În această seară, concurenții MasterChef gătesc sub presiune, însă echipa care a pierdut săptămâna trecută va avea un dezavantaj de timp! În prima probă, cu toții, vor fi nevoiți să pregătească ce preparat vor ei, doar că vor putea intra în cămară o singură dată! Dacă uită să-și ia un ingredient… trebuie să improvizeze. Eduard, unul dintre concurenți, va miza pe rețeta bunicii. „Mi-aș dori să plece Edi pentru că nu pot să-l tolerez ca persoană, dar nici la gătit nu mi se pare special!” – va spune Ionuț despre adversarul său, semn că tensiunea competiției se resimte din ce în ce mai tare între ei.

 

Dintre ei, doar 12 concurenți vor urca la balcon, în timp ce ceilalți 8 vor fi nevoiți să reproducă un preparat pe care Chef Radu îl va pregăti. „Ceea ce se va întâmpla la testul sub presiunie, va fi să reporduceți un fel de mânare care mie îmi este extrem de drag. Mi-ar părea rău să fiu dezamăgit și aș vrea să-mi aduc aminte cu plăcere de acest fel de mâncare”, va spune chef Radu Dumitrescu.

 

Emoțiilor nu vor fi doar pentru concurenți, ci și pentru Radu. Cheful va trebuie să gătească alături de mama lui: „în seara aceasta mă veți urmări voi pe mine. Mai mult decât atât, mă veți vedea gătind împreună și sub atenta supraveghere a mentorului meu. Cea care mi-a deschis drumul în bucătărie, cea care m-a făcut să descopăr această pasiune. În această seara voi găti cu mama mea!”.

 

La finalul probei, unul dintre cei 20 concurenți va părăsi competiția! „10 secunde pot face diferența între a fi sau a nu fi concurent la MasterChef”, le va spune chef Foa. Cum se vor descurca concurenții și cine va fi eliminat din cursa pentru marele premiu, aflăm diseară, de la 21:30.

 

Noua ediție este disponibilă acum pe VOYO! Emisiunea poate fi vizionată cu 24 de ore înaintea difuzării la TV.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.