Mâine seară urmărim un nou episod antrenant al reality-show-ului Șef sub acoperire, care o are în prim plan pe Mihaela Cucu, proprietara unei cunoscute companii de îmbrăcăminte din România.

Sofiaman este unul dintre cei mai importanți producători de îmbrăcăminte de noapte și de casă din România, o afacere de familie înființată în urmă cu peste 25 de ani, care anul trecut a depășit o cifră de afaceri de 4 milioane de euro. Cu o fabrică proprie, o rețea de 15 magazine și 300 de parteneri naționali și internaționali, compania este condusă de o familie din Târgu Neamț: Mihaela și Florin Cucu. Aceștia sunt parteneri de afaceri, dar și de viață, formând un cuplu încă din liceu. Mihaela este cea care a acceptat provocarea de a intra sub acoperire, pentru a vedea starea de spirit a angajaților după încercările prin care afacerea a trecut în pandemie.

Mihaela Cucu a renunțat la confortul biroului său pentru a lucra sub acoperire în prima linie, alături de angajații săi, sub identitatea unei femei șomere care încearcă să se angajeze în companie. Aceasta va trece printr-o serie de joburi deloc ușoare, atât în fabrică, dar și în magazinele companiei.

„Experiența Șef sub acoperire mi-a arătat cât de important este să cunoști îndeaproape angajații, implicit trăirile și provocările lor de la locul de muncă. În general am contact cu toate departamentele companiei, și observ profesionalismul și dedicarea angajaților mei în activitatea pe care o desfășoară. Cu toate acestea, un asemenea reality show pune în lumină aspecte noi pe care le poți descoperi doar trăind această experiență. Este esențial să fii conectat la realitățile din companie, să-ți cunoști bine echipa și să comunici constant cu angajații tăi. Cea mai mare satisfacție pe care am avut-o ca „șef sub acoperire” a fost când am văzut că activitatea oamenilor noștri este guvernată de valorile brandului (grija pentru client și produse, atenția la detalii…). Astfel, mi s-a confirmat că evoluția companiei în cei 25 de ani de activitate se datorează și implicării active a echipei noastre.” a spus Mihaela Cucu despre experiența din emisiune.

 

Telespectatorii emisiunii au parte de o mulțime de surprize la TV dar și în online. În fiecare săptămână, aceștia pot câștiga un premiu oferit de Șef sub acoperire și de protagoniștii emisiunii, în cadrul giveaway-ului săptămânal desfășurat pe pagina de Instagram a emisiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.