Filmul Matrix: Renașterea a fost văzut ieri pentru prima dată pe marile ecrane din România în avanpremieră de gală. Cel de-al patrulea film continuă povestea legendarului personaj Neo/Thomas Anderson care se întoarce în lumea a două realități: viața de zi cu zi și ce se află în spatele ei.

Cel mai nou capitol din franciza revoluționară care a redefinit un gen reunește vedetele originale Keanu Reeves, Carrie-Anne Moss și Jada Pinkett Smith, și introduce în lumea Matrix noi actori, precum Neil Patrick Harris, Priyanka Chopra Jonas, Jessica Henwick și Yahya Abdul-Mateen II.

Pentru a afla dacă realitatea lui este o construcție fizică sau mentală și pentru a se cunoaște cu adevărat, domnul Anderson va trebui să urmărească încă o dată iepurele alb. Și dacă Thomas/Neo a învățat ceva, este că alegerea, deși este o iluzie, este singura cale de ieșire sau de intrare în Matrix. Desigur, Neo știe deja ce are de făcut. Dar ceea ce nu știe încă este că Matricea este mai puternică, mai sigură și mai periculoasă decât oricând. Deja vu. Neo, omul salvat odată din Matrix pentru a deveni salvatorul omenirii, va trebui din nou să aleagă ce cale să urmeze.

Evenimentul de lansare a adunat critici de film, actori, muzicieni, creatori de modă și influenceri autohtoni, care și-au reamintit cu nostalgie povestea care a schimbat cinematografia pentru totdeauna și a depășit limitele industriei, inspirând noi curente în designul vestimentar și conturând noi concepte asupra realității.

Mult așteptatul film a intrat în cinematografele din toată lumea și poate fi văzut începând de astăzi, 22 decembrie, de către publicul larg din România. Matrix: Renașterea este produs de Warner Bros. și distribuit în România de Vertical Entertainment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.