Agenția Creative Creature și site-ul de entertainment PlayU.ro anunță lansarea unui nou format online, unic pe piață, pe data de 18 mai 2022: emisiunea „You Are Not Entertainment”. Aceasta a apărut în 2021, sub forma unei noi rubrici din „Online cu de toate” (sezoanele 1, 2, 3 și 4), care era singura emisiune online a unui site de entertainment din România, alături de TikTaka (clipuri amuzante de pe TikTok), De văzut (filme și seriale de pe platformele de streaming online), Cinema (premierele cinematografice ale săptămânii), Dă-i cu Play! (hit-urile muzicale ale momentului) și Vești din online (știri diverse).

 

Acum, agenția Creative Creature a extins și transformat rubrica într-o emisiune produsă pentru PlayU.ro și prezentată de un trio de gazde: KLYDE (a.k.a. Claudiu Nergheș, fost concurent „X-Factor” și Eurovision, a debutat în industria muzicală în 2016, cu single-ul „Ama”, iar acum este singer/songwriter și creative la casa de discuri indie DarkViolet Records), HERA (a.k.a. Andra Lupu, fostă concurentă „X-Factor” și Eurovision, a debutat ca artist solo în 2019, cu single-ul „Broken AF”, iar acum face parte din echipa casei de discuri DarkViolet Records) și Bogdan Bătrânu (Fondator PlayU.ro & AtelieruldeStiri.ro, Cofondator CreativeCreature.ro, gazdă, producător și regizor al emisiunii „Online cu de toate”). „You Are Not Entertainment” este a treia emisiune online a unui site de entertainment din România, după „Online cu de toate” și „Pauza de seriale”.

 

Noul proiect pornește de la ideea că nu tot ce e online merită urmărit și va aduce în prim-plan cele mai inedite clipuri, interviuri și momente din diverse emisiuni, pe care gazdele emisiunii le vor evalua și le vor cataloga ca fiind de nota 10 („Entertainment”) sau nu („Not Entertainment”). Din analiza lor amuzantă va scăpa cine poate! Cu urme ușoare de pamflet, noul proiect vă va distra copios sau vă va enerva din cauza criticilor amuzante (dar tăioase) venite din partea celor trei prezentatori. Vom vorbi despre momentele amuzante din săptămâna precedentă, vă vom recomanda trei melodii pe care prezentatorii le au în playlist-ul lor, vedem ce gusturi au aceștia în materie de seriale, filme, vacanțe și hobby-uri. Emisiunea se va filma tot în studiourile Creative Creature, unde se realizează și „Online cu de toate”, și „Pauza de seriale”. Și va fi programată în fiecare miercuri, de la ora 19:00, exclusiv pe canalul de YouTube PlayU RO.

 

„Cred că cel mai important lucru este să poți râde de propriul univers. Nu cred că există cineva pe acestă lume care să nu fi gafat vreodată (doar nimeni nu este perfect, nu?), dar cred că – atunci când gafezi – nu trebuie să te enervezi și să îți verși nervii pe cei din jur. Avem o singură viață și ar trebui să ne amuzăm zi de zi, atunci când nu ne ies lucrurile din prima. Sunt ferm convins că ne vom distra foarte mult în cadrul acestui nou proiect și îmi doresc ca formatul «You Are Not Entertainment» să ajungă cât mai repede în faza finală de creație”, transmite Bogdan.

 

,,Mi-am dorit tot timpul să iau parte la un proiect de acest gen, sunt o persoană cu multe lucruri de spus și, fiind la master la Jazz (în paralel cu toate proiectele muzicale independente), nu prea am mult timp pentru a mă relaxa și mă distra. «You Are Not Entertainment» este ocazia perfectă pentru mine de a-mi arăta latura comică, dar și «severă»! 😊. Cel mai bun medicament pentru suflet este râsul și îmi doresc să facem oamenii să se simtă bine și să uite pentru câteva momente de toate problemele lor. Cu Bogdan și KLYDE mă simt în largul meu, iar acest concept îmi dă ocazia să fiu așa cum sunt în real life”, spune HERA.

 

,,Propunerea lui Bogdan a venit ca o surpriză pentru mine: după ce am avut ocazia să ne ia un interviu mișto, pentru «Online cu de toate», am simțit că ne potrivim toți trei (ca vibe) și ar putea ieși ceva comic și entertaining (ca să păstrez laitmotivul emisiunii). Pe lângă muzică și actorie, niciodată nu mi-a plăcut să mă iau foarte în serios și consider că umorul este una dintre cele mai importante calități pe care le poate avea cineva. Mă bucur ca am ocazia să îmi arăt latura comică (pe care poate o cunosc doar persoanele apropiate din viața mea) și să reușească oamenii să relaționeze cu felul meu de a fi. Abia aștept să comentăm toate clipurile funny găsite pe net și să încoronăm adevărații entertaineri!”, completează KLYDE.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.