Primăvara aceasta, gaşca Super Neatza cu Răzvan şi Dani vine cu o surpriză pentru telespectatori. Începând din 7 martie, în fiecare duminică, de la ora 10:00, aceştia le dau întâlnire telespectatorilor cu o ediţie fresh de weekend a îndrăgitului matinal de la Antena 1. „Duminica, treziţi-vă când vreţi, dar nu mai târziu de ora 10:00!”, şi-au invitat aceştia telespectatorii.

Astfel, duminica aceasta, gaşca Super Neatza a pregătit o ediţie live cu totul şi cu totul specială, din care nu vor lipsi rubrici noi, interviuri şi live-uri interesante, lifestyle, dar şi multe alte surprize. În luna dedicată femeii, matinalii vor continua campania „Sarut-mâna, mamă”, prin care telespectatorii le pot transmite mamelor lor, în direct, mesaje. De asemenea, Mihaela Bilic va veni în platoul Super Neatza cu sfaturi despre alimentaţie şi băieţii de la Noaptea Târziu se vor alătura şi ei distracţiei din platou. În fiecare duminică, chef Nicolai Tand va fi responsabil cu preparatele ce vor cuceri papilele gustative ale invitaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.