Antreprenori din toată România s-au înscris în cel de-al treilea sezon al show-ului Imperiul Leilor din dorința de a-și vedea visul finanțat. Aseară, telespectatorii au descoperit idei și business-uri creative în care Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Dr. Wargha Enayati, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu au crezut și cărora le-au oferit finanțare. Show-ul a fost lider de audiență.

Miercuri seară, Imperiul Leilor a fost lider de audiență. În intervalul 21:26 – 23:32, PRO TV a înregistrat 6.8 puncte de rating și 20.8% cotă de piață la nivelul publicului național, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, grade Esomar ABCD.

Filip Baschir a ajuns în fața leilor cu gândul de a oferi 20% din afacerea lui socială, pentru 50.000 de euro. Din dorința de a împăduri România, Filip a dezvoltat un sistem prin care comercializează brățări realizate manual de persoane defavorizate, iar fiecare achiziție înseamnă un copac plantat. Leii au fost impresionați de povestea lui și au decis să achiziționeze brățări de 50.000 de euro pentru a-l sprijini, refuzând astfel să se asocieze în compania sa.

 

Annemarie Fabian și Alexandru Anghel au pășit în Imperiu și au îndrăznit să le propună investitorilor un business care scapă persoanele fizice autorizate de drumurile la ghișeele statului. Aplicația lor este prima platformă de management digital a unui PFA, care se ocupa de înființare, facturare, contabilitate și depunerea declarațiilor. Cei doi au cerut o finanțare de 175.000 de euro, pe care au primit-o de la Sebastian Dobrincu și Dan Șucu în schimbul a 25% din afacere.

 

Andreea David și David Pasztor le-au prezentat leilor Sugar Couture – un brand românesc de haine. Creativitatea și pasiunea cu care au reușit să dezvolte o afacere de la zero i-a făcut pe Cristina Bâtlan și Sebastian Dobrincu să se implice în proiectul lor și să le ofere 90.000 de euro pentru 30% din acțiuni.

 

Și săptămâna viitoare, telespectatorii vor putea vedea o mulțime de afaceri cu potențial și vor trăi emoția alături de antreprenorii care vin să își vadă visul finanțat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.