Sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 16:00, Antena Stars lanseazã cea mai nouã producţie a staţiei, La Famiglia, cu Amalia Bellantoni, un reality show bazat pe dinamica unei familii mixte, compuse dintr-o româncă plină de energie, un sicilian temperamental şi cei doi copii ai lor. Cel mai nou proiect al staţiei îşi propune să urmărească peripeţiile lor, atât în viaţa de familie, cât şi în mediul de business.

“Acest reality show vine într-o perioadă cum nu se putea mai potrivită pentru familia nostră! După o perioadă îndelungată cu activităţi restrânse, din cauza pandemiei, o luăm de la capăt şi ne întoarcem la origini şi nu oricum, ci în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, la La Famiglia, cu Amalia Bellantoni, în fiecare sâmbătă, de la 16:00, la Antena Stars, telespectatorii ne vor putea urmări în activităţi dintre cele mai diverse – creşterea animalelor, plantarea legumelor pentru business şi nu numai, diverse activităţi din zona producţiei de mozzarella – inclusiv mulsul animalelor pe care acum ceva timp nici măcar nu m-aş fi gândit că le-aş fi putut vedea în vecinătate, darămite să stau în preajma lor. Crescută la oraş, cu studii superioare şi călătorind în jurul lumii ca stewardesă o perioadă destul de îndelungată, nu m-am gândit vreodată că voi ajunge la coada vacii!”, a declarat amuzată Amalia Bellantoni, completând: “Soţul meu, Domenico Bellantoni, nominalizat de către Guvernul Siciliei ca bucătar ambasador al Siciliei în lume, nici el nu s-ar fi gândit vreodată că va ajunge să dea de mâncare şi să cureţe la porci, să caute ouă prin cuibare sau să scoată măgarii la plimbare! Întreaga aventură va putea fi urmărită la Antena Stars, aşa că vă invităm alături de noi!”.

Fie că sunt acasă, la restaurantul familiei, la fabrica de mozzarella, la ferma de animale sau chiar în Sicilia, la podgoriile familiei, viaţa lor este una cu totul şi cu totul efervescentă, astfel că telespectatorii vor avea ocazia să trăiască alături de protagoniştii reality show-ului momente neprevăzute, de-a dreptul ilare sau, dimpotrivă, tensionate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.