oți elevii sunt gata să revină în bănci, profesorii sunt pregătiți pentru noi provocări, iar poveștile de dragoste își fac loc în viața personajelor. Sezonul doi din serialul Profu’ se întoarce la 11 februarie 2021.

Legătura dintre personajele interpretate de Aida Economu și Andi Vasluianu capătă noi forme, iar relația dintre Ana și Mișu va ajunge la un alt nivel. Vor descoperi unele lucruri, vor avea curaj și vor îndrăzni mai mult.

Aida Economu și Andi Vasluianu ne-au oferit câteva indicii despre ce vom vedea în noul sezon al serialului

O continuare/concretizare a flirtului dintre Ana și Mișu, ceva școală, câteva crize existențiale adolescentine, un prof mișto și o profă complice. Și mai ales o distribuție aleasă pe sprânceană”, a spus Aida Economu.

 

 

Sunt personaje noi, elevi noi (vor apărea copii foarte buni)… pot să spun că se vor întâmpla niște lucruri foarte frumoase și între profesori. Știți cum e, se întâmplă exact ca într-o familie. Atunci când stai cu cineva, îl cunoști mai bine, ai mai multă răbdare. Se vede asta și la relațiile dintre noi, în sezonul 2”, a spus Andi Vasluianu.

Relații care ne vor lua prin surprindere, conexiuni la care nu ne-am fi așteptat, momente amuzante și situații critice care așteaptă rezolvare, toate în sezonul doi Profu’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here