A trecut o lună de când Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams au pornit în căutarea următorului #superstar al României. În această seară, de la ora 20:00, înaintea meciului României, concursul continuă. Chiar dacă ediția va fi una mai scurtă, prestațiile vor fi la cel mai înalt nivel, iar concurenții deciși să demonstreze că merită calificarea în următoarea etapă.

Direct din Bacău, un tânăr student la Conservator, care a descoperit pasiunea pentru cântat alături de tatăl său, preot, vine în fața juraților să-și lase sufletul descoperit. ”Muzica e totul pentru mine, un dar de la Dumnezeu. Am venit să transmit cele mai frumoase emoții”, declară acesta. De ce va fi nevoit să cânte de două ori și ce o va face pe Raluka să spună ”pe tine te-a încurcat piesa cealaltă”, aflăm în câteva ore. Tot atunci, vom vedea dacă el va reuși să obțină DA-urile visate și tichetul auriu.

Un alt concurent surprinzător, de 25 ani, va veni din Craiova pentru a oferi un moment complet! Cu o experiență nu doar de cântăreț, ci și de dansator, acesta va spune: ”Am venit să fac show. Sper să am priză la public și juriu”. Dacă va fi primul pas spre o carieră mult visată, descoperim astăzi.

Ca de fiecare dată, pe scena SuperStar își vor găsi locul și concurenți care au descoperit muzica mai târziu, care studiază cu totul și cu totul alte domenii, dar care simt că pe scenă este oportunitatea perfectă pentru a face ceea ce le place.

Nu ratați, de la 20:00, o nouă ediție SuperStar România! Până să strigăm ”Hai, România”, ne vom bucura de spectacol alături de cel mai tare juriu și cel mai bun casting.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.