrie, e singura supraviețuitoare a uneia dintre seriile anterioare de crime ale lui Freddy. Acum luptă cu neîncrederea colegilor, într-o cursă contra cronometru pentru a-l opri pe Freddy înainte ca acesta să ucidă iar.
Actors: Robert Englund, Heather Langenkamp, John Saxon, Patricia Arquette, Laurence Fishburne, Priscilla Pointer. Director: Chuck Russell,. 115 mins, CEE 16  (1987) (HD)

02:50  Coșmarul de pe Elm Street 4: Stăpânul visului
Freddy Kreuger (Robert Englund) reînvie plin de cicatrici și se întoarce pentru a bântui visele copiilor adolescenți ai oamenilor care l-au linșat. Este doar un coșmar, dar unul care poate ucide în această poveste de groază, Coșmarul de pe Elm Street 4: Stăpânul visului.
Actors: Robert Englund, Rodney Eastman, Danny Hassel, Andras Jones, Tuesday Knight, Toy Newkirk. Director: Renny Harlin,. 115 mins, FSK 18 (1988) (HD)

04:45  Sfântul în vacanță
Sfântul se află în Elveția în vacanță și se implică în găsirea unei cutii muzicale ce conține un cod secret căutat de un grup de spioni internaționali.
Actors: Leueen McGrath, Sally Gray, Hugh Sinclair, Arthur Macrae, Cecil Parker, . Director: Leslie Fenton,. 75 mins, E12 (1941)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Albina
(Ep. 11) Prietenii dreptăţii încearcă să omoare o albină.
10 mins, E0 (1995)

06:10  Alarmă de gradul I
O parodie haioasă inspirată din mari succese de la Hollywood, care le datorează multe scenariilor impertinente care au declanşat hohote de râs la minut, din filme precum „Avionul buclucaş” şi „Naked Gun”. Din păcate, frecvenţa şi calitatea fazelor comice din acest film nu le egalează pe cele din filmele precedente.
Actors: Larry Wilcox, Emilio Estevez, Paul Gleason, Jon Lovitz, Karman Kruschke, Benjamin Smith. Director: Gene Quintano,Charles Picerni Sr.,Charles Picerni,. 95 mins, CEE 12 (1993) (HD)

Saturday 12th

November 2022

07:45  Hercule și amazoanele

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Roma Downey, Lucy Lawless, . Director: Bill Norton. 115 mins, CEE 12 (1994)

09:40  Liga feminină de baseball
Povestea formării primei ligi profesioniste de baseball feminin, în anii ’40, când mulţi jucători au fost trimişi să lupte în al Doilea Război Mondial. Geena Davis şi Madonna joacă rolul de sportive talentate, iar Tom Hanks, pe cel al impresarului lor ezitant.
Actors: Tom Hanks, Geena Davis, Lori Petty, Madonna, Rosie O’Donnell, Eddie Jones Jr.. Director: Penny Marshall,. 155 mins, FSK 6 (1992) (HD)

12:15  Jurnalul
Allie Hamilton și Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval și s-au îndrăgostit
Actors: Rachel McAdams, Gena Rowlands, Ryan Gosling, James Garner, James Marsden, Sam Shepard. Director: Nick Cassavetes,. 145 mins, FSK 0 (2004) (HD)

14:40  Academia de Poliţie
Steve Guttenberg şi Kim Catrall într-o superbă comedie spumoasă despre noii recruţi de la Academia înfumuratului comandant Lassard.
Actors: Steve Guttenberg, Kim Cattrall, Bubba Smith, George Gaynes, Michael Winslow, G.W. Bailey. Director: Hugh Wilson,. 120 mins, E12 (1984) (HD)

16:40  Academia de Poliţie II

Actors: Steve Guttenberg, Bubba Smith, David Graf, Michael Winslow, Marion Ramsey, Bobcat Goldthwait. Director: Jerry Paris,Joe Dunne,. 100 mins, CEE 12 (1985) (HD)

18:20  Academia de Poliție III

Actors: Georgina Spelvin, Steve Guttenberg, Bubba Smith, Sam Stone, Pam Hyatt, David Graf. Director: Jerry Paris,James M Arnett,. 100 mins, FSK 6 (1986) (HD)

20:00  Excursie cu surprize
Bob Munro e capul unei familii disfuncţionale. El închiriază o rulotă pentru a-şi duce familia într-o călătorie prin Munţii Colorado, dar au parte numai de neplăceri care au ca rezultat o succesiune de momente ilare.
Actors: Robin Williams, Cheryl Hines, Kristin Chenoweth, Jeff Daniels, Joanna ‘Jo Jo’ Levesque, Josh Hutcherson. Director: Barry Sonnenfeld,. 115 mins, FSK 0 (2006) (HD)

21:55  Mortal Kombat

Actors: Christopher Lambert, Linden Ashby, Cary-Hiroyuki Tagawa, Robin Shou, Bridgette Wilson, Talisa Soto. Director: Paul Anderson,. 115 mins, CEE 16  (1995) (HD)

23:50  Mortal Kombat 2: Anihilarea

Actors: Robin Shou, Talisa Sato, Brian Thompson, Sandra Hess, Lynn „Red” Williams, Irina Pantaeva. Director: John R. Leonetti,. 100 mins, CEE 16  (1997) (HD)

01:30  Deep Star 6
O echipă formată din personal al marinei americane, staționată la o bază temporară de pe fundul oceanului și însărcinată cu instalarea rachetelor nucleare, descoperă o uriașă peşteră subacvatică în care trăieşte o creatură preistorică uriașă.
Actors: Cindy Pickett, Taurean Blacque, Greg Evigan, Nancy Everhard, . Director: Sean Cunningham. 120 mins, E16A20 (1989) (HD)

03:30  Împotriva gangsterilor
Povestea adevărată a lui Danny Greene, un bătăuș irlandez dur care lucra pentru mafioți în Cleveland în anii 1970.
115 mins, CEE 18 (2011) (HD)

05:25  Căutări misterioase
(Ep. 10)
Actors: Alia Shawkat, John Reynolds, John Early, Brandon Micheal Hall, Meredith Hagner, Clare McNulty. Director: Sarah-Violet Bliss,Charles Rogers,Michael Showalter,. 35 mins, E16A20 (2017) (HD)

06:00  Xena, Prinţesa războinică: For Him The Bell Tolls
(Ep. 16) Convingătoarea zeiță a iubirii Afrodita (Alexandra Tydings) îl transformă pe Joxer (Ted Raimi) în războinic şi îl folosește pentru a opri o nuntă regală. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 50 mins, CEE 12 (1997)

06:50  Pisica Pe Acoperişul Fierbinte
O tulburătoare ecranizare după piesa lui Tennessee Williams, despre proprietarul unei plantaţii din Sud şi băieţii lui capricioşi. Paul Newman face un rol memorabil.
Actors: Burl Ives, Brian Corcoran, Jack Carson, Judith Anderson, Deborah Miller, Larry Gates. Director: Richard Brooks,. 130 mins, E12 (1958) (HD)

Sunday 13th

November 2022

09:00  Vrăjitorul din Oz
Dorothy Gale e luată pe sus de către o tornadă din casa ei din Kansas către tărâmul magic Oz și pornește într-o misiune cu noii ei prieteni, pentru a-l vedea pe Vrăjitorul care o poate ajuta să se întoarcă acasă.
Actors: Judy Garland, Frank Morgan, Clara Blandick, Ray Bolger, Bert Lahr, Jack Haley. Director: Victor Fleming,. 125 mins, FSK 0 (1939) (HD)

11:05  Cursa din Hazzard

Actors: Johnny Knoxville, Seann William Scott, Christina Dare, Jessica Simpson, Burt Reynolds, Joe Don Baker. Director: Jay Chandrasekhar,. 130 mins, FSK 12 (2005) (HD)

13:15  Păşunea Snobilor

Actors: Ann Crilley, Chevy Chase, Michael O’Keefe, Bill Murray, Rodney Dangerfield, Marcus Breece. Director: Harold Ramis,. 120 mins, FSK 12 (1980) (HD)

15:15  Călătoria 2: Insula misterioasă
În această continuarea a lui “Journey to the Center of the Earth”, o nouă aventură de familie începe atunci când tânărul Sean Anderson primește un SOS codat dintr-un loc și mai incredibil: o insulă misterioasă ce nu se află pe hărți.
Actors: Dwayne Johnson, Michael Caine, Josh Hutcherson, Luis Guzmán, Vanessa Hudgens, Kristin Davis. Director: Brad Peyton,. 110 mins, FSK 6 (2012) (HD)

17:05  Robin Hood: Bărbaţi în izmene
Amuzantul regizor Mel Brooks realizează o parodie ilară despre legendarul haiduc din pădurea Sherwood. Robin Hood adoptă misiunea de a-i apăra pe săracii oprimaţi de diabolicul Ioan Fără de Ţară şi de şeriful din Rottingham. Între timp, o cucereşte pe Lady Marian, care abia aşteaptă să scape de centura de castitate.
Actors: Cary Elwes, Richard Lewis, Mel Brooks, Roger Rees, Amy Yasbeck, Dave Chappelle. Director: Mel Brooks,. 125 mins, FSK 6 (1993) (HD)

19:10  Hercule în infern

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Tawny Kitaen, . Director: Bill Norton. 110 mins, CEE 12 (1994)

21:00  Stalingrad
Un grup de soldaţi ruşi luptă contra unei armate germane nemiloase, pentru a menţine controlul asupra unei clădiri strategice din oraşul lor devastat, devenind foarte apropiaţi de două rusoaice care locuiesc acolo.
Actors: Thomas Kretschmann, Yanina Studilina, Philippe Reinhardt, Mariya Smolnikova, . Director: Fedor Bondarchuk. 155 mins, CEE 16  (2013) (HD)

23:35  Bătălia din Ardeni

Actors: Henry Fonda, Robert Shaw, Robert Ryan, Dana Andrews, George Montgomery, Ty Hardin. Director: Ken Annakin,. 200 mins, E16A20 (1965)

02:55  Duzina de ticăloşi
Filmul de aventură al lui Robert Aldrich, cu acţiunea desfășurată în al Doilea Război Mondial, e un clasic al genului. Maiorul Lee Marvin alege o echipă de ucigași și psihopați, condamnați la moarte de tribunalul militar, antrenându-i pentru misiunea sinucigașă de a asasina ofițeri naziști în ajunul Zilei Z, promițându-le libertatea dacă vor supraviețui.
Actors: Lee Marvin, Ernest Borgnine, Charles Bronson, Jim Brown, John Cassavetes, Richard Jaeckel. Director: Robert Aldrich,. 185 mins, CEE 16  (1967)

06:00  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 10)
10 mins, E6 (1999)

06:10  Creatorii de miracole: Episod 3
(Ep. 3) Prințul Chauncley și lordul Vexler merg într-o misiune diplomatică. O nouă invenție zguduie afacerea lui Eddie.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Daniel Gray Longino,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2020) (HD)

06:40  Magnum, P.I.
(Ep. 10)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 55 mins, FSK 12 (1981) (HD)

Monday 14th

November 2022

07:35  Echipa de Şoc
(Ep. 9)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:35  Echipa de Şoc
(Ep. 10)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Dennis Donnelly. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:35  Xena, Prinţesa războinică: Execuţia
(Ep. 17) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) vin în ajutorul prietenului lor Meleager cel Mare (Tim Thomerson) când acesta riscă pedeapsa cu moartea pentru crimă.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Garth Maxwell. 55 mins, CEE 12 (1997)

10:30  Xena, Prinţesa războinică: Încredere oarbă
(Ep. 18) Deși orbită de ulei în timp ce luptă cu răpitorul lui Gabrielle (Renee O’Connor) (Jeremy Callaghan), Xena (Lucy Lawless) încearcă să-și găsească și să-și elibereze prietena înainte de a căuta un remediu.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 60 mins, CEE 12 (1997)

11:30  Hercule
(Ep. 8)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1997)

12:25  Hercule
(Ep. 9)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

13:20  Hercule
(Ep. 10)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 6 (1998)

14:15  Hercule
(Ep. 11)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1998)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Ulise
(Ep. 19) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) întâlnesc pirați, pe zeul mării, Poseidon, și pe sirenele ademenitoare, când îl ajută pe Ulise (John D’Aquino) să navigheze spre Itaca pentru a-și revendica regatul.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Michael Levine. 60 mins, CEE 12 (1997)

16:05  Xena, Prinţesa războinică: Preţul
(Ep. 20) Xena (Lucy Lawless) revine la metodele ei sângeroase când preia conducerea unei armate decimate, care luptă împotriva unuia dintre vechii ei dușmani, Hoarda. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1997)

17:00  Echipa de Şoc
(Ep. 11)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 12)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

19:00  Banda Celor 11
O demonstraţie de forţă a lui Frank Sinatra Dean Martin şi Sammy Davis Jr. în rolul unui grup de amici veterani care pregătesc o lovitură la marile cazinouri din Vegas.
Actors: Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis,  Jr., Peter Lawford, Angie Dickinson. Director: Lewis Milestone,. 155 mins, FSK 6 (1960) (HD)

