Loredana, Delia și Florin Ristei și-au adăugat noi concurenți în grupele lor din Bootcamp, seara trecută, în cea de-a treia ediție X Factor, la Antena 1.

Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu a deschis în mod magistral seara, oferind celor de acasă, dar și juraților, un moment impresionant. Pentru Florin Ristei votul decisiv a venit ușor în cazul Deliei Andrei, care l-a uimit din clipa în care a început să cânte. ”Când a început piesa s-a schimbat complet. Sper să nu fie greu de lucrat cu ea, am văzut că e reținută, introvertită, dar poate dacă apăsăm pedalele potrivite o scoatem din starea asta”, a mărturisit juratul. Iar dacă Delia a ales să aibă în grupa sa și un element clasic, prin Quartet Belcanto, Loredana le-a urat ”Bun venit” în grupa sa Monicăi Silaghe, dar și lui Robert Cristian, un tânăr care cântă încă de pe vremea când ”împărțea banii de mâncare cu pisica”, după cum mărturisește chiar el.

X Factor 10 continuă vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, când concurenții continuă să se dezvăluie în fața celor patru jurați. Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, Florin Ristei va fi mentorul grupei de Fete în timp ce Delia va lucra anul acesta cu Grupurile. Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți.

Mai mult, în cel de-al zecelea sezon X Factor, Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei vor fi mai aproape de fani cu o colecție dedicată celor mai înflăcărați telespectatori! Așadar, cei de acasă pot găsi o serie limitată de tricouri cu designuri inspirate din universul XFactor, în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here