Aseară, echipa Visuri la cheie a renovat locuința unor tineri, exemple pentru mulți dintre noi. Cei doi frați, campioni la kempo, nu au renunțat la visul lor și au continuat să se antreneze și să fie cei mai buni, chiar dacă nu aveau toate condițiile necesare.

 

„Visuri la cheie ne-a salvat pe noi, ca familie, ne-a dat niște ani pe care nu-i vom pierde și tata va fi alături de noi”, a spus Vali, după ce și-a dat seama că tatăl lor nu va mai fi nevoit să plece la muncă, în străinătate. „Sunt foarte mulți oameni în situația lor – părinți care sunt nevoiți să plece în străinătate, să muncească pentru copii. Nu putem să-i ajutăm pe toți, însă faptul că noi, echipa Visuri la cheie, am reușit să unim o familie, pe mine mă face fericit!”, a spus arhitectul Alex Gavrilescu.

 

Visuri la cheie a fost aseară lider de audiență în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD. Emisiunea a înregistrat 8.7 puncte de rating și 22.2% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 7.5 puncte de rating și 19.2% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:28 – 22:29, PRO TV a avea cu 6.9 puncte de audiență și 20.7% cotă de piață.

 

Peste 1.4 milioane de telespectatori din întreaga țară au urmărit emisiunea, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:47, aproape 1.8 milioane de români se uitau la Visuri la cheie.

 

Echipa continuă drumul visurilor, iar miercurea viitoare Dragoș și arhitecții vor cunoaște o nouă familie căreia îi vor schimba destinul. Emisiunea poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.