Debut spectaculos al sezonului 10 Chefi la cuțite la Antena 1! Aseară, premiera show-ului culinar care marchează 10 ani de prietenie a trio-ului format de Chefii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu s-a situat în topul preferințelor telespectatorilor. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani, Antena 1 a fost aseară, în intervalul de difuzare a emisiunii Chefi la cuțite (19:58 – 23:37), lider de audienţă, cu 7.4 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 24.7%, urmată de Pro TV, cu 6.2 puncte de rating și 20.5% cota de piață. La nivelul întregului public urban, emisiunea de la Antena 1 s-a impus ca lider de audienţă, cu 7.2 puncte de rating şi 19.4% cota de piată, în vreme ce Pro TV înregistra atunci 5.6 puncte de rating şi 15.3% cota de piaţă. De asemenea, la nivelul publicului din toată țara, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 6.8 puncte de rating și 18.1% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 6.4 puncte de rating şi 16.9% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:17, aproape 1.8 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau premiera sezonului 10 Chefi la cuțite, la Antena 1.

De altfel, Antena 1 a condus clasamentul audiențelor ieri, atât la nivelul întregii zile, cât și în prime time, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani, dar și la nivelul întregului public urban. Astfel, la nivelul întregii zile, Antena 1 a înregistrat ieri, pe publicul comercial 18-54 urban, un rating mediu de 2.6 puncte și 18% cota de piață, în vreme ce principalul competitor, Pro TV, înregistra atunci 2.4 puncte de rating și 16.4% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat pentru întregul public urban, Antena 1 înregistrând un rating de 2.6 și 14% cota de piață, urmată de ProTv, cu 2.4 puncte de rating și 12.9% cota de piață. Și la nivelul prime-time, Antena 1 a condus clasamentul audiențelor, înregistrând un rating mediu de 6.6 puncte și 22.4% cotă de piață pe publicul comercial, ierarhia păstrându-se și la nivel urban.

Tot ieri, conform datelor oferite de Kantar Media, edițiile speciale Super Neatza cu Răzvan și Dani de la 09:00 și de la 17:00 s-au situat în topul audiențelor astfel: ediția de la ora 09:00 a înregistrat un rating mediu de 2 puncte și o cotă de piață de 15.5% (în vreme de Pro TV înregistra atunci un rating de 1.9% și o cotă de piață de 14.5%), iar ediția de la ora 17:00 a fost, de asemenea, lider de piață, cu un rating mediu de 2.6% și o cotă de piață de 14.6%, în vreme ce Pro TV înregistra un rating de 1.8% și o cotă de piață de 9.9%.

Aseară, premiera sezonului 10 Chefi la cuțite a venit la Antena 1 cu multe emoții și adrenalină! Cea dintâi ediție a show-ului culinar a aprins ambițiile celor trei Chefi într-o luptă pentru amuletă la finalul căreia s-a dovedit că strategia a fost la fel de importantă precum  gustul preparatelor și aspectul farfuriilor. Jurizați de Iosif Ștefănescu, Chefii au răspuns provocării de a găti preparate cu 10 ingrediente, dornici să obțină importantul avantaj al amuletei. Numărul ingredientelor nu a fost întâmplător, simbolizând cei 10 ani de prietenie care îi leagă pe Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Alegând să gătească crème brûlée au foie gras, un preparat pe care îl gătea de obicei Florin Dumitrescu, Chef Bontea a câștigat prima amuletă a sezonului 10, încingând spiritele în platoul show-ului cu strategia sa îndrăzneață. ”Iosif Ștefănescu știe că tu, de regulă, faci rib-eye steak. Și știe că eu, de regulă, fac foie gras. Cine are foie gras-ul pe masă câștigă. Ce pot să-i mai zic?! Omul joacă deștept”, a comentat Chef Dumitrescu.

Dacă lupta pentru amuletă le-a pus nervii la încercare, audițiile pe nevăzute le-au oferit farfurii savuroase, dar și momente pline de umor și povești fascinante ale concurenților. În seara aceasta, show-ul continuă cu noi participanți care intră în arena culinară cu preparate surprinzătoare și experiențe de viață impresionante. Gabriel Drăgușanu, concurentul venit din Germania după ce a primit drept cadou de nuntă din partea soției înscrierea la concurs, va primi în seara aceasta verdictul pentru o farfurie cu un preparat inedit. Printre cei care vin să gătească pentru Chefi se numără și un invitat special de peste hotare – creatorul de modă grec Lakis Gavalas. Totodată, cei trei Chefi își vor asuma, începând din această ediție, o dublă provocare: lupta pentru amuletă, dar și întrecerea din culise, care se transformă acum într-un joc cu o miză foarte importantă, ce le va oferi Chefilor un avantaj uriaș în etapa battle-urilor. Telespectatorii vor descoperi toate surprizele celei de-a doua ediții Chefi la cuțite la Antena 1, în această seară, de la 20:30.

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 15-54 Urban, Urban all si National
Perioada 4 septembrie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.