Din acest an, în ultima duminică a fiecărei luni, Televiziunea Română aduce publicului larg câte o producţie valoroasă dar mai puţin cunoscută din Arhiva TVR, filme documentare realizate în coproducţie cu parteneri din România sau din străinătate.

 

Noutatea este că filmele se vor adresa internauţilor, ele putând fi vizionate online, gratuit, într-un anumit interval de timp, pe canalul de YouTube al Arhivei TVR – de unde vor fi preluate şi de către partenerii acestui nou proiect. Această iniţiativă a Televiziunii Române va aduce pe parcursul anului 2021, publicului de pe internet, coproducţii dedicate marilor personalităţi din cultura și sportul românesc, documentare despre momente importante din punct de vedere istoric si social. În acelaşi timp, activitatea de coproducţie vine în sprijinul sectorului independent – o nouă dovadă că Televiziunea Publică este singura instituţie media din România care sprijină industria autohtonă de film şi teatru.

 

Şi pentru că pe 3 februarie 2021, actorul Ştefan Iordache ar fi împlinit 80 de ani, Televiziunea Română îi dedică în online, pe 31 ianuarie, documentarul Hobby-ul meu este viaţa, iar pe TVR 3, în 7 februarie, spectacolul de teatru Don Juan în regia lui Dinu Cernescu, precum şi un alt documentar, Portret Ştefan Iordache, în regia Danielei Ciolan.

 

Documentarul din 31 ianuarie de pe canalul YouTube al Arhivei TVR este o coproducţie Televiziunea Română şi Filmex din 2010. Filmul în regia Șerban Marinescu este un portret al  actorului realizat prin interviuri și cu fragmente din filmele în care acesta a jucat.

 

Documentarul online cu durata de 75 de minute, va avea acces acces gratuit la vizionare de pe toate continentele – în 31 ianuarie, în intervalul 10:00 – 23:30. Şi pentru ca acest documentar să ajungă la publicul care l-a iubit pe Ştefan Iordache, dar şi la tinerii care nu l-au cunoscut, îm intervalul orar menţionat, documentarul va fi distribuit şi pe reţele de socializare – atât ale teatrelor în care actorul a jucat: Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Naţional din Craiova, cât şi pe paginile altor parteneri ai noului proiect al TVR: liternet.ro, dmtr.ro, scena.ro, Radio Romania, Teatrul Odeon.

Documentarul Hobby-ul meu este viaţa – este o poveste despre teatru, despre film, despre viață creată din interviurile pe care actorul le-a dat de-a lungul vieții. Este un film documentar, portret al uriașului actor Ștefan Iordache, „actorul salturilor mortale, actorul utopic, actorul poet, actorul telegenic, fonogenic, emblema unei generații” (citat din volumul Ludmilei Patlanjoglu „Regele Scamator. Ștefan Iordache”, editura Nemira).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.