Celebrul show gastronomic Chefi la cuțite revine la Antena 1, duminică, 4 septembrie, de la ora 20:00, cu o rețetă în care farfuriile spectaculoase și gusturile rafinate se împletesc cu emoțiile și poveștile fascinante ale concurenților, dar și cu episoadele amuzante care se desfășoară în noul platou de filmare. Unul dintre acestea a fost oferit de o concurentă chiar în prima ediție a sezonului 10 Chefi la cuțite. ”Visul meu e să-i cunosc pe Florin Dumitrescu și pe Petre Roman! Aici e puțină agitație și am emoții, pentru că acum o să-l văd pe Chef Dumitrescu. E și tinerel, frumușel”, a dezvăluit aceasta, înainte de a ajunge în platoul jurizării.

”Pentru tine am venit în seara asta! Trebuia să spun! Vă urmăresc de 12-13 ani!”, i-a declarat concurenta celui mai tânăr dintre jurați. ”Noi trei suntem de 10 ani împreună. Dar pe mine mă umărește de 13 ani, cine știe de ce…”, a fost replica lui Chef Florin Dumitrescu. ”Am vrut să-l urmăresc și pe stradă. A fost în Buziaș, n-am putut să ajung la el și am început să plâng. Eram în liceu atunci, acum sunt la facultate. Toată lumea vine pentru Cătălin… Normal că trebuia să vină cineva și pentru Chef Florin Dumitrescu! Când voi avea un copil și dacă va fi băiat, îi voi pune numele Florin”, a adăugat concurenta. ”Dacă vrei, vorbesc cu soția și poate suntem și nași”, i-a răspuns Chef Dumitrescu. Întregul moment care a destins atmosfera în platou, dar și comentariile juraților despre farfuria concurentei vor putea fi urmărite de telespectatori în prima ediție din sezonul 10 Chefi la cuțite, care începe la Antena 1 duminică, 4 septembrie, de la ora 20:00. Noul sezon al celui mai îndrăgit show culinar din România vine cu o premieră maraton, astfel că momentele savuroase, emoțiile și surprizele vor continua în edițiile de luni, marți și miercuri, 5, 6 și 7 septembrie, de la ora 20:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.