Carla’s Dreams, unul dintre cei mai apreciați artiști din țară, alături de tânăra și talentata EMAA, lansează primul proiect împreună – „N-aud”. Pasiunea artiștilor pentru compus și pentru artă se reflectă în mesajul plin de emoție al piesei – iubirea și sentimentele trăite într-o poveste de dragoste nu sunt efemere.

“Sunt uneori piese care pur și simplu apar. Asta e una dintre ele. Și pe lângă armonia de care ne-am bucurat în lucru, am simțit și o naturalețe rară care s-a transpus în piesă. A fost scrisă cu drag și cântată atent, dar și cu patimă”, a spus Carla’s Dreams.

„De multe ori am spus că atunci când scriu, mă transpun instantaneu în alt spațiu, în alte lumi. Piesa asta vine într-adevăr dintr-o altă lume, iar Carla’s Dreams e unul dintre artiștii care înțeleg exact ce înseamnă această călătorie, ruptă din vise și spații fără timp. Sunt onorată că am ocazia să trăiesc lucruri de genul ăsta și că, odată cu piesa, le pot trăi împreună cu voi” a comunicat EMAA.

 

Atât producția piesei “N-aud”, cât și versurile acesteia, poartă amprenta lui Carla’s Dreams. Alături de artist a lucrat și producătorul Alexandru Turcu.

 

EMAA, una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului, s-a remarcat în rândul iubitorilor de muzică prin creațiile sale muzicale pline de emoție. Debutul său artistic a fost realizat odată cu colaborarea alături de The Motans pentru piesa „Insula”, piesă ce a stat în topurile românești o lungă perioadă de timp. Pe lângă succesul obținut in urma colaborării cu The Motans, EMAA a mai notat colaborări cu artiști extrem de talentați precum Bastien, Bruja sau Killa Fonic. Single-ul „Zburătorul” s-a bucurat de aprecierea publicului larg, fiind piesa ce a propulsat-o în topurile tuturor radiourilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.