La PRO Cinema, ultima lună a verii aduce filme nominalizate și premiate! Din 6 august, cele mai îndrăgite filme vin în casele telespectatorilor

 

Ultima lună de vară se apropie cu pași repezi, iar PRO Cinema o marchează printr-o serie de filme nominalizate și premiate. Toată luna august, telespectatorii PRO Cinema pot urmări atât filme SF, pline de adrenalină, cât și unele dintre cele mai îndrăgite producții românești.

În fiecare weekend din luna august, te vei putea bucura de comedii românești clasice, care au rămas reprezentative și sunt apreciate în continuare de publicul larg. Intră în lumea a trei bărbați care pleacă pe furiș într-o expediție, fără a da de știre membrilor familiei și află cum decurge aventura acestora în filmul de comedie Operațiunea Monstrul.

În fiecare sâmbătă, pentru un plus de suspans, urmărește Brigada Diverse, seria de filme iubită de românii de toate vârstele, care urmărește aventurile echipei ce rezolvă diverse cazuri de infracțiuni ale răufăcătorilor. Printre actorii care au făcut parte din distribuție și au scris istorie se numără Puiu Călinescu, Toma Caragiu, Dem Rădulescu și George Mihăiță. Filmele sunt disponibile și pe VOYO. 

Din 7 august, în fiecare duminică a lunii, PRO Cinema își va delecta telespectatorii cu cele mai intense filme, precum Echilibru (Equilibrium) și Imuni (Songbird). De asemenea, printre filmele din weekend se numără și două dintre creațiile care au obținut numeroase premii, Raport special (Minority Report) și Copiii tatălui (Children of men), ce pot fi urmărite de la 20:30 și reprezintă modalitatea perfectă de a pune capăt săptămânii. 

Nu rata șansa de a petrece ultima lună a verii urmărind cele mai tari pelicule cinematografice alături de cei dragi! Fie că alegi să te relaxezi sau să ai parte de adrenalină, maratonul de filme oferit de PRO Cinema este pe gustul tuturor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.