Luni, 18 ianuarie, de la ora 18.00, TVR 1 difuzează în direct o „Ediție specială”, cu participarea a 13 medici din 12 specialități diferite, implicați în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Evenimentul este organizat de Colegiul Medicilor din România și produs de TVR.
Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu se va afla, luni după-amiază, în studioul Televiziunii Române, alături de alți medici specialiști, pentru o dezbatere menită să ofere răspunsuri, în mod corect și transparent, la întrebări privind una dintre cele mai fierbinți teme ale momentului: vaccinarea împotriva Covid-19. Totul despre etapele vaccinării, despre impactul ei asupra populației, aflăm din dialogul jurnalistei TVR Alina Stancu cu invitații în platou și online, la „Ediție specială: dezbatere etapa II vaccinare anti-Covid-19”, difuzată în direct, luni, de la ora 18.00, la TVR 1.
Este pentru prima dată când Colegiul Medicilor din România și TVR își unesc forțele pentru a aduce în fața publicului medici din atât de multe specialități, pentru a oferi informații cât mai clare și mai complete românilor. La dezbatere participă 13 medici din 12 specialități diferite, care vor răspunde la cele mai importante întrebări privind vaccinarea anti-Covid-19 (boli infecțioase, pneumologie, epidemiologie, diabet, cardiologie, endocrinologie, oncologie, obstetrică-ginecologie, medicină internă, medicină de familie, hematologie, alergologie): în platoul TVR, alături de Alina Stancu, îi vom întâlni pe prof. dr. Daniel Coriu – Președintele Colegiului Medicilor din România; dr. Andreea Moldovan – medic epidemiolog, secretar de stat în Ministerul Sănătății; șef lucr. dr. Beatrice Mahler – medic pneumolog. Iar pentru a respecta toate criteriile de protecție epidemiologică, dar și pentru a aduce în fața publicului răspunsuri din cât mai multe specialități, se vor alătura online conf. univ. dr. Bogdan Timar – medic diabetolog, decanul Facultății de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara; conf. univ. dr. Alexandru Scafa Udriște – medic cardiolog, Spitalul Clinic de Urgență București; prof. univ. dr. Cătălina Poiană – medic endocrinolog, președintele Societății Române de Endocrinologie; conf. univ. dr. Simin Aysel Florescu – medic infecționist, directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”; conf. univ. dr. Dana Lucia Stănculeanu – medic oncolog, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România; prof. univ. dr. Diana Deleanu – medic alergolog, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca; prof. univ. dr. Cristian Băicuș– medic de Medicină Internă, Spitalul Clinic Colentina; prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu – medic ginecolog, Președintele Societății Române de Obstetrică-Ginecologie; dr. Călin Bumbuluț – medic de familie, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România; șef lucr. dr. Valeriu Gheorghiță – Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2. În propunerea participanților la dezbatere, Colegiul Medicilor din România a ținut cont de specialitățile implicate în tratarea pacienților cu COVID-19 și de ariile terapeutice pentru persoanele desemnate să intre în etapa a II-a de vaccinare. În acest fel, telespectatorii vor primi răspunsuri de la medici cu notorietate publică, care au fost implicați și până în acest moment în diseminarea mesajelor aferente vaccinării COVID-19, dar și de la medici tineri, de perspectivă, din specialități ce vizează etapa a II-a de vaccinare (diabet, cardiologie etc.).
Cei interesați să afle mai multe despre vaccinarea împotriva Covid-19 sunt așteptați cu întrebări la adresa intrebari@cmr.ro, până astăzi, 16 ianuarie, la ora 18.00. Răspunsurile le vor fi oferite în direct, luni, de la ora 18.00, în cadrul „Ediției speciale” de la TVR 1. Iar zilnic, la „Telejurnal”, medici specialiști vor veni cu explicații și lămuriri suplimentare privind vaccinarea.