21:35  Wild Wild West – Mare nebunie in Vest

Actors: Kevin Kline, Kenneth Branagh, Will Smith, Salma Hayek, Musetta Vander, Sofia Eng. Director: Barry Sonnenfeld,. 125 mins, 12A20 (1999) (HD)

23:40  Academia de Poliție III

Actors: Georgina Spelvin, Steve Guttenberg, Bubba Smith, Sam Stone, Pam Hyatt, David Graf. Director: Jerry Paris,James M Arnett,. 95 mins, FSK 6 (1986) (HD)

01:15  Constantin
Sub străzile din Los Angelesul modern există o lume de demoni… și îngeri. Ocultistul călător, neadaptat și renegat John Constantine (Keanu Reeves), un bărbat care a fost literalmente în iad și înapoi, intră în această lume pentru a ajuta o polițistă sceptică să investigheze sinuciderea misterioasă a surorii ei gemene din Constantine.
Actors: Keanu Reeves, Rachel Weisz, Shia LaBeouf, Tilda Swinton, Djimon Hounsou, Pruitt Taylor Vince. Director: Francis Lawrence,. 150 mins, CEE 16  (2005) (HD)

03:45  Benjamin Recrut Fără Voie

Actors: Everette Covin, Goldie Hawn, Eileen Brennan, Tim Haldeman, Armand Assante, Ray Oliver. Director: Howard Zieff,. 135 mins, 12A20 (1980) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 4
(Ep. 4) Prințul Chauncley primește un internship. Mikey își face niște prieteni noi.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Daniel Gray Longino,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2020) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 11)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

Tuesday 15th

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 11)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1985) (HD)

08:20  Echipa de Şoc
(Ep. 12)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1985) (HD)

09:20  Xena, Prinţesa războinică: Ulise
(Ep. 19) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) întâlnesc pirați, pe zeul mării, Poseidon, și pe sirenele ademenitoare, când îl ajută pe Ulise (John D’Aquino) să navigheze spre Itaca pentru a-și revendica regatul.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Michael Levine. 55 mins, CEE 12 (1997)

10:15  Xena, Prinţesa războinică: Preţul
(Ep. 20) Xena (Lucy Lawless) revine la metodele ei sângeroase când preia conducerea unei armate decimate, care luptă împotriva unuia dintre vechii ei dușmani, Hoarda. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:10  Hercule
(Ep. 10)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 6 (1998)

12:05  Hercule
(Ep. 11)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

13:00  Hercule
(Ep. 12)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1998)

13:50  Hercule
(Ep. 13)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

14:45  Xena, Prinţesa războinică: Marinarul pierdut
(Ep. 21) Xena (Lucy Lawless) îl provoacă pe zeul mării Poseidon când Gabrielle (Renee O’Connor) este prinsă la bordul unei nave care este blestemată să rămână pe mare pentru totdeauna.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Garth Maxwell. 60 mins, CEE 12 (1997)

15:45  Xena, Prinţesa războinică: Comedii romantice
(Ep. 22) Chiar și despotul războinic Draco devine o victimă comică a fiului lui Cupidon, Bliss (Cameron Russel), când băiatul răutăcios creează perechi romantice improbabile între Xena, Gabrielle, Joxer și Draco (Lucy Lawless, Renee O’Connor, Ted Raimi, Jay Laga’aia ).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charles Siebert. 55 mins, CEE 12 (1997)

16:40  Echipa de Şoc
(Ep. 13)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:35  Echipa de Şoc
(Ep. 14)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 65 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:40  Uragan la Seattle

Actors: Esai Morales, Ona Grauer, . Director: Jason Bourque. 100 mins, CEE 12 (2012) (HD)

20:20  Vulturul de fier 2
O unitate de atac comună americano-sovietică este adunată pentru a distruge o bază nucleară dintr-o națiune proscrisă care intenționează să ia lumea ostatică.
120 mins, E16A20 (1988) (HD)

22:20  Vulturul de fier 3
Chappy descoperă o reţea de trafic de droguri la propria sa bază aeriană. Se dovedește că viețile unor săteni din Peru sunt în joc, iar el decide să zboare acolo cu avioane vechi și câţiva prieteni pentru a-i elibera.
120 mins, CEE 16  (1992)

00:20  Mad Max
Max e un polițist din Australia post-apocaliptică. El are de gând să se pensioneze, ca să petreacă timp cu soția și fiul lui. Dar când o bandă de motocicliști îi ucide familia, Max pornește într-o misiune de răzbunare.
Actors: Mel Gibson, Joanne Samuel, Hugh Keays-Byrne, Steve Bisley, Tim Burns, Roger Ward. Director: George Miller,. 115 mins, CEE 16  (1979) (HD)

02:15  Comisarul Harry
Un inspector de poliţie din San Francisco, criticat pentru tratamentul brutal pe care-l aplică infractorilor, primeşte misiunea să găsească lunetistul care terorizează oraşul.
Actors: Clint Eastwood, Harry Guardino, Reni Santoni, John Vernon, Andy Robinson, John Larch. Director: Don Siegel,. 120 mins, CEE 16  (1971)

04:15  Coșmarul de pe Elm Street 4: Stăpânul visului
Freddy Kreuger (Robert Englund) reînvie plin de cicatrici și se întoarce pentru a bântui visele copiilor adolescenți ai oamenilor care l-au linșat. Este doar un coșmar, dar unul care poate ucide în această poveste de groază, Coșmarul de pe Elm Street 4: Stăpânul visului.
Actors: Robert Englund, Rodney Eastman, Danny Hassel, Andras Jones, Tuesday Knight, Toy Newkirk. Director: Renny Harlin,. 105 mins, FSK 18 (1988) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 5
(Ep. 5) Al și prințul Chauncley încearcă să se descurce cu familiile lor de sărbători.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Simon Rich,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 20 mins, E12 (2020) (HD)

06:20  Creatorii de miracole: Episod 6
(Ep. 6) Al și Maggie se duc la un festival de muzică. Prințul Chauncley se confruntă cu un rock star temperamental.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Simon Rich,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2020) (HD)

06:50  Magnum, P.I.
(Ep. 12)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1981) (HD)

Wednesday 16th

November 2022

07:50  Echipa de Şoc
(Ep. 13)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:50  Echipa de Şoc
(Ep. 14)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:45  Xena, Prinţesa războinică: Marinarul pierdut
(Ep. 21) Xena (Lucy Lawless) îl provoacă pe zeul mării Poseidon când Gabrielle (Renee O’Connor) este prinsă la bordul unei nave care este blestemată să rămână pe mare pentru totdeauna.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Garth Maxwell. 60 mins, CEE 12 (1997)

10:45  Xena, Prinţesa războinică: Comedii romantice
(Ep. 22) Chiar și despotul războinic Draco devine o victimă comică a fiului lui Cupidon, Bliss (Cameron Russel), când băiatul răutăcios creează perechi romantice improbabile între Xena, Gabrielle, Joxer și Draco (Lucy Lawless, Renee O’Connor, Ted Raimi, Jay Laga’aia ).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charles Siebert. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:40  Hercule
(Ep. 12)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1998)

12:30  Hercule
(Ep. 13)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

13:25  Hercule
(Ep. 14)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

14:20  Hercule
(Ep. 15)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1998)

15:10  Xena, Prinţesa războinică: Furiile
(Ep. 1) Furiile, îndemnate de Ares, o condamnă pe Xena la persecuție și nebunie, pentru că nu a răzbunat uciderea tatălui ei. Pe măsură ce Xena se adânceşte în nebunie, Gabrielle este singura ei legătură cu realitatea. Xena trebuie să le convingă pe Furii că acuzația lui Ares este falsă.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Gilbert Shilton. 55 mins, CEE 12 (1997)

16:05  Xena, Prinţesa războinică: Am fost acolo, am făcut-o
(Ep. 2) Xena (Lucy Lawless) își dă seama că ziua ei se repetă, astfel încât poate rupe un ciclu al morții care planează asupra familiilor a doi îndrăgostiți. Cu Renee O’Connor și Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield. 55 mins, CEE 12 (1997)

17:00  Echipa de Şoc
(Ep. 15)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 16)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 65 mins, FSK 12 (1986) (HD)

19:05  Casa de lângă lac
Kate Forster (Sandra Bullock) se mută din casa ei de lângă lac, o frumusețe arhitecturală construită doar din sticlă. Kate este doctor și tocmai a început să lucreze într-un spital din Chicago așa că a trebuit să-și ia un apartament în centrul orașului.
Actors: Keanu Reeves, Sandra Bullock, Dylan Walsh, Shohreh Aghdashloo, Christopher Plummer, Mike Bacarella. Director: Alejandro Agresti,. 115 mins, FSK 0 (2006) (HD)

21:00  Munţii Lunii
Legendara poveste adevărată a căpitanului Richard Francis Burton și a locotenentului John Hanning Speke, porniţi în tumultoasa expediţie pentru a găsi izvorul Nilului.
Actors: Leslie Phillips, Fikile Mdleleni, Philip Voss, Rod Woodruff, Norta Muhammed, Alison Limerick. Director: Bob Rafelson,. 160 mins, FSK 12 (1990) (HD)

23:40  The Doors
Povestea faimoasei și influentei trupe rock din anii ’60, The Doors, și a solistului și compozitorului acesteia, Jim Morrison, din zilele lui ca student la cinematografie la UCLA, Los Angeles, până la moartea sa prematură, în Paris, la vârsta de 27 de ani, în 1971.
Actors: John Forristal, David Brooks, Bonnie Bramlett, Frank Military, Csynbidium, Fiona. Director: Oliver Stone,. 165 mins, CEE 16  (1991) (HD)

02:25  Vampirii
Jack Crow e un ucigaş de vampiri susţinut de Vatican, dar când echipa lui e distrusă de teribilul Valek, el trebuie să recupereze o relicvă care le-ar permite vampirilor să iasă la lumina zilei.
Actors: James Woods, Daniel Baldwin, . Director: John H Carpenter,Jeff Imada,. 125 mins, CEE 16  (1998) (HD)

04:30  Călătorie în Țara groazei
Howard Graham este un mecanic din marina americană care urmează să se întoarcă în SUA împreună cu frumoasa sa soție, după o conferință la Istanbul. Dar Graham își dă seama curând că cineva încearcă să-l omoare.
Actors: Jack Moss, Everett Sloane, Richard Bennett, Joseph Cotten, Robert Meltzer, Hans Conried. Director: Norman Foster,. 90 mins, FSK 12 (1942)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 6
(Ep. 6) Al și Maggie se duc la un festival de muzică. Prințul Chauncley se confruntă cu un rock star temperamental.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Simon Rich,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2020) (HD)

06:30  Magnum, P.I.
(Ep. 13)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Thursday 17th

November 2022

07:30  Echipa de Şoc
(Ep. 15)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 16)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Furiile
(Ep. 1) Furiile, îndemnate de Ares, o condamnă pe Xena la persecuție și nebunie, pentru că nu a răzbunat uciderea tatălui ei. Pe măsură ce Xena se adânceşte în nebunie, Gabrielle este singura ei legătură cu realitatea. Xena trebuie să le convingă pe Furii că acuzația lui Ares este falsă.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Gilbert Shilton. 60 mins, CEE 12 (1997)

10:25  Xena, Prinţesa războinică: Am fost acolo, am făcut-o
(Ep. 2) Xena (Lucy Lawless) își dă seama că ziua ei se repetă, astfel încât poate rupe un ciclu al morții care planează asupra familiilor a doi îndrăgostiți. Cu Renee O’Connor și Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield. 50 mins, CEE 12 (1997)

11:15  Hercule
(Ep. 14)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

12:10  Hercule
(Ep. 15)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

13:05  Hercule
(Ep. 16)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1998)

13:55  Hercule
(Ep. 17)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 0 (1998)

14:55  Xena, Prinţesa războinică: Cei şase nelegiuiţi
(Ep. 3) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) fac echipă cu o bandă de infractori pentru a lupta împotriva protejatului ambițios al lui Ares și a trupelor sale armate puternice. Cu Kevin Smith.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Rick Jacobson. 50 mins, CEE 12 (1997)

15:45  Xena, Prinţesa războinică: Curierul
(Ep. 4) Xena (Lucy Lawless) și fosta ei dușmancă Boadicea (Jennifer Ward-Lealand) își unesc forțele pentru a lupta cu Cezar (Karl Urban); Gabrielle (Renee O’Connor) trebuie să lupte pentru propria ei viață împotriva celor care venerează spiritele rele.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1997)

16:40  Echipa de Şoc
(Ep. 17)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:35  Echipa de Şoc
(Ep. 18)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 65 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:40  Achitare fatală
O femeie acuzată că și-a ucis soțul este găsită nevinovată, doar pentru a fi terorizată de adevăratul ucigaș imediat ce este eliberată.
105 mins, CEE 12 (2014) (HD)

20:25  Bodyguard
Atunci când frumoasa cântăreață Rachel Marron primește amenințări cu moartea, îl angajează pe Frank Farmer, cel mai bun bodyguard din domeniu.
Actors: Kevin Costner, Whitney Houston, Gary Kemp, Bill Cobbs, . Director: Mick Jackson,. 155 mins, 12A20 (1992) (HD)

