„ROventura” ajunge săptămâna aceasta la Mălini, pe urmele unora dintre cele mai bune bucate tradiționale din Bucovina, dar și a unor locuri de poveste, rupte parcă din cărțile poștale pe care le trimiteau bunicii noștri.

Colțul de Rai de la poalele munților Stănișoarei ascunde comori neștiute decât de iubitorii de liniște și de frumos. O destinație perfectă pentru toate anotimpurile, frumoasa zonă din Bucovina are frumusețea ei și turiștii vin pentru liniște. Gurmanzii, îndeosebi, dar nu numai ei, abia așteaptă s-ajungă în aceste zone de poveste, renumite pentru bucatele tradiționale, pregătite după rețetele bunicilor noștri.

Stațiunea Mălini este recunoscută pentru zona de agrement, un loc care este deja cunoscut și căutat de tot mai multă lume. În zonă este o pârtie de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă, dar și un parc unde amatorii de adrenalină se pot da cu tiroliana. Chiar dacă în munții Stanisoarei s-a turnat celebrul film Baltagul, la Crucea Talienilor, esența stațiunii Mălini rămâne bucătăria tradițională. Călătorii ce poposesc în Mălini găsesc pensiuni pitorești, tradiționale care să le aducă în minte imagini ale copilăriei de mult trecute.

George Mihai și Andreea Străvoiu au poposit și ei într-o astfel de pensiune pentru a gusta bucate bogate, gustoase și generoase.

Sâmbătă, începând cu ora 15:00, George Mihai și Andreea Străvoiu vă vor purta prin locuri de basm și vă vor arata bucate de poveste, într-o nouă ediție „ROventura”, la Kanal D.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.