Las Fierbinți aduce voie bună în casele românilor, în fiecare săptămână. Serialul este în continuare lider de audiență, fiind în topul preferințelor telespectatorilor.
Atât marți, cât și aseară, Las Fierbinți a fost lider de audiență. Aseară, producția a înregistrat o medie de 10,2 puncte de rating și 27.5% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 8,6 puncte de rating și 23,3% share. Peste 2 milioane de români au urmărit aseară serialul, la nivel național.
Actorii din Las Fierbinți sunt bucuroși să vadă că personajele lor aduc veselie în casele a milioane de români, în fiecare săptămână. Iată ce a declarat Anca Dumitra.
„Avem parte de o echipă de oameni profesioniști, atât în fața camerei, cât și în spatele camerei, care își fac treaba cât pot de bine. Când ai și entuziasmul și mâna de lucru bună, se prea poate să rezulte un lucru de succes. Noi ne bucurăm că de la an la an numărul de spectatori a crescut, că oamenii se uită în continuare, că le place în continuare Las Fierbinți. Pentru mine este o bucurie de fiecare dată să mă întorc la Gianina, să fiu alături de colegii mei și să putem să facem de fiecare dată un lucru de succes.” Anca Dumitra
Săptămâna aceasta ne-am amuzat alături de fierbințeni și am urmărit cum simpaticul Celentano și-a făcut un nou plan: să deschidă o cârciumă. Și Giani duce o „luptă” și i s-a năzărit că vrea să se închidă școlile. Urmează noi încurcături amuzante și glume care mai de care. Nu ratați porția de comedie săptămânală! Las Fierbinți, marți și joi, de la ora 20:30, la PRO TV.