23:00  A fost odată în Mexic
El Mariachi caută iar răzbunare. De data asta, vrea să-l asasineze pe generalul Marquez, cel care i-a ucis soţia şi fiica. Agentul CIA Sands vine la El Mariachi cu o propunere pentru a-l elimina pe general. El Mariachi e de acord. Ar face orice pentru a-l elimina pe general. Dar urmărindu-l pe generalul Marquez, îşi dă seama că e doar un pion într-un joc mortal.
Actors: Antonio Banderas, Salma Hayek, Johnny Depp, Eva Mendes, Mickey Rourke, Danny Trejo. Director: Robert Rodriguez,. 115 mins, FSK 18 (2003) (HD)

00:55  Mortal Kombat

Actors: Christopher Lambert, Linden Ashby, Cary-Hiroyuki Tagawa, Robin Shou, Bridgette Wilson, Talisa Soto. Director: Paul Anderson,. 115 mins, CEE 16  (1995) (HD)

02:50  Beretele Verzi

Actors: John Wayne, Richard Pryor (‘Cactus’), David Janssen, Raymond St Jacques, William Olds, Jim Hutton. Director: Cliff Lyons,John Wayne,Ray Kellogg,Mervyn LeRoy,. 175 mins, CEE 16  (1968)

05:45  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 10)
15 mins, E6 (1999)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Unchiul Sam
(Ep. 9) Maiorul Glory îi învaţă pe ceilalţi să se comporte.
5 mins, E0 (1995)

06:05  Creatorii de miracole: Episod 7
(Ep. 7) Al dă în judecată coroana. Prințul Chauncley se înțelege mai bine cu tatăl lui.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Simon Rich,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2020) (HD)

06:30  Creatorii de miracole: Episod 8
(Ep. 8) Al și prințul Chauncley participă la o lecție de astronomie. Eddie întâlnește un nou vecin.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Steve Buscemi,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2020) (HD)

Friday 18th

November 2022

07:00  Magnum, P.I.
(Ep. 14)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 6 (1982) (HD)

08:00  Echipa de Şoc
(Ep. 17)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:55  Echipa de Şoc
(Ep. 18)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:55  Xena, Prinţesa războinică: Cei şase nelegiuiţi
(Ep. 3) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) fac echipă cu o bandă de infractori pentru a lupta împotriva protejatului ambițios al lui Ares și a trupelor sale armate puternice. Cu Kevin Smith.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Rick Jacobson. 55 mins, CEE 12 (1997)

10:50  Xena, Prinţesa războinică: Curierul
(Ep. 4) Xena (Lucy Lawless) și fosta ei dușmancă Boadicea (Jennifer Ward-Lealand) își unesc forțele pentru a lupta cu Cezar (Karl Urban); Gabrielle (Renee O’Connor) trebuie să lupte pentru propria ei viață împotriva celor care venerează spiritele rele.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:45  Hercule
(Ep. 16)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1998)

12:35  Hercule
(Ep. 17)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 0 (1998)

13:30  Hercule
(Ep. 18)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

14:25  Hercule
(Ep. 19)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1998)

15:15  Xena, Prinţesa războinică: Fiica lui Gabrielle
(Ep. 5) Gabrielle (Renee O’Connor) trebuie să ia o decizie dificilă în ceea ce privește loialitatea față de Xena (Lucy Lawless), după ce a născut-o pe fiica lui Dahak Cel Rău.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield, Charles Siebert. 50 mins, CEE 12 (1997)

16:05  Xena, Prinţesa războinică: Datoria, Partea 1
(Ep. 6) Un războinic chinez pe moarte o trimite pe Xena (Lucy Lawless) înapoi în trecutul ei periculos, cu mesajul de a-l ucide pe Dragonul Verde. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1997)

17:00  Echipa de Şoc
(Ep. 19)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 20)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 65 mins, FSK 12 (1986) (HD)

19:05  Busola de aur
Lyra Belacqua, o orfană în vârstă de 11 ani care trăiește într-o lume interioră extrem de specială, posedă în plus o neobișnuită curiozitate și un neobișnuit simț al aventurii. Două calități care o vor duce pe tărâmul interzis al Busolei de Aur și o vor l
Actors: Nicole Kidman, Daniel Craig, Dakota Blue Richards, Sam Elliott, Eva Green, Christopher Lee. Director: Chris Weitz,. 115 mins, FSK 12 (2007) (HD)

21:00  Matrix
Când hackerul Neo descoperă adevărul șocant că viața pe care o știe e o înșelătorie complexă a unei inteligențe cibernetice malefice, el se alătură legendarului războinic Morpheus în lupta pentru a distruge iluzia care înrobește omenirea.
Actors: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving, Joe Pantoliano, Marcus Chong. Director: Lilly Wachowski,Lana Wachowski,. 165 mins, CEE 16  (1999) (HD)

23:45  Matrix reîncărcat
Luptătorii pentru libertate Neo, Trinity și Morpheus continuă să conducă revolta împotriva Armatei Mașinăriilor. În încercarea de a salva lumea de la extincție, ei află mai multe despre rolul important al lui Neo în soarta omenirii.
Actors: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving, Jada Pinkett Smith, Gloria Foster. Director: Lilly Wachowski,Lana Wachowski,. 155 mins, CEE 16  (2003) (HD)

02:20  Mortal Kombat 2: Anihilarea

Actors: Robin Shou, Talisa Sato, Brian Thompson, Sandra Hess, Lynn „Red” Williams, Irina Pantaeva. Director: John R. Leonetti,. 95 mins, CEE 16  (1997) (HD)

03:55  Împotriva gangsterilor
Povestea adevărată a lui Danny Greene, un bătăuș irlandez dur care lucra pentru mafioți în Cleveland în anii 1970.
125 mins, CEE 18 (2011) (HD)

06:00  Prietenie
În anul 1959, patru băieţi pleacă într-o aventură de două zile, pentru a găsi un cadavru şi a încasa recompensa. Pe drum, află multe despre ei înşişi şi despre ceilalţi.
Actors: Wil Wheaton, River Phoenix, Corey Feldman, Jerry O’Connell, Kiefer Sutherland, Richard Dreyfuss. Director: Rob Reiner,. 100 mins, FSK 6 (1986) (HD)

Saturday 19th

November 2022

07:40  Banda Celor 11
O demonstraţie de forţă a lui Frank Sinatra Dean Martin şi Sammy Davis Jr. în rolul unui grup de amici veterani care pregătesc o lovitură la marile cazinouri din Vegas.
Actors: Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis,  Jr., Peter Lawford, Angie Dickinson. Director: Lewis Milestone,. 155 mins, FSK 6 (1960) (HD)

10:15  Excursie cu surprize
Bob Munro e capul unei familii disfuncţionale. El închiriază o rulotă pentru a-şi duce familia într-o călătorie prin Munţii Colorado, dar au parte numai de neplăceri care au ca rezultat o succesiune de momente ilare.
Actors: Robin Williams, Cheryl Hines, Kristin Chenoweth, Jeff Daniels, Joanna ‘Jo Jo’ Levesque, Josh Hutcherson. Director: Barry Sonnenfeld,. 120 mins, FSK 0 (2006) (HD)

12:15  Wild Wild West – Mare nebunie in Vest

Actors: Kevin Kline, Kenneth Branagh, Will Smith, Salma Hayek, Musetta Vander, Sofia Eng. Director: Barry Sonnenfeld,. 120 mins, CEE 12 (1999) (HD)

14:15  O Vacanţă de Tot Râsul
Chevy Chase în rolul tatălui, într-o incredibilă poveste despre câte se pot întâmpla într-o banală vacanţă cu familia la Wallyworld. Regia e semnată de Harold Ramis.
Actors: Chevy Chase, Beverly D’Angelo, Imogene Coca, Randy Quaid, Anthony Michael Hall, Dana Barron. Director: Harold Ramis,. 125 mins, E12 (1983)

16:20  Vacanţă prin Europa

Actors: Chevy Chase, Beverly D’Angelo, Dana Hill, Jason Lively, Victor Lanoux, Eric Idle. Director: Amy Heckerling,. 115 mins, FSK 6 (1985)

18:15  Uragan la Seattle

Actors: Esai Morales, Ona Grauer, . Director: Jason Bourque. 105 mins, CEE 12 (2012) (HD)

20:00  Ocolul Pământului în 80 de Zile
O ecranizare laureată cu Oscar după clasicul roman al lui Jules Verne despre Phileas Fogg, nobilul care îşi pariază întreaga avere că un om poate face înconjurul lumii în doar 80 de zile.
Actors: David Niven, Cantinflas, Robert Newton, Shirley MacLaine, Charles Boyer, Gilbert Roland. Director: John Farrow,Michael Anderson,. 205 mins, FSK 6 (1956) (HD)

23:25  Mad Max II: Războinicul şoselelor
Mel Gibson revine în rolul unui pierde-vară, după un conflict nuclear. Max e rugat să apere rafinăria unei mici comunităţi de atacurile unei bande de răufăcători.
Actors: Mel Gibson, Bruce Spence, Vernon Wells, Emil Minty, Max Phipps, Mike Preston. Director: George Miller,. 115 mins, CEE 16  (1981) (HD)

01:20  Vulturul de fier 2
O unitate de atac comună americano-sovietică este adunată pentru a distruge o bază nucleară dintr-o națiune proscrisă care intenționează să ia lumea ostatică.
120 mins, E16A20 (1988) (HD)

03:20  Celebritate
Drama muzicală energizantă care i-a adus un Oscar regizorului Alan Parker, care vorbeşte despre ce anume se cere pentru a ajunge în vârf, în cea mai prestigioasă şcoală de arte din New York.
Actors: Eddie Barth, Irene Cara, Lee Curreri, Laura Dean, Antonia Franceschi, Paul McCrane. Director: Alan Parker,. 160 mins, FSK 12 (1980) (HD)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Datoria Lui Dexter
(Ep. 10) Dexter primeşte o factură de 200.000.000 $ de la NASA.
10 mins, E0 (1995)

06:10  La nord, prin nord-vest
Într-unul din cele mai bune filme ale lui Hitchcock, Cary Grant interpretează un afacerist prins într-o rețea de intrigi, care-l poartă din New York până pe vârful faimosului munte Rushmore. Eva Marie Saint e o femeie misterioasă.
Actors: Cary Grant, Eva Marie Saint, James Mason, Jessie Royce Landis, Leo G. Carroll, Josephine Hutchinson. Director: Alfred Hitchcock,. 165 mins, CEE 12 (1959)

Sunday 20th

November 2022

08:55  Hercule în infern

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Tawny Kitaen, . Director: Bill Norton. 115 mins, CEE 12 (1994)

10:50  Casa de lângă lac
Kate Forster (Sandra Bullock) se mută din casa ei de lângă lac, o frumusețe arhitecturală construită doar din sticlă. Kate este doctor și tocmai a început să lucreze într-un spital din Chicago așa că a trebuit să-și ia un apartament în centrul orașului.
Actors: Keanu Reeves, Sandra Bullock, Dylan Walsh, Shohreh Aghdashloo, Christopher Plummer, Mike Bacarella. Director: Alejandro Agresti,. 120 mins, FSK 0 (2006) (HD)

12:50  Munţii Lunii
Legendara poveste adevărată a căpitanului Richard Francis Burton și a locotenentului John Hanning Speke, porniţi în tumultoasa expediţie pentru a găsi izvorul Nilului.
Actors: Leslie Phillips, Fikile Mdleleni, Philip Voss, Rod Woodruff, Norta Muhammed, Alison Limerick. Director: Bob Rafelson,. 160 mins, FSK 12 (1990) (HD)

15:30  Busola de aur
Lyra Belacqua, o orfană în vârstă de 11 ani care trăiește într-o lume interioră extrem de specială, posedă în plus o neobișnuită curiozitate și un neobișnuit simț al aventurii. Două calități care o vor duce pe tărâmul interzis al Busolei de Aur și o vor l
Actors: Nicole Kidman, Daniel Craig, Dakota Blue Richards, Sam Elliott, Eva Green, Christopher Lee. Director: Chris Weitz,. 125 mins, FSK 12 (2007) (HD)

17:35  Academia de Poliție IV

Actors: Tony Hawk, Bubba Smith, Michael Winslow, George Robertson, David Graf, Marc Kubota. Director: Jim Drake,. 95 mins, FSK 6 (1987) (HD)

19:10  Hercule în labirintul minotaurului

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Tawny Kitaen, Geoff Allen, Anthony Parker, . Director: Josh Baker,Josh Becker. 110 mins, CEE 12 (1994)

21:00  Hamburger Hill – Misiune sinucigașă

Actors: Harry O’Reilly, Michael Boatman, Daniel O’Shea, Tegan West, Don James, Courtney B. Vance. Director: John Irvin,. 130 mins, CEE 16  (1987) (HD)

23:10  Duzina de ticăloşi
Filmul de aventură al lui Robert Aldrich, cu acţiunea desfășurată în al Doilea Război Mondial, e un clasic al genului. Maiorul Lee Marvin alege o echipă de ucigași și psihopați, condamnați la moarte de tribunalul militar, antrenându-i pentru misiunea sinucigașă de a asasina ofițeri naziști în ajunul Zilei Z, promițându-le libertatea dacă vor supraviețui.
Actors: Lee Marvin, Ernest Borgnine, Charles Bronson, Jim Brown, John Cassavetes, Richard Jaeckel. Director: Robert Aldrich,. 185 mins, CEE 16  (1967)

