În această seară, de la 21:30, în bucătăria MasterChef, Joseph Hadad va găti pentru una dintre probele competiției. Rețeta pe care o va prezenta cheful în fața concurenților are în spate o poveste emoționantă. Preparatul îi aduce aminte de soția sa, care s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. „Rețeta asta… nu mă ating de ea, fiindcă nu vreau să revină amintirile. Este prima zi, după 13 ani, când o fac. Este foarte emoționant pentru mine”, a spus juratul, înainte de a izbucni în lacrimi.

 

Concurenții vor fi extrem de emoționați în urma celor auzite și vor avea lacrimi în ochi. „Eu mă gândeam că e rețeta mamei lui, inițial. Când a spus soție… nu mai aveam cuvinte”, va spune Adrian Neagoe. „Eu nu îmi pot imagina viața fără iubita mea, Ana. Cred că doare foarte mult”, va adăuga Marco Genna.

 

Pentru Joseph Hadad, punctul culminant al serii va fi momentul în care Foa o va aduce în platou pe Lipaz, fiica sa cea mică. „Dă șorțul jos și vino acasă! Mi-e dor de tine!”, îi va spune aceasta tatălui său. Hadad și Lipaz vor găti împreună în proba de la testul sub presiune, în urma căreia unul dintre concurenți va pleca acasă.

 

Cum se vor descurca concurenții într-o etapă atât de avansată a competiției, cum vor trece peste toate emoțiile, dar și cine va avea cel mai slab preparat și va părăsi bucătăria MasterChef, aflăm diseară, de la 21:30.

 

Noua ediție este disponibilă acum pe VOYO! Emisiunea poate fi vizionată cu 24 de ore înaintea difuzării la TV.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.