Cu peste 2,5 milioane de accesări pe conturile oficiale și fredonată de mii de fani la concertele dedicate promovării fenomenului Eurovision, „Llamame”, piesa României pentru ediția 2022 a concursului internațional „se vede”, începând de astăzi, în noul videoclip lansat de wrs: https://youtu.be/9Wtx4v81xxU

 

wrs: „Cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că am așteptat și eu acest clip cu sufletul la gură, mai ales că m-am distrat foarte tare la filmări. Pentru mine, clipul “Llamame” este cu atât mai special cu cât surprinde, cumva, parcursul meu artistic în lumea muzicii și ideea că hard work really pays off. Sunt foarte mândru de ce a ieșit și mulțumesc tuturor celor implicați, care au reușit să aducă o simplă idee la realitate. Enjoy!

 

Povestea din spatele videoclipului este inspirată din viața lui wrs și ilustrează drumul parcurs de artist în industria muzicală, marcând, astfel, faptul că ambiția, determinarea și pasiunea sunt cele mai importante aspecte în îndeplinirea unui vis.

Regia videoclipului este semnată de Andra Marta și de Cristina Poszet, iar Alexandru Mureșan este Director of Photography.

 

Doar trei săptămâni ne mai despart de momentul intrării României în concurs, iar pregătirile echipei noastre au intrat pe ultima sută de metri. În studioul TVR au loc ultimele repetiții, sunt reglate ultimele detalii cu echipa tehnică a organizatorilor, costumele de scenă primesc retușurile finale iar wrs ne-a mărturisit că a făcut o modificare în coregrafia show-ului: „Vom avea o modificare interesantă a coregrafiei, pe care o voi dezvălui doar pe scena de la Torino. Sunt foarte încrezător în proiectul pe care l-am pregătit și abia aștept ca și fanii să descopere toate surprizele”, a declarat reprezentantul nostru la ESC 2022.

 

Până atunci, sâmbătă, la TVR 1, în cadrul Telejurnalului orei 20.00, reprezentantul României la Eurovision ne va dezvălui, în premieră și în exclusivitate, povestea din spatele „Llamame” și imagini din culisele filmărilor pentru videoclip.

Foto: Koss Photography

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.