02:15  Vulturul de fier 3
Chappy descoperă o reţea de trafic de droguri la propria sa bază aeriană. Se dovedește că viețile unor săteni din Peru sunt în joc, iar el decide să zboare acolo cu avioane vechi și câţiva prieteni pentru a-i elibera.
120 mins, CEE 16  (1992)

04:15  Fata de pe 5th Avenue

Actors: Louis Calhern, James Ellison, Verree Teasdale, Franklin Pangborn, Ferike Boros, Theodore von Eltz. Director: Gregory La Cava,. 105 mins, E12 (1939)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 8
(Ep. 8) Al și prințul Chauncley participă la o lecție de astronomie. Eddie întâlnește un nou vecin.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Steve Buscemi,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2020) (HD)

06:25  Creatorii de miracole: Episod 9
(Ep. 9) Al și prințul Chauncley își fac planuri mari pentru viitor.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Tamra Davis,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2020) (HD)

06:50  Magnum, P.I.
(Ep. 15)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 6 (1982) (HD)

Monday 21st

November 2022

07:50  Echipa de Şoc
(Ep. 19)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:50  Echipa de Şoc
(Ep. 20)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:45  Xena, Prinţesa războinică: Fiica lui Gabrielle
(Ep. 5) Gabrielle (Renee O’Connor) trebuie să ia o decizie dificilă în ceea ce privește loialitatea față de Xena (Lucy Lawless), după ce a născut-o pe fiica lui Dahak Cel Rău.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield, Charles Siebert. 50 mins, CEE 12 (1997)

10:35  Xena, Prinţesa războinică: Datoria, Partea 1
(Ep. 6) Un războinic chinez pe moarte o trimite pe Xena (Lucy Lawless) înapoi în trecutul ei periculos, cu mesajul de a-l ucide pe Dragonul Verde. Cu Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:30  Hercule
(Ep. 18)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

12:25  Hercule
(Ep. 19)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

13:20  Hercule
(Ep. 20)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

14:15  Hercule
(Ep. 21)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1998)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Datoria, Partea 2
(Ep. 7) Xena (Lucy Lawless) este condamnată la moarte de fiul mentorului ei spiritual; Gabrielle (Renee O’Connor) regretă că a împiedicat-o pe Xena să se salveze atunci când a avut ocazia.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 60 mins, CEE 12 (1997)

16:05  Xena, Prinţesa războinică: Regele asasinilor
(Ep. 8) Planul fratelui geamăn al lui Joxer de a o asasina pe Cleopatra (Gina Torres) aflată în vizită întâmpină rezistență din partea lui Gabrielle (Renee O’Connor) și a lui Autolycus (Bruce Campbell). Cu Lucy Lawless și Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Bruce Campbell. 55 mins, CEE 12 (1997)

17:00  Echipa de Şoc
(Ep. 21)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 22)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

19:00  Miezul nopții în Paris

Actors: Owen Wilson, Rachel McAdams, Kurt Fuller, Michael Sheen, Alison Pill, . Director: Woody Allen,. 110 mins, FSK 0 (2011) (HD)

20:50  Cei trei ninja lovesc din nou
Bunicul Mori trebuie să se întoarcă în Japonia şi să-i prezinte un pumnal ceremonial pe care l-a câştigat cu 50 de ani în urmă, învingătorului ninja al unui campionat. El le cere nepoţilor lui Rocky, Colt şi Tum Tum să-l însoţească. Bunicul spune că pumnalul e cheia unei peşteri secrete cu aur pe care o caută de 50 de ani duşmanul lui şi un trio de rockeri heavy metal.
Actors: Victor Wong, Max Elliott Slade, Sean Fox, J Evan Bonifant, Dustin Nguyen, Sab Shimono. Director: Charles Kanganis,Charles T. Kanganis,. 115 mins, 12A20 (1994) (HD)

22:45  Academia de Poliție V

Actors: Bubba Smith, David Graf, Michael Winslow, Leslie Easterbrook, Marion Ramsey, Janet Jones. Director: Alan Myerson,. 105 mins, FSK 6 (1988) (HD)

00:30  Șapte psihopați și un câine
Marty (Colin Farrell) nu mai are inspiraţia necesară să-și termine scenariul despre psihopaţi, așa că prietenul său nebun Billy (Sam Rockwell) se oferă să-l ajute. Dar Billy complică totul când răpește câinele shih-tzu al lui Charlie (Woody Harrelson), un adevărat criminal dispus să facă orice pentru a-și recupera câinele iubit.
Actors: Colin Farrell, Sam Rockwell, Woody Harrelson, Christopher Walken, Tom Waits, Michael Pitt. Director: Martin Mcdonagh,. 125 mins, CEE 16  (2012) (HD)

02:35  A fost odată în Mexic
El Mariachi caută iar răzbunare. De data asta, vrea să-l asasineze pe generalul Marquez, cel care i-a ucis soţia şi fiica. Agentul CIA Sands vine la El Mariachi cu o propunere pentru a-l elimina pe general. El Mariachi e de acord. Ar face orice pentru a-l elimina pe general. Dar urmărindu-l pe generalul Marquez, îşi dă seama că e doar un pion într-un joc mortal.
Actors: Antonio Banderas, Salma Hayek, Johnny Depp, Eva Mendes, Mickey Rourke, Danny Trejo. Director: Robert Rodriguez,. 120 mins, FSK 18 (2003) (HD)

04:35  Domnișoara Fifi

Actors: Alan Ward, Daun Kennedy, Mayo Newhall, Norma Varden, Charles Waldron, John Emery. Director: Robert Wise,. 85 mins, E12 (1944)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 9
(Ep. 9) Al și prințul Chauncley își fac planuri mari pentru viitor.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Tamra Davis,Simon Rich,Dan Schimpf,Marable Maurice,Maurice Marable,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2020) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 16)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Tuesday 22nd

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 21)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: David Hemmings. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:20  Echipa de Şoc
(Ep. 22)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:20  Xena, Prinţesa războinică: Datoria, Partea 2
(Ep. 7) Xena (Lucy Lawless) este condamnată la moarte de fiul mentorului ei spiritual; Gabrielle (Renee O’Connor) regretă că a împiedicat-o pe Xena să se salveze atunci când a avut ocazia.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 60 mins, CEE 12 (1997)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: Regele asasinilor
(Ep. 8) Planul fratelui geamăn al lui Joxer de a o asasina pe Cleopatra (Gina Torres) aflată în vizită întâmpină rezistență din partea lui Gabrielle (Renee O’Connor) și a lui Autolycus (Bruce Campbell). Cu Lucy Lawless și Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Bruce Campbell. 55 mins, CEE 12 (1997)

11:15  Hercule
(Ep. 20)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1998)

12:05  Hercule
(Ep. 21)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

13:00  Hercule
(Ep. 22)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

13:55  Hercule
(Ep. 1)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

14:50  Xena, Prinţesa războinică: Luptătoare… Preoteasă… Femeie uşoară
(Ep. 9) O preoteasă și o femeie de serviciu robustă care arată exact ca Xena (Lucy Lawless) fac echipă cu prințesa războinică atunci când Balius intenționează să distrugă hestienii. Cu Renee O’Connor și Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Robert Ginty. 55 mins, CEE 12 (1998)

15:45  Xena, Prinţesa războinică: The Quill Is Mightier
(Ep. 10) Afrodita (Alexandra Tydings) e geloasp şi aruncă un blestem asupra pergamentului lui Gabrielle (Renee O’Connor), făcând ca tot ceea ce scrie acolo să devină realitate.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:40  Echipa de Şoc
(Ep. 23)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:35  Echipa de Şoc
(Ep. 1)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 70 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:45  Hercule și regatul dispărut

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Renée O’Connor, Robert Trebor, Eric Close, Elizabeth Hawthorne. Director: Harley Cokeliss. 115 mins, CEE 12 (1994)

20:40  Tinerii pistolari

Actors: Patrick Wayne, Emilio Estevez, Lou Diamond Phillips, Sharon Thomas, Kiefer Sutherland, Allen Keller. Director: Christopher Cain,Chris Cain,. 125 mins, E16A20 (1988) (HD)

22:45  Pedeapsa capitală
Un ranger texan și un necruțător lord al narcoticelor, care erau prieteni din copilărie devin acum adversari…
Actors: Nick Nolte, Powers Boothe, Carlos Cervantes, Rip Torn, Michelle Lynn Rosen, Ken Medlock. Director: Bennie Dobbins,Walter Hill,. 125 mins, CEE 18 (1987) (HD)

00:50  Matrix
Când hackerul Neo descoperă adevărul șocant că viața pe care o știe e o înșelătorie complexă a unei inteligențe cibernetice malefice, el se alătură legendarului războinic Morpheus în lupta pentru a distruge iluzia care înrobește omenirea.
Actors: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving, Joe Pantoliano, Marcus Chong. Director: Lilly Wachowski,Lana Wachowski,. 165 mins, E16A20 (1999) (HD)

03:35  Balada lui Cable Hogue

Actors: Kathleen Freeman, Jason Robards, Stella Stevens, Vaughn Taylor, David Warner, Strother Martin. Director: Sam Peckinpah,. 145 mins, E16A20 (1970)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 10
(Ep. 10) Al și prințul Chauncley se lovesc de cel mai mare obstacol al lor de până acum.
Actors: Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Sasha Compère. Director: Jorma Taccone,Tamra Davis,Simon Rich,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2020) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 17)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Wednesday 23rd

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 23)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 1)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Tony Mordente. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Luptătoare… Preoteasă… Femeie uşoară
(Ep. 9) O preoteasă și o femeie de serviciu robustă care arată exact ca Xena (Lucy Lawless) fac echipă cu prințesa războinică atunci când Balius intenționează să distrugă hestienii. Cu Renee O’Connor și Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Robert Ginty. 55 mins, CEE 12 (1998)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: The Quill Is Mightier
(Ep. 10) Afrodita (Alexandra Tydings) e geloasp şi aruncă un blestem asupra pergamentului lui Gabrielle (Renee O’Connor), făcând ca tot ceea ce scrie acolo să devină realitate.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield. 50 mins, CEE 12 (1998)

11:10  Hercule
(Ep. 22)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

12:05  Hercule
(Ep. 1)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, CEE 12 (1998)

13:05  Hercule
(Ep. 2)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1998)

13:55  Hercule
(Ep. 3)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, CEE 12 (1998)

14:55  Xena, Prinţesa războinică: Instincte materne
(Ep. 11) Prietenia dintre Xena și Gabrielle este tensionată după ce Callisto (Hudson Leick) o manipulează fiica lui Gabrielle, pentru a-l ucide pe fiul Xenei. Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Mark Beesley. 55 mins, CEE 12 (1998)

15:50  Xena, Prinţesa războinică: Dulce-amărui
(Ep. 12) Conflictul dur dintre Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) atinge punctul culminant atunci când ambele sunt transportate în lumea de vis din Illusia pentru a-și rezolva problemele. Cu Ted Raimi și Hudson Leick.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 60 mins, CEE 12 (1998)

16:50  Echipa de Şoc
(Ep. 2)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Les Sheldon. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:45  Echipa de Şoc
(Ep. 3)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 65 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:50  Aripile Vulturilor
Un omagiu adus eroului de război şi scenaristului Frank Wead, cu John Wayne în rolul aviatorului temerar a cărui viaţă s-a transformat radical după un tragic accident.
Actors: Danny Borzage, Olive Carey, Peter Ortiz, Kenneth Tobey, Harlan Warde, Sig Ruman. Director: John Ford,. 130 mins, E12 (1957)

21:00  V de la Vendetta
Plasat în peisajul futurist al Marii Britanii totalitare, V de la Vendetta spune povestea unei tinere din clasa muncitoare, numită Evey, care este salvată dintr-o situație de viață și de moarte de către un mascat cunoscut doar ca „V”.
Actors: Stephen Rea, Hugo Weaving, John Hurt, Natalie Portman, Stephen Fry, Tim Pigott-Smith. Director: James McTeigue,. 145 mins, CEE 16  (2005) (HD)

23:25  Destinaţie finală

Actors: Devon Sawa, Ali Larter, Kerr Smith, Chad Donella, Tony Todd, Seann William Scott. Director: James Wong,. 115 mins, CEE 16  (2000) (HD)

01:20  Matrix reîncărcat
Luptătorii pentru libertate Neo, Trinity și Morpheus continuă să conducă revolta împotriva Armatei Mașinăriilor. În încercarea de a salva lumea de la extincție, ei află mai multe despre rolul important al lui Neo în soarta omenirii.
Actors: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving, Jada Pinkett Smith, Gloria Foster. Director: Lilly Wachowski,Lana Wachowski,. 155 mins, CEE 16  (2003) (HD)

