Adina de la Heaven a trecut prin momente grele. Soțul ei, Glance, a fost infectat cu COVID 19 iar cei doi au trebuit să stea izolați săptămâni în șir. Artista a povestit la Exclusiv VIP clipele grele prin care a trecut și cum a reușit să le depășească. “Noi, eu și copiii,  am scăpat ca prin minunile acului.  Glance a luat virusul de la sala de sport deși i-am spus mereu să stea liniștit, să nu se ducă la sala. În iarna anului trecut am aflat că este pozitiv și am decis să stăm distanțați. La distanță de 2 străzi. Eu am locuit cu mama și sora mea, Glance singur. Ne vedeam zilnic și îi lăsam la geam medicamente și mâncare. Nu a făcut o forma gravă. Ne-am reunit acum, ne-am mutat în casă nouă.  Pot spune că a fost palpitant și chiar ca ne-a întărit relația”, i-a marturisit Adina lui Cristi Brancu.

În lacrimi, solista trupei Heaven a povestit in platoul emisiunii Exclusiv VIP despre clipele teribile pe care le-a trăit la moartea tatălui ei. “Ma abtin să plâng pentru că nu i-ar fi plăcut să mă vadă așa. Tatăl meu a plecat în iulie 2018, dar mi-a trimis-o pe fiica mea. L-am visat înainte să aflu că sunt însărcinată. Și mi-a spus: “nu ai și tu grijă de fetița aia, tată?” Câteva  zile mai târziu mi-am dat seama că sunt însărcinată și că urma să am o fetiță. Legătură dintre noi a fost foarte strânsă, îl visez foarte des….Când s-a întâmplat cu tata eram plecată în Beirut și mi-a părut rău că nu am apucat să îl îmbrățișez. Am plecat în grabă, l-am pupat pe frunte si i-am spus că îl iubesc. Dar nu a fost îmbrățișarea lui, cea obișnuită.  Nu am avut o ultima îmbrățișare cu el. Însă mi-a apărut un vis și m-a strâns în brațe așa cum o făcea mereu și m-am liniștit . Pierderea lui inseamna un dor  crunt”, i-a spus plângând Adina Postelnicu lui Cristi Brancu la Exclusiv VIP, emisiune difuzată de Prima TV de luni până joi, de la 15.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.