În seara aceasta, de la 20:30, în Las Fierbinți, Robi își dă seama de o problemă majoră a reliefului și încearcă să găsească un răspuns. Vrea să afle de ce e la munte mai frig decât la câmpie, atât timp cât e mai aproape de soare și ar trebui să fie mai cald. „Ar trebui să te dea la televizor cu ce ai descoperit tu acum”, îi va spune Dorel, plin de entuziasm și admirație.

 

Pe de altă parte, primarul are o problemă serioasă! Vasile află că în trei ore trebuie să învețe mandarina. „Acum 3 ani, înainte de parlamentare, vine un mail de la partid că trebuie să ne actualizăm CV-ul, totul pe față. Le-am umflat ca pe baloane. Am niște colegi care au un CV, te doare capu’, sunt mai deștepți decât profesorii universitari. Am scris și eu că știu mandarina, fără să știu că e chineză. Am trecut nivel avansat”, i se va destăinui el lui Bobiță. În seara aceasta, de la 20:30, vedem cum iese primarul din această situație complicată și cum se descurcă să vorbească o limbă despre care… nu știe absolut nimic.

 

Între timp, Brânzoi și nevasta lui se vor întoarce din stațiune și găsesc păpuși voodoo în curte și află că sunt blestemați. Pot scăpa doar pentru o sumă de bani, iar Giani se oferă să-i ajute, însă vor afla că le-au dispărut atât porcul vietnamez, cât și cârnații. Cine e de vină pentru toate cele întâmplate în lipsa lor, vedem în Las Fierbinți.

 

Noul sezon este disponibil online și pe voyo.ro, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.