03:55  Intrarea dragonului
Când un infractor notoriu găzduiește un turneu de arte marțiale, serviciul britanic de contrainformaţii trimite un luptător cu motive personale de răzbunare să se infiltreze în competiție.
Actors: Bruce Lee, John Saxon, Ahna Capri, Bob Wall, Shih Kien, Jim Kelly. Director: Robert Clouse,. 125 mins, CEE 16  (1973) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 1
(Ep. 1) În 1844, reverendul Ezekiel Brown dintr-un orășel îi cere ajutorul lui Benny the Teen, un infractor căutat, ca să-și ducă oamenii în Vest pe calea spre Oregon.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Andrew DeYoung,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2021) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 18)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Thursday 24th

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 2)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Les Sheldon. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 3)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Instincte materne
(Ep. 11) Prietenia dintre Xena și Gabrielle este tensionată după ce Callisto (Hudson Leick) o manipulează fiica lui Gabrielle, pentru a-l ucide pe fiul Xenei. Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Mark Beesley. 55 mins, CEE 12 (1998)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: Dulce-amărui
(Ep. 12) Conflictul dur dintre Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) atinge punctul culminant atunci când ambele sunt transportate în lumea de vis din Illusia pentru a-și rezolva problemele. Cu Ted Raimi și Hudson Leick.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Oley Sassone. 55 mins, CEE 12 (1998)

11:15  Hercule
(Ep. 2)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, CEE 12 (1998)

12:05  Hercule
(Ep. 3)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

13:00  Hercule
(Ep. 4)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1998)

14:00  Hercule
(Ep. 5)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

14:55  Xena, Prinţesa războinică: Una contra unei armate
(Ep. 13) Eforturile Xenei de a opri singură o armată persană care se apropie duc la otrăvirea lui Gabrielle (Renee O’Connor), care trebuie să se descurce singură după ce duoul este înşelat de un spion persan. Cu Lucy Lawless.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Paul Lynch. 50 mins, CEE 12 (1998)

15:45  Xena, Prinţesa războinică: Iertată
(Ep. 14) O adolescentă nesăbuită (Shiri Appleby) încearcă să o convingă pe Xena (Lucy Lawless) că va fi o parteneră mai bună decât Gabrielle (Renee O’Connor), conducând duoul către Urna furată a lui Apollo.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Garth Maxwell. 60 mins, CEE 12 (1998)

16:45  Echipa de Şoc
(Ep. 4)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:45  Echipa de Şoc
(Ep. 5)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:45  Lupta pentru viaţă
Când o erupție persistentă a fiului ei nu cedează, o mamă începe să investigheze și se trezește atrasă în bătălia dintre fermierii ecologici din orașele mici și Clonestra, o corporație care profită de pe urma OMG-urilor.
115 mins, E12 (2015) (HD)

20:40  Furia titanilor
Bătălia epică dintre titani și zei continuă în această continuare amplasată la 10 ani după evenimentele din „Clash of the Titans”, când Perseu coboară în Infern cu misiunea de a-l salva pe Zeus din ghearele lui Andes, Ares și Cronos
Actors: Sam Worthington, Liam Neeson, Ralph Fiennes, Rosamund Pike, Bill Nighy, Freddy Drabble. Director: Jonathan Liebesman,. 115 mins, 12A20 (2012) (HD)

22:35  Matrix – Revoluții
În ultimul capitol al trilogiei „Matrix”, Neo (Keanu Reeves), Morpheus (Laurence Fishburne) și Trinity (Carrie-Anne Moss) luptă să apere Zion, ultimul oraș din lumea reală, de mașinăriile care au înrobit rasa umană.
Actors: Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Carrie-Anne Moss, Hugo Weaving, Jada Pinkett Smith, Mary Alice. Director: Lilly Wachowski,Lana Wachowski,. 150 mins, CEE 16  (2004) (HD)

01:05  Poliţişti în Brooklyn
În Brooklyn, pe fondul traficului de droguri, al violenței și al corupţiei din poliție, urmărim trei ofițeri. Tango e un afro-american care lucrează sub acoperire, crezând că a câștigat o promovare la un loc de muncă de birou, dar i se spune că trebuie să aranjeze arestarea unui fost condamnat care i-a salvat viața.
Actors: Richard Gere, Don Cheadle, Ethan Hawke, Wesley Snipes, Will Patton, Lili Taylor. Director: Antoine Fuqua,. 155 mins, CEE 16  (2010) (HD)

03:40  Jakob mincinosul
În Polonia ocupată de nazişti, un evreu sărac, proprietar de cafenea, aude un buletin radio confidenţial semnalând înaintarea armatei sovietice spre germani. E prima veste ce ajunge în ghetou de 5 ani încoace. Pentru a menţine entuziasmul oamenilor, el transmite buletine de ştiri false despre victoriile Aliaţilor. Gestapoul află şi îl caută pe liderul acestei noi grupări de rezistenţă.
Actors: Robin Williams, Hannah Taylor-Gordon, Justus Von Dohnanyi, Kathleen Gati, Bob Balaban, Alan Arkin. Director: Peter Kassovitz,. 140 mins, CEE 12 (1999) (HD)

06:00  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 11)
10 mins, E6 (1999)

06:10  Creatorii de miracole: Episod 2
(Ep. 2) Căruțele trebuie să treacă un râu periculos, ceea ce duce la o luptă morală între Ezekiel și Benny pentru sufletele celor din grup.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Steve Buscemi,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2021) (HD)

06:35  Magnum, P.I.
(Ep. 19)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Friday 25th

November 2022

07:35  Echipa de Şoc
(Ep. 4)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:35  Echipa de Şoc
(Ep. 5)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Sidney Hayers. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:30  Xena, Prinţesa războinică: Una contra unei armate
(Ep. 13) Eforturile Xenei de a opri singură o armată persană care se apropie duc la otrăvirea lui Gabrielle (Renee O’Connor), care trebuie să se descurce singură după ce duoul este înşelat de un spion persan. Cu Lucy Lawless.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Paul Lynch. 55 mins, CEE 12 (1998)

10:25  Xena, Prinţesa războinică: Iertată
(Ep. 14) O adolescentă nesăbuită (Shiri Appleby) încearcă să o convingă pe Xena (Lucy Lawless) că va fi o parteneră mai bună decât Gabrielle (Renee O’Connor), conducând duoul către Urna furată a lui Apollo.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Garth Maxwell. 55 mins, CEE 12 (1998)

11:20  Hercule
(Ep. 4)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

12:15  Hercule
(Ep. 5)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1998)

13:10  Hercule
(Ep. 6)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

14:05  Hercule
(Ep. 7)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

15:00  Xena, Prinţesa războinică: Regele escrocilor
(Ep. 15) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) își unesc forțele cu doi bărbați pentru a preveni moartea lui Joxer de mâna proprietarului răzbunător al unui club de jocuri de noroc. Cu Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Janet Greek. 60 mins, CEE 12 (1998)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: Când eşti la Roma…
(Ep. 16) Eforturile de a se implica într-un schimb de prizonieri care implică un războinic gal (Tamati Rice) şi un membru al structurii ierarhice romane (Matthew Chamberlain) sunt împiedicate de un Cezar necooperant (Karl Urban). Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: John Laing. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:55  Echipa de Şoc
(Ep. 6)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:55  Echipa de Şoc
(Ep. 7)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:55  O Vacanţă de Tot Râsul
Chevy Chase în rolul tatălui, într-o incredibilă poveste despre câte se pot întâmpla într-o banală vacanţă cu familia la Wallyworld. Regia e semnată de Harold Ramis.
Actors: Chevy Chase, Beverly D’Angelo, Imogene Coca, Randy Quaid, Anthony Michael Hall, Dana Barron. Director: Harold Ramis,. 125 mins, E12 (1983)

21:00  Necunoscutul
Ceea ce urmează este povestea incredibilă a unui om care se trezește din comă și descoperă că o altă persoană îi preluase identitatea. Istoria devine chair mai complicată, deoarece nimeni, nici măcar soția lui nu îl crede.
Actors: Liam Neeson, Diane Kruger, January Jones, Aidan Quinn, Bruno Ganz, Frank Langella. Director: Jaume Collet-Serra,. 130 mins, 12A20 (2011) (HD)

23:10  Blade: Trinity

Actors: Wesley Snipes, Jessica Biel, Ryan Reynolds, Kris Kristofferson, Parker Posey, Natasha Lyonne. Director: David S. Goyer,. 130 mins, FSK 18 (2004) (HD)

01:20  Hamburger Hill – Misiune sinucigașă

Actors: Harry O’Reilly, Michael Boatman, Daniel O’Shea, Tegan West, Don James, Courtney B. Vance. Director: John Irvin,. 130 mins, CEE 16  (1987) (HD)

03:30  Poliţişti în Brooklyn
În Brooklyn, pe fondul traficului de droguri, al violenței și al corupţiei din poliție, urmărim trei ofițeri. Tango e un afro-american care lucrează sub acoperire, crezând că a câștigat o promovare la un loc de muncă de birou, dar i se spune că trebuie să aranjeze arestarea unui fost condamnat care i-a salvat viața.
Actors: Richard Gere, Don Cheadle, Ethan Hawke, Wesley Snipes, Will Patton, Lili Taylor. Director: Antoine Fuqua,. 150 mins, CEE 16  (2010) (HD)

06:00  Orașul fericirii

Actors: Charles Middleton, John Kellogg, Regis Toomey, Tom Powers, Dick Powell, Gordon Oliver. Director: Sidney Lanfield,. 95 mins, E12 (1948)

Saturday 26th

November 2022

07:35  Ocolul Pământului în 80 de Zile
O ecranizare laureată cu Oscar după clasicul roman al lui Jules Verne despre Phileas Fogg, nobilul care îşi pariază întreaga avere că un om poate face înconjurul lumii în doar 80 de zile.
Actors: David Niven, Cantinflas, Robert Newton, Shirley MacLaine, Charles Boyer, Gilbert Roland. Director: John Farrow,Michael Anderson,. 205 mins, FSK 6 (1956) (HD)

11:00  Vacanţă prin Europa

Actors: Chevy Chase, Beverly D’Angelo, Dana Hill, Jason Lively, Victor Lanoux, Eric Idle. Director: Amy Heckerling,. 115 mins, FSK 6 (1985)

12:55  Un Crăciun de neuitat

Actors: Chevy Chase, Beverly D’Angelo, Randy Quaid, Miriam Flynn, William Hickey, Mae Questel. Director: Jeremiah Chechik,. 120 mins, FSK 6 (1989) (HD)

14:55  Academia de Poliție IV

Actors: Tony Hawk, Bubba Smith, Michael Winslow, George Robertson, David Graf, Marc Kubota. Director: Jim Drake,. 100 mins, FSK 6 (1987) (HD)

16:35  Academia de Poliție V

Actors: Bubba Smith, David Graf, Michael Winslow, Leslie Easterbrook, Marion Ramsey, Janet Jones. Director: Alan Myerson,. 105 mins, FSK 6 (1988) (HD)

18:20  Academia de Poliție VI

Actors: Bubba Smith, Michael Winslow, David Graf, Marion Ramsey, Leslie Easterbrook, Bruce Mahler. Director: Peter Bonerz,James M Arnett,. 100 mins, CEE 12 (1989) (HD)

20:00  Aventurile lui Tintin: Sectetul Licornului
Tintin şi prietenii lui descoperă traseul spre un vas scufundat, comandat de strămoşul căpitanului Haddock, şi pleacă în căutarea comorii.
Actors: Jamie Bell, Andy Serkis, Daniel Craig, Nick Frost, Simon Pegg, Daniel Mays. Director: Steven Spielberg,. 120 mins, FSK 6 (2011) (HD)

22:00  Pineapple Express
Un grefier liniştit, Dale Denton, şi un dealer puturos, Saul Silver, găsesc o specie rară de marijuana, numită Pineapple Express. Când Dale devine singurul martor care asistă la o crimă comisă de un poliţist corupt şi de un mare traficant de droguri, fuge, dar îşi uită marfa. Marijuana e atât de rară, încât se ştie că provine de la ei, un motiv în plus ca Dale şi Saul să fugă din oraş.
Actors: Seth Rogen, James Franco, Gary Cole, Rosie Perez, Danny McBride, George Lew. Director: David Green,David Gordon Green,. 130 mins, CEE 16  (2008) (HD)

00:10  Iadul se dezlănțuie
Nicolas Cage joacă rolul lui Milton, un infractor înrăit care a scăpat din Iad pentru o ultimă șansă de mântuire. Un cult agresiv e responsabil pentru uciderea fiicei sale, iar el are trei zile să-i oprească, înainte ca acesta să-i sacrifice copilul fiicei lui într-un ritual macabru.
Actors: Nicolas Cage, Amber Heard, William Fichtner, Billy Burke, Charlotte Ross, Christa Campbell. Director: Patrick Lussier,. 120 mins, FSK 18 (2011) (HD)

02:10  Prădător de noapte
Louis Bloom (Jake Gyllenhaal) este un hoț mărunt, care își caută de lucru. Într-o noapte, el e martor la un accident și vede un cameraman filmând totul pentru a vinde înregistrarea unui program de știri TV. Fascinat de jurnalismul judiciar, Louis va face orice pentru a intra în afacere.
Actors: Pat Harvey, Jake Gyllenhaal, Bill Paxton, Ann Cusack, Rene Russo, Christopher Wolfe. Director: Dan Gilroy,. 145 mins, CEE 16  (2014) (HD)

