Site icon PLAYU.RO

VUNK prezintă VERNISAJ, un concert special, pe 13 decembrie, la Sala Polivalentă din București

Pe 13 decembrie, la Sala Polivalentă din București, tăcerea prinde glas și culoare, în spectacolul VUNK – VERNISAJ. O nouă poveste este gata să fie spusă la începutul iernii, noi cântece așteaptă să fie ascultate, pentru prima dată, într-o seară specială. Hit-uri precum “Pleacă”, „Vino, du-te”, „Numai la doi”, „Așa, și?”, „Artificii pe tavan” și „Mi-e dor de tine” vor desprinde audiența de realitate, așa cum se întâmplă atunci când muzica transcede timpul.

 

VERNISAJ va fi mai mult decât un spectaol, va fi o surpriză pentru o seară de neuitat, din care vor face parte și invitați speciali ai trupei, artiști care fac parte din povestea VUNK.

 

“Ne-a lipsit atât de mult să te chemăm la un spectacol mare, încât n-am mai avut răbdare până în primăvara sau toamnă, așa cum v-am obișnuit până acum să ne dăm întâlnire la Polivalentă, și l-am pus într-o seară de decembrie, să încheiem anul împreună. Spectacolul din 13 decembrie este special pentru noi. Anul acesta sărbătorim 10 ani de spectacole în sala care a devenit tărâmul nostru #vunktastic. Ca de fiecare dată, o să prezentăm o poveste foarte emoționantă, plină de putere și de energie, vom aduce multe noutăți în conceptul nostru de concert și invitati cu totul deosebiți. O noutate va fi și amplasamentul scenei față de public”, a spus Cornel Ilie.

 

Biletele pentru concertul VERNISAJ au fost puse în vânzare și sunt disponibile aici.

 

Exit mobile version