„A fost odată o crimă adevărată” (4×60’)

Premiera luni, 27 iunie, de la ora 23:00

 

Patru dintre cei mai cunoscuți autori de romane polițiste din Marea Britanie se transformă în detectivi în această nouă serie. Peter James, Denise Mina, Mark Billingham și Douglas Skelton investighează crimele reale care stau la baza unora dintre cele mai cunoscute romane scrise de aceștia.

 

În fiecare episod, scriitorii refac scenariul crimei, purtându-i pe telespectatori prin fiecare răsturnare de situație din poveste. Cu acces fără precedent la experți, martori și jurnaliști care au acoperit fiecare caz în parte, crimele sunt puse cap la cap și noi teorii ies la suprafață în încercarea de a rezolva misterele.

 

 

Primele 48 de ore | Sezonul 24 | Partea a 3-a (10×60′)

Premiera joi, 30 iunie, de la ora 23:00

dropbox.com/sh/mgseoy9x0tax9dz/AAA6zchmcP8CxV8-OkXLawtGa?dl=0

 

În medicină este numită „ora critică”. În anchetele penale, vorbim despre „primele 48 de ore”. Întrebați orice detectiv – absolut toți vă vor spune că, dacă nu au o pistă, un suspect sau o arestare în 48 de ore de la producerea evenimentului, șansele lor de a rezolva cazul sunt reduse la jumătate.

 

Cu o grafică stilizată care seamănă mai degrabă cu o dramă TV decât cu un reality show, seria urmărește detectivii criminaliști în aceste ore critice, luptându-se cu timpul pentru a rezolva cazurile. Fiecare episod îi prezintă timp de o oră pe unii dintre cei mai buni detectivi criminaliști, pe măsură ce urmăresc cazuri complicate, în ritm alert, ce se intensifică din ce în ce mai mult odată cu trecerea celor 48 de ore critice.

 

După primele 48 de ore (10×60’)

Premiera joi, 30 iunie, de la ora 00:00

dropbox.com/sh/xckcl52a9n4j1zl/AADtqUatuduv1zNduquagmJTa?dl=0

 

„După primele 48 de ore” este un nou serial ce reia tema cunoscutei producții „Primele 48 de ore”, prezentând pe larg unele dintre cele mai captivante cazuri din serial. Prin interviuri aprofundate cu personajele-cheie, de la detectivi, procurori, avocați ai apărării, la familiile victimelor și, uneori, chiar infractorii, „După primele 48 de ore” prezintă întreaga poveste a acestor investigații de omucidere, de la crimă la arest, la proces și dincolo de acestea.

 

Prin intermediul acestor interviuri exclusive și, în unele cazuri, a unor imagini reale de la proces, emisiunea pe telespectatorii sunt conduși într-o călătorie emoțională, scoțând în evidență impactul de durată al crimei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.