04:35  Sfântul la Londra

Actors: George Sanders, Sally Gray, Ralph Truman, Henry Oscar, David Burns, Gordon McLeod. Director: John Castairs,. 85 mins, E12 (1939)

06:00  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 12)
15 mins, E6 (1999)

06:15  Jakob mincinosul
În Polonia ocupată de nazişti, un evreu sărac, proprietar de cafenea, aude un buletin radio confidenţial semnalând înaintarea armatei sovietice spre germani. E prima veste ce ajunge în ghetou de 5 ani încoace. Pentru a menţine entuziasmul oamenilor, el transmite buletine de ştiri false despre victoriile Aliaţilor. Gestapoul află şi îl caută pe liderul acestei noi grupări de rezistenţă.
Actors: Robin Williams, Hannah Taylor-Gordon, Justus Von Dohnanyi, Kathleen Gati, Bob Balaban, Alan Arkin. Director: Peter Kassovitz,. 145 mins, CEE 12 (1999) (HD)

Sunday 27th

November 2022

08:40  Hercule și regatul dispărut

Actors: Kevin Sorbo, Anthony Quinn, Renée O’Connor, Robert Trebor, Eric Close, Elizabeth Hawthorne. Director: Harley Cokeliss. 110 mins, CEE 12 (1994)

10:30  Aripile Vulturilor
Un omagiu adus eroului de război şi scenaristului Frank Wead, cu John Wayne în rolul aviatorului temerar a cărui viaţă s-a transformat radical după un tragic accident.
Actors: Danny Borzage, Olive Carey, Peter Ortiz, Kenneth Tobey, Harlan Warde, Sig Ruman. Director: John Ford,. 125 mins, E12 (1957)

12:35  Povestea lui Cory Weissman
Cory Weissman e un jucător de baschet universitar, care suferă un accident vascular cerebral devastator. El face tot posibilul să dea un nou sens vieții lui atât pe teren, cât și în afara acestuia.
120 mins, E12 (2014) (HD)

14:35  Miezul nopții în Paris

Actors: Owen Wilson, Rachel McAdams, Kurt Fuller, Michael Sheen, Alison Pill, . Director: Woody Allen,. 120 mins, FSK 0 (2011) (HD)

16:35  Pe aripile vântului
O femeie manipulatoare și un bărbat ticălos duc o poveste de dragoste turbulentă în timpul Războiului Civil american și perioadelor de Reconstrucție.
Actors: Clark Gable, Vivien Leigh, Olivia de Havilland, Leslie Howard, Hattie McDaniel, Thomas Mitchell. Director: Victor Fleming,. 265 mins, FSK 12 (1939) (HD)

21:00  Operațiunea Mogadishu
Adevărata poveste despre implicarea SUA în Somalia, în timpul unei misiuni umanitare sortite eşecului. Pe 3 octombrie 1993, soldaţii americani au intrat în Somalia pentru un exerciţiu care trebuia să dureze mai puţin de o oră. Misiunea a devenit o bătălie de o noapte contra a mii de somalezi înarmaţi. 18 soldaţi americani şi peste 500 de somalezi au fost ucişi ca urmare a acestui conflict.
Actors: Josh Hartnett, Eric Bana, Ewan McGregor, Tom Sizemore, William Fichtner, Sam Shepard. Director: Ridley Scott,. 170 mins, CEE 16  (2001) (HD)

23:50  Operațiunea Pacific

Actors: Paul Picerni, John Wayne, Kathryn Givney, Patricia Neal, Ward Bond, Cliff Clark. Director: George Waggner,. 130 mins, CEE 12 (1951) (HD)

02:00  Balada lui Cable Hogue

Actors: Kathleen Freeman, Jason Robards, Stella Stevens, Vaughn Taylor, David Warner, Strother Martin. Director: Sam Peckinpah,. 145 mins, E16A20 (1970)

04:25  Copiii lui Hitler

Actors: Gavin Muir, Erford Gage, Otto Kruger, Nancy Gates, Tim Holt, Hans Conried. Director: Edward Dmytryk,. 95 mins, E12 (1943)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Extratereştrii
(Ep. 10) Dexter roagă extratereştrii să facă experienţe pe Dee Dee.
5 mins, E0 (1995)

06:05  Creatorii de miracole: Episod 3
(Ep. 3) Ezekiel merge la o vânătoare de bivoli ca să-și dovedească bărbăția.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Andrew DeYoung,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 30 mins, E12 (2021) (HD)

06:35  Magnum, P.I.
(Ep. 20)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Monday 28th

November 2022

07:35  Echipa de Şoc
(Ep. 6)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:30  Echipa de Şoc
(Ep. 7)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Craig R. Baxley. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:30  Xena, Prinţesa războinică: Regele escrocilor
(Ep. 15) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) își unesc forțele cu doi bărbați pentru a preveni moartea lui Joxer de mâna proprietarului răzbunător al unui club de jocuri de noroc. Cu Ted Raimi.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Janet Greek. 60 mins, CEE 12 (1998)

10:30  Xena, Prinţesa războinică: Când eşti la Roma…
(Ep. 16) Eforturile de a se implica într-un schimb de prizonieri care implică un războinic gal (Tamati Rice) şi un membru al structurii ierarhice romane (Matthew Chamberlain) sunt împiedicate de un Cezar necooperant (Karl Urban). Cu Lucy Lawless și Renee O’Connor.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: John Laing. 55 mins, CEE 12 (1998)

11:25  Hercule
(Ep. 6)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1998)

12:25  Hercule
(Ep. 7)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

13:20  Hercule
(Ep. 8)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1998)

14:15  Hercule
(Ep. 9)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1999)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Nu mă uita
(Ep. 17) Joxer (Ted Raimi) încearcă să o ajute pe Gabrielle (Renee O’Connor) să-și recapete memoria, după ce călătorește la Templul lui Mnemosyne pentru a uita trădarea față de Xena (Lucy Lawless).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charlie Haskell. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: Înotătoare, femei şi nestemate
(Ep. 18) Afrodita (Alexandra Tydings) aruncă o vrajă asupra Xenei, a lui Gabrielle și Joxer (Lucy Lawless, Renee O’Connor, Ted Raimi) pentru a-și scoate la iveală dorințele cele mai ascunse și a le împiedica încercările de a recupera Diamantul Mistic.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 60 mins, CEE 12 (1998)

17:00  Echipa de Şoc
(Ep. 8)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: James Darren. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 9)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Bob Bralver. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

19:00  Ninja în vacanţă
În acest film, Rocky, Colt şi Tum Tum trebuie să lupte contra unui bogătaş care deversează deşeuri toxice, pentru a salva un trib indian şi pe prietenul lor, Joe.
Actors: Victor Wong, Charles Napier, Michael Treanor, Max Elliott Slade, Chad Power, Stuart Grant (‘Proud Eagle’). Director: Sang Okk Sheen,Simon S. Sheen,. 100 mins, FSK 12 (1995) (HD)

20:40  Academia de Poliție 7

Actors: George Gaynes, Michael Winslow, David Graff, Leslie Easterbrook, G.W. Bailey, Christopher Lee. Director: Alan Metter,. 95 mins, FSK 6 (1994) (HD)

22:15  Veselie de sărbători
Pentru a-și relaxa familia încordată, fiica libertină a unui politician conservator aduce sos de salată cu marijuana la cina din Ajunul Crăciunului. Se instalează haosul atunci când toată lumea se droghează fără să știe, dezvăluind secretele cele mai lăuntrice ale familiei.
100 mins, CEE 16  (2021) (HD)

23:55  Invazia rechinilor – Los Angeles
Când un uragan ciudat se abate asupra Los Angelesului, cel mai mare ucigaș al naturii pune stăpânire pe mare, pământ și aer, în timp ce mii de rechini terorizează populația plină de apă.
Actors: Cassandra Scerbo, John Heard, Ian Ziering, Tara Reid, Bill Corbett, Kevin Murphy. Director: Anthony C. Ferrante. 100 mins, CEE 16  (2013) (HD)

01:35  Tinerii pistolari

Actors: Patrick Wayne, Emilio Estevez, Lou Diamond Phillips, Sharon Thomas, Kiefer Sutherland, Allen Keller. Director: Christopher Cain,Chris Cain,. 130 mins, E16A20 (1988) (HD)

03:45  Shaft în Africa
Richard Roundtree în această ultimă parte a trilogiei cu Shaft. Detectivul particular uns cu toate alifiile lasă în urmă New Yorkul şi soseşte în Africa, pe urmele unei reţele de traficanţi de carne vie.
Actors: Marne Maitland, Thomas Baptiste, Neda Arneric, Richard Roundtree, Jacques Marin, Frank Finlay. Director: John Guillermin,David Tomblin,. 135 mins, CEE 16  (1973)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 4
(Ep. 4) Căruțele se opresc în orașul păcătos Branchwater, atrăgându-l pe Ezekiel într-o aventură plină de tentații și dezmăț.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Andrew DeYoung,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2021) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 21)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Tuesday 29th

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 8)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: James Darren. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 9)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Bob Bralver. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:20  Xena, Prinţesa războinică: Nu mă uita
(Ep. 17) Joxer (Ted Raimi) încearcă să o ajute pe Gabrielle (Renee O’Connor) să-și recapete memoria, după ce călătorește la Templul lui Mnemosyne pentru a uita trădarea față de Xena (Lucy Lawless).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Charlie Haskell. 60 mins, CEE 12 (1998)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: Înotătoare, femei şi nestemate
(Ep. 18) Afrodita (Alexandra Tydings) aruncă o vrajă asupra Xenei, a lui Gabrielle și Joxer (Lucy Lawless, Renee O’Connor, Ted Raimi) pentru a-și scoate la iveală dorințele cele mai ascunse și a le împiedica încercările de a recupera Diamantul Mistic.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 55 mins, CEE 12 (1998)

11:15  Hercule
(Ep. 8)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 50 mins, FSK 12 (1998)

12:05  Hercule
(Ep. 9)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1999)

13:00  Hercule
(Ep. 10)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, CEE 12 (1999)

14:00  Hercule
(Ep. 11)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1999)

14:55  Xena, Prinţesa războinică: Tsunami
(Ep. 19) Erupția vulcanului Etna produce un val mareic ce îi scufundă pe Xena, Gabrielle și Autolycus (Lucy Lawless, Renee O’Connor, Bruce Campbell) în interiorul unei nave care se scufundă.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: John Laing. 60 mins, CEE 12 (1998)

15:55  Xena, Prinţesa războinică: Vanishing Act
(Ep. 20) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) fac echipă cu Autolycus (Bruce Campbell) pentru a se infiltra în castelul lui Tarses din Scyros, ca să recupereze statuia lui Pax. Cu Jon Brazier.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:50  Echipa de Şoc
(Ep. 10)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:50  Echipa de Şoc
(Ep. 11)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

18:50  Reţeaua de socializare
În 2003, eminentul student în anul doi la Harvard Mark Zuckerberg vine cu ideea unei reţele de socializare, care va deveni fenomenul Facebook, ce va schimba lumea. Prietenul şi colegul lui de cameră Eduardo Saverin îi oferă banii cu care să lanseze compania, iar fondatorul Napster, Sean Parker, le prezintă produsul întreprinzătorilor capitalişti din Silicon Valley.
Actors: Jesse Eisenberg, Brenda Song, Rooney Mara, Andrew Garfield, Rashida Jones, . Director: David Fincher,. 145 mins, FSK 12 (2010) (HD)

21:15  Destinație finală 2
Moartea decimă, rând pe rând, membrii unui grup care au scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier și două adolescente încearcă să înțeleagă care îi este planul, în acest sequel la “Final Destination”, un surprinzător hit teen horror.
Actors: Ali Larter, A.J. Cook, Michael Landes, David Paetkau, James Kirk, Terrence „T.C.” Carson. Director: David Ellis,David  Ellis,David R. Ellis,. 105 mins, CEE 16  (2003) (HD)

23:00  Destinație finală III

Actors: Ryan Merriman, Jesse Moss, Mary Elizabeth Winstead, Kris Lemche, Texas Battle, Alexz Johnson. Director: James Wong,. 110 mins, FSK 18 (2006) (HD)

00:50  V de la Vendetta
Plasat în peisajul futurist al Marii Britanii totalitare, V de la Vendetta spune povestea unei tinere din clasa muncitoare, numită Evey, care este salvată dintr-o situație de viață și de moarte de către un mascat cunoscut doar ca „V”.
Actors: Stephen Rea, Hugo Weaving, John Hurt, Natalie Portman, Stephen Fry, Tim Pigott-Smith. Director: James McTeigue,. 160 mins, CEE 16  (2005) (HD)

03:30  Wikileaks: A cincea putere în stat
Duoul fondator al WikiLeaks stă de veghe și divulgă date secrete din lume. Cu toate acestea, ei se află în încurcătură atunci când obțin acces la documente confidențiale legate de serviciile de informații din SUA.
Actors: Anthony Mackie, Benedict Cumberbatch, Daniel Brühl, David Thewlis, . Director: Bill Condon. 150 mins, FSK 12 (2013) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 5
(Ep. 5) Căruțele întâlnesc un grup religios care se îndreaptă spre Vest și este condus de un profet sfânt.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 25 mins, E12 (2021) (HD)

