SICKICK, artistul fenomen care a devenit viral în mediul online, vine în București, la SAGA Festival, care va avea loc în perioada 10-12 septembrie. Cu peste 3.2 milioane de urmăritori pe TikTok, 3 milioane pe Instagram și 2.7 milioane de subscribers pe YouTube, artistul și producătorul canadian de EDM a cucerit în ultimii ani întreaga lume cu muzica sa și cu imaginea plină de mister. Masca pe care o poartă în fiecare dintre aparițiile sale reprezintă un simbol pentru el, care îl ajută să-și depășească fricile și să facă pace cu demonii săi, după cum spune chiar el.

 

Muzica și-a pus o amprentă pregnantă asupra lui încă de când era copil, însă teama de a se arăta publicului și de a fi pe scenă l-a împiedicat să devină artistul care astăzi este urmărit de milioane de oameni și care reușește să-i bucure cu performance-urile lui inedite. Totul s-a schimbat în momentul în care a apărut proiectul SICKICK, alter ego-ul său mascat, pe care îl susține cu foarte mare încredere și care literalmente i-a schimbat viața, fiind totodată personajul care i-a servit pentru a-și cuceri propriile anxietăți. 

 

“Când port această mască, pot face orice. Visul meu este să creez o mișcare pentru oameni, să îi ajut astfel să nu le fie frică de succes și să fie cei mai buni posibil. Îmi doresc să fiu reprezentantul acestei mișcări. Sunt aici pentru a speria teama și a le arăta oamenilor că ar trebui să facă cu toată puterea lor ceea ce-și doresc. Frica este o emoție atât de lipsită de sens. Nu există. Am făcut-o să existe. Sunt aici pentru a o elimina complet prin muzică”, spune SICKICK.

 

Artistul este nerăbdător să fie prezent în fața publicului din România, la SAGA Festival, în Parcul Izvor din București, care să danseze pe muzica lui, la fel ca propriul său alter ego.

 

“România, mai este foarte puțin și ne vom întâlni. Abia aștept să fim împreună, să fim liberi și să ne bucurăm împreună de muzică. Ne vedem în septembrie, la SAGA Festival”, a declarat SICKICK.

 

Despre SAGA Festival

 

SAGA Music Festival, primul festival de muzică electronică din București, va avea loc pe 10, 11 și 12 septembrie, în Parcul Izvor, și pregătește o serie de experiențe de neuitat pentru festivalieri și un line-up format din unii dintre cei mai mari artiști din lume. 

Line-up-ul include nume sonore, peste 100 de artiști din muzica electronică și nu numai. Pe scena principală vor urca Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Masked Wolf, Mike Williams, Morten, Nervo, Regard, Salvatore Ganacci, SICKICK, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W, iar alți artiști urmează să fie anunțați.

Abonamentele pentru SAGA Festival pot fi achiziționate de pe site-ul sagafestival.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.