Iubim jocurile, indiferent dacă este vorba despre jocuri fizice (Lavă pe pământ!), jocuri psihologice (The Circle) sau de Jocul calamarului 😉, iar pasiunea noastră este să oferim divertisment de calitate abonaților noștri. De aceea, ne bucurăm să facem primul pas pentru lansarea jocurilor Netflix pe mobil în întreaga lume.

 

Astfel, începând cu ziua de ieri, abonații de pretutindeni se pot juca cinci jocuri pe mobil. Acestea sunt disponibile pentru descărcare în magazinul de aplicații Google pentru toți abonații de pe dispozitive Android la nivel global. Indiferent dacă abonații noștri sunt pasionați de jocuri sau dacă nu au jucat niciodată până acum, suntem în primele zile ale creării unei colecții de jocuri mobile pentru fiecare tip de jucător, la orice nivel de joc.

 

Jocurile care vor fi disponibile abonaților: 

  • Stranger Things: 1984
  • Stranger Things 3: The Game
  • Card Blast
  • Shooting Hoops
  • Teeter Up

 

De asemenea, astăzi, 3 noiembrie, începând cu ora 19.00 (ora României), jocurile mobile vor începe încet să apară în aplicația Netflix. Deși acesta este doar începutul unei lungi călătorii, suntem încântați să oferim o experiență de joc care se diferențiază de ceea ce este disponibil astăzi – jocuri mobile exclusive, fără reclame, taxe suplimentare sau achiziții în aplicație, toate incluse în abonamentul Netflix.

 

Cum pot fi găsite jocurile: 

  • Când se vor loga în profilul lor de Netflix:

o   Abonații care utilizează un telefon mobil Android vor vedea un rând și o secțiune dedicate jocurilor, unde pot selecta orice joc pentru descărcare.

o   Abonații care utilizează o tabletă Android vor vedea un rând dedicat jocurilor sau vor putea selecta jocuri din meniul vertical al secțiunii Categorii.

  • După ce l-au descărcat din magazinul de aplicații Google, jocul va apărea atât pe ecranul de pornire al dispozitivului lor Android, cât și în aplicația mobilă Netflix.
  • Toate jocurile vor solicita abonaților să se autentifice pentru a putea juca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.