După jumatate de an de competiție acerbă, ce a ținut cu sufletul la gură milioane de români și a impus în fața publicului adevărați eroi moderni, show-ul fenomen „Survivor Romania” se apropie de deznodamant! Marea Finală „Survivor România”, cea care va da caștigătorul mult râvnitului trofeu și al premiului de 50.000 de Euro,  va putea fi urmarită pe 10 iulie, de la ora 20:00, la Kanal D!

În competiție au rămas doi Faimoși,  Zannidache și Elena Marin, și patru Razboinici,  Maria, Albert, Andrei și Marius. De joi, cei șase concurenți redutabili încep luptele individuale, punând la bătaie toată energia și puterea de adaptare pentru a ajunge în finală și a câstiga marele trofeu.

Toți cei șase concurenți rămași în concurs își merită din plin locul în această bătălie incredibilă. Și-au forțat toate limitele, au îndurat  foamea, căldura, frigul și, mai presus de toate, separarea totală de cei dragi și de confortul cu care erau obișnuiți. Ca niste adevărați gladiatori moderni, au dat totul pe traseele din Republica Dominicană, oferind celor din fața micilor ecrane un spectacol total al sportivitații, camaraderiei,  fairplay-ului, dar și al slăbiciunilor omenești.  Mai au foarte puțin până în Marea Finală, iar presiunea este uriașă. Publicul va avea în continuare un cuvânt greu de spus în acest show, iar modalitatea prin care acesta va decide soarta competitorilor va fi comunicată de Daniel Pavel, în timpul edițiilor urmatoare „Survivor Romania”.

Nu pierdeți cele mai intense bătălii ce vor urma pe traseele din Republica Dominicană, comentate cu energia inconfundabilă de Daniel Pavel, prezentatorul „Survivor Romania”.

Urmează zile de foc la <Survivor România>!  Concurenții rămași în concurs au ajuns într-un punct pe cât de aducator de satisfacție, pe atat de dramatic, practic ei sunt la un pas de a câștiga Marele Trofeu, iar tensiunea este incredibilă pentru fiecare dintre ei. E dificil de apreciat  cine va reuși performanța de a câstiga trofeul. Cu toții sunt foarte buni pe trasee, cu toții au un psihic puternic, dovadă stând și faptul că au ajuns atât de departe într-o competiție extrem de dură, care forțează toate limitele. Mai mult decat atât, vocea publicului va conta în ecuația câștigării marelui premiu. Cei de acasă, care au fost până acum mereu alături de noi, vor decide, în final, prin puterea votului, exprimat prin sms, câștigatorul <Survivor România>!” , a spus Daniel Pavel.

Vom reveni cu mai multe detalii despre desfășurarea Marii Finale „Survivor Romania”, ce va fi difuzată sâmbătă, 10 iulie, de la ora 20:00, la Kanal D! Spectacolul celui mai intens și iubit reality continuă cu bătălii epice,  în decorul exotic al Republicii Dominicane!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.