Spectacolul Barbă Albastră, adaptare după o nuvelă de Max Frisch, un spectacol de Alexander Hausvater, producţie a Teatrului „Stela Popescu” revine pe scena Sălii Mici a Palatului Naţional al Copiilor pe 15 octombrie, de la ora 19.

            Legenda cavalerului Barbă albastră versus straniul destin al doctorului Schaad. Un om modern care poartă în suflet o poveste cu rădăcini în lumea lui Charles Perrault, intră într-un bar de biliard. Crima de care este acuzat este teribilă, experiența închisorii este încă proaspătă și traumatizantă. Două povești suprapuse creează un univers magic și plin de suspans, într-un spectacol de teatru, muzică, mișcare, dans și pantomimă. Acțiunea din „Barbă albastră” se asemuiește unei partide de biliard, unui joc dur al eliminării și singurătății. Protagonist este veșnicul îndrăgostit, incapabil să lege relații profunde, care pendulează neiertător între nevoia de a iubi și de a fi iubit. Lumea sa ascunde o enigmă în centrul căreia este Femeia, cea care dărâmă barierele lumii fizice prin intuiție și forță interioară în căutarea … adevărului.

Max Frisch a scris romanul – senzație, iar Alexander Hausvater l-a adaptat pentru scena Teatrului Stela Popescu, prilej cu care publicul este invitat într-un univers plin de imaginație aflat în conflict permanent cu lumea obiectivă și fragilă în care trăim.

Echipa de creaţie a spectacolului este compusă din : regia Alexander Hausvater, scenografia Adina Mastalier, coregrafia Florin Fieroiu, sound design Tibor Cari, light design Lucian Moga, video design Constantin Șimon, asistenți de regie Ioana Macarie și Livia Vișănescu.

În distribuţie : Dr. Schaad – Marius Stănescu, Lilian / Gisel / Corinne / Andrea / Dna Jetzer / Jutta, soțiile dr. Schaad – Ada Navrot, Rosalinde Z, soția decedată a dr. Schaad – Crina Matei, Dra. Schlegel / Dna Hoffer – Anca Pascu, Avocatul apărării / Pfeifer / Stocker – Cătălin Frăsinescu, Dna. Bickel / Chelnerița – Ana Maria Ivan, Fiul / Egon / Judecătorul – Cristian Neacșu, Dl. Bickel /Tatăl victimei – Sorin Aurel Sandu, Figurație specială – Silvia Maurițiu, Alin Potop, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cristina Marin Neagu.

 

Premiera: București, 19 ianuarie 2020, ora 19:30 – Palatul Național al Copiilor, Sala Mică

 

Pentru spectacolul “ Barbă Albastră ” biletele se pot achiziționa pe www.mystage.ro

Acces 16 +

Durată: 1 oră și 45 de minute, fără pauză

 

www.teatrulstelapopescu.ro

www.facebook.com/ TeatrulStelaPopescu

www.instagram.com/teatrulstelapopescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.