Otilia a lansat, după o perioadă lungă de timp, o nouă piesă în limba română. Aceasta face parte dintr-un proiect extins al Otiliei, prin care își reîntoarce atenția artistică și către oamenii de acasă.

 

„Sunt foarte emoționată să lansez «Nu pot», din două motive. Primul motiv este că, după mulți ani, lansez acum o piesă în limba română. Este, de fapt, varianta în română a melodiei «Oh na na», pe care am lansat-o în această vară și pe care fanii mei au apreciat-o foarte mult.

 

Al doilea motiv al emoțiilor mele este legat de faptul că, odată cu «Nu pot», vor urma și mai multe piese în limba română. Este un proiect la care țin foarte mult, pentru că e dedicat tuturor celor de acasă, de care mă leagă unele dintre cele mai frumoase și mai vechi amintiri din cariera mea”

 

„Nu pot” spune povestea unei relații intense de dragoste, care va rămâne cu siguranță în memoria personajului din piesă. O iubire ce nu pare a se consuma vreodată, oricât de puternic se manifestă. Iar acest fapt este întărit și de versurile „îmi amintesti întruna, că-n lumea mea tu nu ești doar un trecător”.

 

Otilia este una dintre cele mai iubite și cunoscute artiste din Europa de Est. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă, ajungând pentru prima dată pe scenă alături de trupa sa “Bijue”, trupă care s-a destrămât ulterior în 2013.

 

Despărțirea a determinat-o pe Otilia să își dorească o carieră solo, prima piesă a proiectului “Otilia” fiind “Billionera”. Piesa s-a bucurat de un feedback foarte bun din partea publicului, ajungând rapid în topurile din România, Turcia, Grecia, Bulgaria, Cipru și Rusia.

 

Debutul de succes al Otiliei a transformat-o pe artistă într-un superstar internațional, cu sute de mii de urmăritori pe platformele de socializare, peste 30 de milioane de streamuri pe Spotify, peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și 1,5 milioane de Shazamuri.

 

Piesa poate fi ascultată pe toate platformele digitale, accesând link-ul următor: https://rtn.lnk.to/NuPot

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.