Reality show-ul matrimonial care a reuşit sã creeze dependenţã în rândul telespectatorilor cu fiecare sezon difuzat, revine la Antena 1 cu un nou sezon. Astfel, începând din 6 martie, de la 13:45, la Antena 1, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche. Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, Mireasa va aduce în centrul atenţiei poveşti de dragoste, întâmplări spectaculoase, reguli dure, confruntări acide, emoţii, suspans şi multe provocări.

„După mai bine de 5 luni petrecute în Casa Mireasa, credeam că în cele câteva zile libere dintre sezoane mă voi deconecta total. Ei bine, m-am înşelat! Mi-au lipsit concurenţii, m-am gândit cum a fost pentru ei revederea cu cei dragi, cum vor continua poveştile lor în afara platoului şi sunt foarte curioasă să-i cunosc pe cei care vor intra în Casă în căutarea iubirii, în cel de-al treilea sezon al emisiunii. Vă invit să îi cunoaşteţi în gala de sâmbăta aceasta, de la ora 13:45, de la Antena 1 şi să ne spuneţi părerile cu privire la ei şi la deciziile pe care le vor lua, pe conturile de social media ale emisiunii!”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe, care a mai completat: „Fiecare concurent a simţit diferit gustul iubirii în casa Mireasa. Pentru unii însă a fost unul extrem de dulce. Sunt foarte curioasă cum va fi gustul iubirii pentru noii concurenţi!”.

În cel de-al treilea sezon al reality show-ului matrimonial de la Antena 1, 8 fete şi 6 băieţi, însoţiţi de cele mai apropiate persoane din vieţile lor, vor porni într-o aventură de zile mari. Tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, dornici sã îşi gãseascã sufletul pereche, sã lupte pentru a-l cuceri şi sã câştige marele premiu – 40.000 de Euro s-au înscris în competiţie din toate colţurile ţãrii. Cum vor evolua relaţiile dintre ei, telespectatorii vor putea urmări în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, dar şi sâmbăta, în gala săptămânală Mireasa, de la ora 13:45, la Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.