Trupa Scooter este considerată una dintre cele mai bune trupe de techno, hardstyle și dance, de aproape 30 de ani. Originară din Hamburg și înființată în anul 1993, Scooter a vândut peste 30 de milioane de discuri și a câștigat peste 80 de discuri de aur și de platină.

Scooter și-a schimbat membrii de-a lungul timpului, însă constanta a rămas H.P. Baxxter, de la înființare și până în prezent. Proiectul de studio a început cu H.P. Baxxter și Rick J. Jordan, urmând ca cei doi să îl cunoască pe Jens Thele. În prezent, trupa Scooter este formată din H.P. Baxxter, Sebastian Schilde și Michael Simon.

„La început, Scooter nu a fost gândită ca o trupă, eram doar o echipă de producție, care lucra în studio, Rick și cu mine, iar apoi l-am cunoscut pe Jens. Am început să lucrăm la remixuri, pentru că Jens lucra pentru o casă de discuri din Hamburg, Club Tools. Știa că Rick și cu mine eram muzicieni de mult timp și că voiam să facem o trupă, el ne-a propus să facem câteva remixuri și așa a apărut Scooter. Din acel moment, totul a evoluat fără să existe un plan în spate”, povestește H.P. Baxxter.

De asemenea, H.P. Baxxter a vorbit despre cum identitatea și succesul trupei Scooter au rezistat atât de mult timp, despre cum au fost afectați de pandemie, dar și despre planurile de viitor pe care le au acum, când lucrurile par că se relaxează.

 

1. Scooter sunt regi ai muzicii techno, hardstyle și dance de aproape 30 de ani. Privind în urmă, la momentul în care ați înființat trupa, te-ai gândit vreodată că o să ajungeți o legendă a muzicii techno?

H.P. Baxxter: Cred că atunci când am înființat trupa, nu m-am gândit la nimic, la ce o să se întâmple în viitor, iar acest lucru nu s-a schimbat niciodată. Pur și simplu am început activitatea și ne-am bucurat foarte mult de primul nostru succes, iar la început nu ne venea să credem ce se întâmplă, dar apoi am continuat să lucrăm în studio și asta se întâmplă și astăzi. Nu ne gândim la ce se va întâmpla anul viitor sau peste câțiva ani, e vorba doar despre ce se întâmplă în prezent.

2. După o carieră de aproape 30 de ani, care crezi că este momentul care vă definește, în continuare, cel mai bine ca trupă?

H.P. Baxxter: Momentul care ne definește ca trupă este, desigur, acela în care urcăm pe scenă, mulțimea o ia razna, răsună muzica, bass-ul, iar atunci știi că este real, este live, totul e viu. Cred că nu poate exista o trupă care să nu cânte live. Aceasta este diferența față de un proiect de studio, iar asta mi-a plăcut întotdeauna, chiar și cu muzica electronică, în ciuda faptului că nu este așa populară. De cele mai multe ori, aici sunt DJ-ii în prim-plan, nu trupele, dar asta este ceea ce atât eu, cât și Rick, ne-am dorit dintotdeauna să facem.

3. Scooter există din 1993. Care este secretul care a ținut trupa în viață pentru atât de mult timp?

H.P. Baxxter: Cred că, bineînțeles, nu întotdeauna este ușor, tot timpul apare o situație de criză, poți rămâne fără idei, poate un anumit album nu este cel mai bun, dar, ca în multe alte cazuri, este foarte important să nu te oprești, deși lucrurile nu merg atât de bine, să mergi mai departe, iar, într-o zi, totul o să fie bine din nou. Așa am gândit mereu, chiar dacă, uneori, membrii trupei se mai schimbă, de fiecare dată, la finalul zilei, ajungem să avem un album genial, precum God Save the Rave, iar asta este tot ceea ce contează, să mergi mai departe.

4. Totuși, în ciuda experienței voastre vaste, ultimii doi ani au fost atipici și pentru voi. Cum a fost pandemia pentru Scooter?

H.P. Baxxter: Cred că a fost cea mai rea perioadă din toată istoria trupei. Bineînțeles, cred că toată lumea din industria muzicală va spune același lucru, dar nu este vorba de faptul că s-au pierdut bani, ci despre faptul că viața s-a schimbat complet și a fost foarte greu, de parcă te-ai fi pensionat, tot ce făceai era să stai acasă. Sigur că am petrecut mult timp lucrând în studio, ceea ce a fost bine, singurul aspect pozitiv. Cu toate acestea, încerc doar să uit de perioada asta.

5. Să vorbim puțin despre prezent. Pandemia pare că s-a terminat, iar voi ați lansat o nouă piesă, „The Spell Remains”. Care este povestea din spatele ei?

H.P. Baxxter: Da, pandemia a ajuns la final în Europa, mai puțin în Germania, dar pentru mine s-a terminat de cel puțin un an. The Spell Remains este o piesă neobișnuită pentru noi, doar am adus sunetul nebun al unui flaut, cu ajutorul unui sample, iar când am început să lucrăm prima dată la piesă, am spus, „Nu, nu e posibil, să trecem la altceva”, dar după trei luni, am auzit-o din întâmplare și am zis „Wow, e destul de tare!” și am început să lucrăm din nou la ea. Sunt foarte încântat de piesa asta.

6. Dacă ascultăm versurile, „The Spell Remains” pare o piesă de dragoste. Este o piesă pe care fiecare dintre voi a dedicat-o cuiva anume sau este o piesă despre dragostea voastră față de muzică?

H.P. Baxxter: Care sunt versurile refrenului?! (râde) Eu știu doar versurile mele. Nu le ascult pe celelalte. Versurile mele nu sunt despre dragoste, sunt despre vremurile dinainte de Hristos, din anul 980 î.Hr., despre foarte frumoasa țară Abyssinia, iar versurile sunt despre această țară și despre aventurile pe care noi le-am avut acolo, în 980 î.H.r.

7. Care sunt planurile voastre de viitor? Aveți piese noi, pregătite să fie lansate?

H.P. Baxxter: Da, tocmai ce am terminat de lucrat la următorul nostru single, este diferit, desigur, chiar complet diferit de stilul The Spell Remains, dar este foarte tare și veți avea ocazia să îl ascultați când vom începe turneul.

Scooter va începe un turneu în luna mai, în Germania, în cadrul căruia trupa va aduce în fața publicului atât piese consacrate, precum The Logical Song, Maria, cât și piese noi, precum The Spell Remains .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.