Noua colecție  Picnic Bitolia a fost prezentată în cadrul unui eveniment exclusivist într-un mod inedit: sub forma unui picnic urban. Curtea Bitolia Gallery s-a transformat într-un univers plin de culoare și creativitate, în care invitații au putut descoperi creațiile vestimentare.

 

Tematica colecției  s-a regăsit și în conceptul evenimentului –  decorul, muzica și cateringul pus la dispoziție de Pizza Hut fiind potrivite pentru un picnic urban în centrul Bucureștiului. Artistul Damian Drăghici împreună cu Damian & Brothers au surprins audiența nu doar cu melodiile din repertoriu, ci și cu ritmurile și energia lor.

„Pentru această colecție am creat piese vestimentare versatile care respectă tendințele, fiind atenți la calitatea materialelor și finisajelor, precum  și a detaliilor care fac diferența. Ne adresăm celor care înțeleg ce înseamnă să te îmbraci stylish fără efort, piesele colecției se pot cu ușurință mixa, fiind gândite în așa fel încât să se potrivească în diverse combinații.” a declarat Oana Livia Badea, owner Bitolia Gallery.

Colecția Picnic cuprinde diverse modele de rochii, tricouri, fuste, topuri și pantaloni scurți, realizate din materiale textile într-o cromatică   fresh, specifică verii. Colecția marchează lansarea cu numărul 25 a brandului, și este caracterizată de croieli lejere, perfecte pentru a fi purtate zi de zi, în momentele de relaxare.

 

„Ne-am dorit să avem un eveniment atipic și care să surprindă invitații. Am stabilit coordonatele evenimentului Bitolia având în minte trei direcții: memorabilitate, originalitate și eclectism. Cu ajutorul clientului am reușit să creeăm o atmosferă de picnic generatoare de impresii unice.”  a adăugat Diana Iordăchioaia, Digital Brand Strategist, RAN Communication

 

 

Noua colecție va fi disponibilă online și în magazinul Bitolia Gallery începând cu data de 26 iulie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.