06:25  Magnum, P.I.
(Ep. 22)
Actors: Tom Selleck, John Hillerman, Roger E. Mosley, Larry Manetti. 60 mins, FSK 12 (1982) (HD)

Wednesday 30th

November 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 10)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:25  Echipa de Şoc
(Ep. 11)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

09:25  Xena, Prinţesa războinică: Tsunami
(Ep. 19) Erupția vulcanului Etna produce un val mareic ce îi scufundă pe Xena, Gabrielle și Autolycus (Lucy Lawless, Renee O’Connor, Bruce Campbell) în interiorul unei nave care se scufundă.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: John Laing. 55 mins, CEE 12 (1998)

10:20  Xena, Prinţesa războinică: Vanishing Act
(Ep. 20) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor) fac echipă cu Autolycus (Bruce Campbell) pentru a se infiltra în castelul lui Tarses din Scyros, ca să recupereze statuia lui Pax. Cu Jon Brazier.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Andrew Merrifield. 55 mins, CEE 12 (1998)

11:15  Hercule
(Ep. 10)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1999)

12:10  Hercule
(Ep. 11)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, CEE 12 (1999)

13:05  Hercule
(Ep. 12)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1999)

14:00  Hercule
(Ep. 13)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1999)

15:00  Xena, Prinţesa războinică: Sacrificiul, Partea 1
(Ep. 21) Callisto (Hudson Leick) se întoarce pentru a o învia pe fiica diabolică ​​a lui Gabrielle, Hope, și a construi o armată cu care să cucerească lumea. În rolurile principale sunt Lucy Lawless, Renee O’Connor și Kevin Smith.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: David Warry-Smith. 50 mins, CEE 12 (1998)

15:50  Xena, Prinţesa războinică: Sacrificiul, Partea 2
(Ep. 22) Fiica diabolică ​​a lui Gabrielle, Hope (Renee O’Connor), ia forma mamei sale și își unește forțele cu Ares (Kevin Smith) pentru a crea o rasă de super-ființe; Xena (Lucy Lawless) este forțată să facă echipă cu Callisto (Hudson Leick).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Rick Jacobson. 60 mins, CEE 12 (1998)

16:50  Echipa de Şoc
(Ep. 12)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

17:45  Echipa de Şoc
(Ep. 13)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: John Peter Kousakis. 60 mins, FSK 12 (1987) (HD)

18:45  Pisica Pe Acoperişul Fierbinte
O tulburătoare ecranizare după piesa lui Tennessee Williams, despre proprietarul unei plantaţii din Sud şi băieţii lui capricioşi. Paul Newman face un rol memorabil.
Actors: Burl Ives, Brian Corcoran, Jack Carson, Judith Anderson, Deborah Miller, Larry Gates. Director: Richard Brooks,. 135 mins, E12 (1958) (HD)

21:00  Ultimul împărat

Actors: Da Xing Zhang, John Lone, Alvin Riley, Peter O’Toole, Xu Chungqing, Joan Chen. Director: Bernardo Bertolucci,. 200 mins, 12A20 (1986) (HD)

00:20  Furia titanilor
Bătălia epică dintre titani și zei continuă în această continuare amplasată la 10 ani după evenimentele din „Clash of the Titans”, când Perseu coboară în Infern cu misiunea de a-l salva pe Zeus din ghearele lui Andes, Ares și Cronos
Actors: Sam Worthington, Liam Neeson, Ralph Fiennes, Rosamund Pike, Bill Nighy, Freddy Drabble. Director: Jonathan Liebesman,. 110 mins, 12A20 (2012) (HD)

02:10  Ultima razie
Realizat în stil de documentar, acest film urmărește activitatea zilnică a doi tineri ofițeri de poliție din LA, care sunt parteneri și prieteni, și ne arată ce se întâmplă atunci când întâlnesc forțe criminale care îi depăşesc.
125 mins, CEE 16  (2012) (HD)

04:15  Ninja în vacanţă
În acest film, Rocky, Colt şi Tum Tum trebuie să lupte contra unui bogătaş care deversează deşeuri toxice, pentru a salva un trib indian şi pe prietenul lor, Joe.
Actors: Victor Wong, Charles Napier, Michael Treanor, Max Elliott Slade, Chad Power, Stuart Grant (‘Proud Eagle’). Director: Sang Okk Sheen,Simon S. Sheen,. 105 mins, FSK 12 (1995) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 6
(Ep. 6) Căruțele se opresc la Independence Rock ca să sărbătorească 4 iulie.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Jorma Taccone,Dan Schimpf,Maurice Marable,Marable Maurice,Ryan Case,. 0 mins, E6 (2021) (HD)

06:00  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 13)
0 mins, E6 (1999)

06:05  Curaj, câinele cel fricos
(Ep. 1)
20 mins, E6 (2000)

06:25  Echipa de Şoc
(Ep. 11)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 60 mins, FSK 12 (1986) (HD)

Thursday 1st

December 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 12)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Michael O’Herlihy. 55 mins, FSK 12 (1986) (HD)

08:20  Echipa de Şoc
(Ep. 13)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: John Peter Kousakis. 60 mins, FSK 12 (1987) (HD)

09:20  Xena, Prinţesa războinică: Sacrificiul, Partea 1
(Ep. 21) Callisto (Hudson Leick) se întoarce pentru a o învia pe fiica diabolică ​​a lui Gabrielle, Hope, și a construi o armată cu care să cucerească lumea. În rolurile principale sunt Lucy Lawless, Renee O’Connor și Kevin Smith.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: David Warry-Smith. 55 mins, CEE 12 (1998)

10:15  Xena, Prinţesa războinică: Sacrificiul, Partea 2
(Ep. 22) Fiica diabolică ​​a lui Gabrielle, Hope (Renee O’Connor), ia forma mamei sale și își unește forțele cu Ares (Kevin Smith) pentru a crea o rasă de super-ființe; Xena (Lucy Lawless) este forțată să facă echipă cu Callisto (Hudson Leick).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Rick Jacobson. 60 mins, CEE 12 (1998)

11:15  Hercule
(Ep. 12)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1999)

12:10  Hercule
(Ep. 13)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1999)

13:10  Hercule
(Ep. 14)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 6 (1999)

14:05  Hercule
(Ep. 15)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1999)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Aventuri în Ţara Morţilor 1
(Ep. 1) Xena, afectată de durere (Lucy Lawless), călătorește în Țara Morților Amazonului pentru a o găsi pe Gabrielle.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: Aventuri în Ţara Morţilor 2
(Ep. 2) La Amazon Place of Rest, Xena (Lucy Lawless) trebuie să lupte cu o femeie șaman rea (Claire Stansfield) pentru a o găsi pe Gabrielle (Renee O’Connor).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T. J. Scott. 60 mins, CEE 12 (1998)

17:00  Echipa de Şoc
(Ep. 1)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Rod Holcomb. 60 mins, E12 (1983) (HD)

18:00  Echipa de Şoc
(Ep. 2)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Rod Holcomb. 60 mins, E12 (1983) (HD)

19:00  Discursul regelui
Colin Firth și Geoffrey Rush joacă în această dramă bazată pe o poveste adevărată a regelui Marii Britanii, George al VI-lea (Firth) a suferit toată viața din cauza unui impediment al vorbirii, până când începe să vadă un logoped care îl ajută să-și inspire poporul și să-l unească în luptă. Acest film a primit patru premii Oscar, inclusiv cel pentru cel mai bun film.
Actors: Michael Gambon, Colin Firth, Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter, Guy Pearce, Timothy Spall. Director: Tom Hooper,. 120 mins, FSK 0 (2010) (HD)

21:00  Cu orice preţ
Doi frați, un fost condamnat și un tată divorțat, se confruntă cu executarea silită a fermei familiei lor și decid să facă echipă pentru un șir de jafuri palpitante. Un om al legii experimentat le urmărește seria de jafuri bancare și e hotărât să-i aresteze.
Actors: Jeff Bridges, Chris Pine, Ben Foster, . Director: David Mackenzie. 120 mins, 12A20 (2016) (HD)

23:00  Lunetistul 3
După ce a „fiert la foc mic” într-o tabără de instrucţie, Beckett e chemat înapoi pe teren de Agenţia Naţională de Securitate. Misiunea lui e aceea de a-l elimina pe agentul american rebel Paul Finnegan, devenit liderul celui mai mare cartel de arme din Asia. Beckett acceptă, ştiind că Paul e omul care îl salvase în Războiul din Vietnam.
Actors: Tom Berenger, Byron Mann, John Doman, Denis Arndt, . Director: P.J. Pesce. 125 mins, FSK 18 (2004) (HD)

01:05  Eliminaţi mesagerul
Bazat pe povestea adevărată a jurnalistului Gary Webb, acţiunea filmului se desfăşoară la jumătatea anilor 1990, când Webb a descoperit rolul din trecut al CIA în importul de cantități uriașe de cocaină în SUA, aceasta fiind vândută în ghetourile din toată țara, pentru a se strânge bani pentru armata rebelă Contras, din Nicaragua.
Actors: Michael K. Williams, Jeremy Renner, Mary Elizabeth Winstead, Kai Schmoll, Kenny Alfonso, Ray Liotta. Director: Michael Cuesta,. 125 mins, 12A20 (2014) (HD)

03:10  Ultimul împărat

Actors: Da Xing Zhang, John Lone, Alvin Riley, Peter O’Toole, Xu Chungqing, Joan Chen. Director: Bernardo Bertolucci,. 170 mins, 12A20 (1986) (HD)

06:00  Creatorii de miracole: Episod 7
(Ep. 7) Benny încearcă să devină un erou pentru un trib de indigeni.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Blake McClure,. 0 mins, CEE 12 (2021) (HD)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Mandark
(Ep. 11) Proiectul lui Dexter e depăşit de cel adus în ultima clipă de Mandark.
0 mins, E0 (1995)

06:25  Echipa de Şoc
(Ep. 13)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: John Peter Kousakis. 20 mins, FSK 12 (1987) (HD)

06:45  Creatorii de miracole: Episod 8
(Ep. 8) Căruțele încearcă să treacă Blue Mountains, dar călătoria lor pare blestemată.
Actors: Steve Buscemi, Daniel Radcliffe, Geraldine Viswanathan, Karan Soni, Jon Bass, Lolly Adefope. Director: Steve Buscemi,. 40 mins, E12 (2021) (HD)

Friday 2nd

December 2022

07:25  Echipa de Şoc
(Ep. 1)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Rod Holcomb. 55 mins, E12 (1983) (HD)

08:20  Echipa de Şoc
(Ep. 2)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Rod Holcomb. 60 mins, E12 (1983) (HD)

09:20  Xena, Prinţesa războinică: Aventuri în Ţara Morţilor 1
(Ep. 1) Xena, afectată de durere (Lucy Lawless), călătorește în Țara Morților Amazonului pentru a o găsi pe Gabrielle.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T.J. Scott. 55 mins, CEE 12 (1998)

10:15  Xena, Prinţesa războinică: Aventuri în Ţara Morţilor 2
(Ep. 2) La Amazon Place of Rest, Xena (Lucy Lawless) trebuie să lupte cu o femeie șaman rea (Claire Stansfield) pentru a o găsi pe Gabrielle (Renee O’Connor).
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: T. J. Scott. 60 mins, CEE 12 (1998)

11:15  Hercule
(Ep. 14)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 6 (1999)

12:10  Hercule
(Ep. 15)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1999)

13:10  Hercule
(Ep. 16)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 55 mins, FSK 12 (1999)

14:05  Hercule
(Ep. 17)
Actors: Kevin Sorbo, Michael Hurst. 60 mins, FSK 12 (1999)

15:05  Xena, Prinţesa războinică: Afacere de familie
(Ep. 3) Xena (Lucy Lawless) o găsește în cele din urmă pe Gabrielle (Renee O’Connor) și se reunesc pentru a lupta cu diabolica Hope ​​(Renee O’Connor) și cu Distrugătorul.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Doug Lefler. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:00  Xena, Prinţesa războinică: La boală şi în Iad
(Ep. 4) Xena și Gabrielle (Lucy Lawless, Renee O’Connor), afectate de o mulțime de boli, încearcă să învingă o armată scită.
Actors: Lucy Lawless, Renée O’Connor, . Director: Josh Becker. 55 mins, CEE 12 (1998)

16:55  Echipa de Şoc
(Ep. 3)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Christian I. Nyby II. 55 mins, FSK 12 (1983) (HD)

17:50  Echipa de Şoc
(Ep. 4)
Actors: George Peppard, Mr. T, Dwight Schultz, Dirk Benedict, . Director: Ron Satlof. 70 mins, FSK 12 (1983) (HD)

19:00  Labirintul
Adolescenta Sarah e lăsată cu fratele ei mai mic, Toby, care nu se opreşte din plâns. Sarah încearcă să-l adoarmă citindu-i o poveste. Când aceasta îl invocă din greşeală pe regele goblinilor din poveste, acesta fură copilul şi îl duce la castelul lui, aflat în mijlocul unui labirint. Sarah trebuie să treacă de labirint până la miezul nopţii, sau Toby va fi transformat în goblin.
Actors: David Bowie, Jennifer Connelly, Toby Froud, Shelley Thompson, Christopher Malcolm, . Director: Jim Henson,. 120 mins, FSK 12 (1986) (HD)

