În perioada 16 – 17 iulie, anul acesta, are loc un nou festival de folk și muzică bună în Parcul Dendrologic Chitila, județul Ilfov. Evenimentul, care este organizat de Sprint Music împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Fundația Pro Chitila și Primăria Chitila, va aduce nume noi dar și soliști iubiți de generațîi întregi în fața spectatorilor.
Mangu Festival – Folk și Muzică Bună își deschide porțile în weekendul 16 – 17 iulie când mai mulți artiști vor urca pe scena din Chitila pentru a bucura pe cei care asculta genul acesta muzical pentru că îi așteaptă un program special. În prima zi, pe data de 16 iulie vor urca pe scenă artiști precum Ovidiu Mihăilescu, Walter Ghicolescu, Adrian Beznă și Ducu Bertzi, un solist foarte iubit de generații întregi de folkiști. Și a două seară va fi senzatională căci vor fi cântate piese de artiști precum Vanghele Gogu, Magda Pușkaș & Rareș Suciu, Emeric Imre și Narcisa Suciu, îndrăgita solistă care se întoarce în țară special pentru acest eveniment organizat de Sprint Music împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Fundația Pro Chitila și Primăria Chitila în Parcul Dendrologic Chitila, județul Ilfov. Fanii genului muzical își pot achiziționa deja bilete de pe iabilet.ro și să se aștepte la un program special de muzică bună, de folk adevărat pentru cunoscători. Dacă vreți să participați la festival trebuie să va grăbiți să achiziționați biletele penntru acest show de zile mari. Trebuie să știți că un abonament pe două zile costă 67,81 lei, iar pentru o zi costă 45,56 lei. Va urăm vizionare & audiție plăcută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.