Aflați în plin turneu internațional pentru promovarea melodiei cu care vor reprezenta Republica Moldova la concursul Eurovision 2022, patru dintre membrii trupei Zdob și Zdub s-au îmbolnăvit de COVID-19, fapt ce îi determină să amâne sau să anuleze anumite evenimente pe care le aveau programate în perioada imediat următoare.

Având în vedere situația actuală, concertul trupei Zdob și Zdub ce ar fi trebuit să se desfășoare în data de 25 aprilie, la Arenele Romane din București a fost suspendat și amânat până pe 22 mai. Amânarea concertului aduce totodată și schimbarea locației, acesta urmând a fi susținut la Grădina Urbană Herăstrău.

”Dragi prieteni, 

Există momente în care trebuie să luăm decizii și să ținem cont de regulile esențiale; să punem pe primul loc siguranța noastră și de starea de sănătate. Deși, suntem foarte fericiți că piesa „Trenulețul”, pe care o vom prezenta în acest an la Eurovision împreună cu frații Advahov, se bucură de popularitate la nivel internațional, vestea că patru dintre colegii noștri au fost infectați cu noul coronavirus, ne obligă să luăm o pauză scurtă. Din fericire, colegii noștri sunt bine și avem credința că vom reveni cu aceeași energie de îndată ce vom primi undă verde. Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim. Vă promitem un concert de neuitat, pe 22 mai! Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere și să ne revedem sănătoși” – a transmis reprezentantul trupei  Zdob și Zdub

Persoanele care au achiziționat bilete pentru concertul Zdob și Zdub de la Arenele Romane pot opta pentru păstrarea biletelor în vederea participării la concertul ce va avea loc în data de 22 mai, la Grădina Urbană Herăstrău sau își pot recupera banii de la agenția de bilete emitentă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.