21:00  Triplu X – 2
Ice Cube joacă rolul lui Darius Stone, un soldat decorat din trupele speciale şi noul agent din programul xXx, care e trimis la Washington D.C. pentru a împiedica o tentativă de lovitură de stat contra preşedintelui SUA, organizată de o grupare radicală de dizidenţi.
Actors: Ice Cube, Willem Dafoe, Samuel L. Jackson, Scott Speedman, Peter Strauss, Toby Michael Bronson. Director: Lee Tamahori,. 115 mins, 12A20 (2005) (HD)

22:55  Interviul
Dave Skylark şi producătorul lui, Aaron Rapoport, realizează o emisiune TV populară, „Skylark Tonight”. Când descoperă că dictatorul nord-coreean Kim Jong-un e un fan al emisiunii, ei aranjează un interviu cu el, pentru a se afirma ca jurnalişti. Când Dave şi Aaron se pregătesc să meargă la Phenian, planurile lor se schimbă când CIA îi recrutează pentru a-l asasina pe Kim Jong-un.
Actors: Seth Rogen, James Franco, Lizzy Caplan, Kevin Federline, . Director: Evan Goldberg,Seth Rogen. 135 mins, 12A20 (2014) (HD)

01:10  Pineapple Express
Un grefier liniştit, Dale Denton, şi un dealer puturos, Saul Silver, găsesc o specie rară de marijuana, numită Pineapple Express. Când Dale devine singurul martor care asistă la o crimă comisă de un poliţist corupt şi de un mare traficant de droguri, fuge, dar îşi uită marfa. Marijuana e atât de rară, încât se ştie că provine de la ei, un motiv în plus ca Dale şi Saul să fugă din oraş.
Actors: Seth Rogen, James Franco, Gary Cole, Rosie Perez, Danny McBride, George Lew. Director: David Green,David Gordon Green,. 130 mins, CEE 16  (2008) (HD)

03:20  La nord, prin nord-vest
Într-unul din cele mai bune filme ale lui Hitchcock, Cary Grant interpretează un afacerist prins într-o rețea de intrigi, care-l poartă din New York până pe vârful faimosului munte Rushmore. Eva Marie Saint e o femeie misterioasă.
Actors: Cary Grant, Eva Marie Saint, James Mason, Jessie Royce Landis, Leo G. Carroll, Josephine Hutchinson. Director: Alfred Hitchcock,. 160 mins, CEE 12 (1959)

06:00  Laboratorul lui Dexter: Asta Da Întindere
(Ep. 6) Experimentele îl fac pe Dexter să se poată întinde.
60 mins, E0 (1995)

Saturday 3rd

December 2022

07:00  Wikileaks: A cincea putere în stat
Duoul fondator al WikiLeaks stă de veghe și divulgă date secrete din lume. Cu toate acestea, ei se află în încurcătură atunci când obțin acces la documente confidențiale legate de serviciile de informații din SUA.
Actors: Anthony Mackie, Benedict Cumberbatch, Daniel Brühl, David Thewlis, . Director: Bill Condon. 60 mins, FSK 12 (2013) (HD)

08:00  Pisica Pe Acoperişul Fierbinte
O tulburătoare ecranizare după piesa lui Tennessee Williams, despre proprietarul unei plantaţii din Sud şi băieţii lui capricioşi. Paul Newman face un rol memorabil.
Actors: Burl Ives, Brian Corcoran, Jack Carson, Judith Anderson, Deborah Miller, Larry Gates. Director: Richard Brooks,. 120 mins, E12 (1958) (HD)

10:00  Aventurile lui Tintin: Sectetul Licornului
Tintin şi prietenii lui descoperă traseul spre un vas scufundat, comandat de strămoşul căpitanului Haddock, şi pleacă în căutarea comorii.
Actors: Jamie Bell, Andy Serkis, Daniel Craig, Nick Frost, Simon Pegg, Daniel Mays. Director: Steven Spielberg,. 125 mins, FSK 6 (2011) (HD)

12:05  Ninja în vacanţă
În acest film, Rocky, Colt şi Tum Tum trebuie să lupte contra unui bogătaş care deversează deşeuri toxice, pentru a salva un trib indian şi pe prietenul lor, Joe.
Actors: Victor Wong, Charles Napier, Michael Treanor, Max Elliott Slade, Chad Power, Stuart Grant (‘Proud Eagle’). Director: Sang Okk Sheen,Simon S. Sheen,. 100 mins, FSK 12 (1995) (HD)

13:45  Academia de Poliție VI

Actors: Bubba Smith, Michael Winslow, David Graf, Marion Ramsey, Leslie Easterbrook, Bruce Mahler. Director: Peter Bonerz,James M Arnett,. 95 mins, CEE 12 (1989) (HD)

15:20  Academia de Poliție 7

Actors: George Gaynes, Michael Winslow, David Graff, Leslie Easterbrook, G.W. Bailey, Christopher Lee. Director: Alan Metter,. 95 mins, FSK 6 (1994) (HD)

16:55  Last Vegas
Billy, Paddy, Archie și Sam sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie. Când Billy, burlacul jurat al grupului, o cere în sfârșit în căsătorie pe iubita lui, cu care e de treizeci și ceva de ani (desigur), cei patru se îndreaptă spre Las Vegas, decişi să nu se mai comporte conform vârstei lor, ci să-şi retrăiască zilele de glorie.
Actors: Michael Douglas, Robert Deniro, Morgan Freeman, Kevin Kline, . Director: Jon Turteltaub. 185 mins, (2013)

20:00  Armă mortală
Doi polițiști din L.A. înfruntă o organizație periculoasă de droguri, în acest thriller plin de adrenalină.
Actors: Mel Gibson, Danny Glover, Gary Busey, Mitchell Ryan, Tom Atkins, Darlene Love. Director: Richard Donner,. 105 mins, E16A20 (1987) (HD)

21:45  Linia morţii
E moartea ultimul pas ? Cinci studenţi la medicină rebeli, Nelson, Rachel, David, Joe şi Randy, îndrăznesc să treacă de bariera finală, inducându-şi stopul cardiac temporar, în căutarea vieţii de dincolo de moarte. Dar nu au de unde să ştie că ceea ce vor găsi Dincolo îi va urmări şi în lumea celor vii.
Actors: Kiefer Sutherland, Julia Roberts, William Baldwin, Oliver Platt, Kevin Bacon, Dede Latinopoulos. Director: Joel Schumacher,. 140 mins, CEE 16  (1990) (HD)

00:05  Destinație finală 2
Moartea decimă, rând pe rând, membrii unui grup care au scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier și două adolescente încearcă să înțeleagă care îi este planul, în acest sequel la “Final Destination”, un surprinzător hit teen horror.
Actors: Ali Larter, A.J. Cook, Michael Landes, David Paetkau, James Kirk, Terrence „T.C.” Carson. Director: David Ellis,David  Ellis,David R. Ellis,. 130 mins, CEE 16  (2003) (HD)

02:15  Halloween II
Laurie Strode se luptă să se împace cu întoarcerea mortală a fratelui ei Michael la Haddonfield, Illinois. Între timp, Michael se pregătește pentru o nouă reuniune cu sora lui.
Director: Rob Zombie. 130 mins, FSK 18 (2009) (HD)

04:25  Ce viață bună!

Actors: Victor Mature, Russ Thorson, Steven Flagg, Alex Sharp, Robert Ellis, Don Beddoe. Director: Jacques Tourneur,. 95 mins, E12 (1949)

06:00  Sfântul și tigrul

Director: Paul Stein. 60 mins, E12 (1943)

Sunday 4th

December 2022

07:00  Aventura nebună a lui Mark şi Russell
Filmul urmărește doi prieteni buni, Mark și Russell, într-o aventură nebună prin oraș.
Director: Jonathan A. Rosenbaum. 90 mins, E12 (2015) (HD)

08:30  Last Vegas
Billy, Paddy, Archie și Sam sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie. Când Billy, burlacul jurat al grupului, o cere în sfârșit în căsătorie pe iubita lui, cu care e de treizeci și ceva de ani (desigur), cei patru se îndreaptă spre Las Vegas, decişi să nu se mai comporte conform vârstei lor, ci să-şi retrăiască zilele de glorie.
Actors: Michael Douglas, Robert Deniro, Morgan Freeman, Kevin Kline, . Director: Jon Turteltaub. 145 mins, (2013)

10:55  Labirintul
Adolescenta Sarah e lăsată cu fratele ei mai mic, Toby, care nu se opreşte din plâns. Sarah încearcă să-l adoarmă citindu-i o poveste. Când aceasta îl invocă din greşeală pe regele goblinilor din poveste, acesta fură copilul şi îl duce la castelul lui, aflat în mijlocul unui labirint. Sarah trebuie să treacă de labirint până la miezul nopţii, sau Toby va fi transformat în goblin.
Actors: David Bowie, Jennifer Connelly, Toby Froud, Shelley Thompson, Christopher Malcolm, . Director: Jim Henson,. 120 mins, FSK 12 (1986) (HD)

12:55  Discursul regelui
Colin Firth și Geoffrey Rush joacă în această dramă bazată pe o poveste adevărată a regelui Marii Britanii, George al VI-lea (Firth) a suferit toată viața din cauza unui impediment al vorbirii, până când începe să vadă un logoped care îl ajută să-și inspire poporul și să-l unească în luptă. Acest film a primit patru premii Oscar, inclusiv cel pentru cel mai bun film.
Actors: Michael Gambon, Colin Firth, Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter, Guy Pearce, Timothy Spall. Director: Tom Hooper,. 150 mins, FSK 0 (2010) (HD)

15:25  Reţeaua de socializare
În 2003, eminentul student în anul doi la Harvard Mark Zuckerberg vine cu ideea unei reţele de socializare, care va deveni fenomenul Facebook, ce va schimba lumea. Prietenul şi colegul lui de cameră Eduardo Saverin îi oferă banii cu care să lanseze compania, iar fondatorul Napster, Sean Parker, le prezintă produsul întreprinzătorilor capitalişti din Silicon Valley.
Actors: Jesse Eisenberg, Brenda Song, Rooney Mara, Andrew Garfield, Rashida Jones, . Director: David Fincher,. 145 mins, FSK 12 (2010) (HD)

17:50  Cercul
Mae Holland profită de oportunitatea vieții când obține un loc de muncă la cea mai puternică companie de tehnologie și social media din lume. Încurajată de fondatorul companiei, Mae se alătură unui experiment inovator care forţează granițele confidențialității, eticii și libertății personale.
Actors: Hunter Burke, Bill Paxton, Elvy Yost, Steven Klein, Roger Joseph Manning Jr., Eve Gordon. Director: James Ponsoldt,. 130 mins, FSK 12 (2017) (HD)

20:00  Comanda
Anul 2000. Submarinul rus Kursk se scufundă în Marea Barents. Un dezastru și neglijența guvernului ţin lumea în suspans. În timp ce 23 de marinari luptă pentru viața lor, familiile lor se luptă să-i salveze, deşi șansele sunt minime.
Actors: Matthias Schoenaerts, Léa Seydoux, Colin Firth, Peter Simonischek, Max von Sydow, . Director: Thomas Vinterberg. 245 mins, 12A20 (2018) (HD)

00:05  Luptătorul
Dicky și Micky sunt frați vitregi. Dicky este talentat, dar nesăbuit și e atras de un stil de viață care îl duce rapid la închisoare. Când Dicky este eliberat, Micky încearcă să-și transforme fratele din ratat într-un adevărat luptător.
Actors: Mark Wahlberg, Christian Bale, Jackson T Nicoll, Amy Adams, Richard Eklund Jr., Melissa Leo. Director: David O. Russell,. 25 mins, 12A20 (2010) (HD)

00:30  Destinație finală III

Actors: Ryan Merriman, Jesse Moss, Mary Elizabeth Winstead, Kris Lemche, Texas Battle, Alexz Johnson. Director: James Wong,. 175 mins, FSK 18 (2006) (HD)

03:25  Lunetistul 3
După ce a „fiert la foc mic” într-o tabără de instrucţie, Beckett e chemat înapoi pe teren de Agenţia Naţională de Securitate. Misiunea lui e aceea de a-l elimina pe agentul american rebel Paul Finnegan, devenit liderul celui mai mare cartel de arme din Asia. Beckett acceptă, ştiind că Paul e omul care îl salvase în Războiul din Vietnam.
Actors: Tom Berenger, Byron Mann, John Doman, Denis Arndt, . Director: P.J. Pesce. 75 mins, FSK 18 (2004) (HD)

04:40  Aranjament de Crăciun
Pe măsură ce se bucură împreună de sărbători, atracția lui Hugo și Patrick unul față de celălalt este de netăgăduit, dar, pe măsură ce Hugo primește veste despre o promovare ce necesită o mutare la Londra, el trebuie să decidă ce e mai important pentru el.
0 mins, E12 (2020) (HD)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.