În această seară, de la 22:00, la “Survivor România” urmează o nouă bătălie epică între Faimoși și Războinici, o confruntare  absolut dramatică în Republica Dominicană, pe un traseu sportiv dificil, cu obstacole care le va solicita atât îndemânarea, cât și forța fizică și puterea de concentrare.

Aflați în mijlocul junglei dominicane, concurenții “Suvivor România” au dat piept cu realitatea, cu lipsurile în ceea ce privește confortul, cu nevoia acută de  hrană pe care trebuie să și-o procure singuri. Astfel, după solicitarea fizică, în urma primelor două confruntări sportive, din weekend-ul anterior, în care Războinicii au ieșit învingători și au intrat în posesia premiilor – acoperiș și foc, dar și kitul de unelte-, urmează o nouă încercare pentru cele două echipe de la “Survivor România”.

Apar și primele reacții ale concurenților, generate de lipsuri și de frustrările competiționale și de faptul că unii dintre coechipieri nu aduc punctele atât de necesare pentru echipa. Zannidache este extrem de vocal în ediția din această seară “Survivor România”, iar una dintre țintele vorbelor lui este Alexandra Stan.

“Alexandra Stan nici n-a terminat traseul, adică  de la Alexandra Stan nu mai am nicio pretenție, nu pentru că este femeie, ci pentru că ea nu știe nimic”, spune faimosul Zannidache.

Miza este uriașă în ediția din acastă seară “Survivor România”, Faimoșii și Războinicii își vor disputa Jocul pentru provizii, pe traseul care va necesita spirit de echipă și o coordonare eficientă a concurenților fiecărei echipe.

Izolarea începe să își spună și ea cuvântul, cu ochii în lacrimi,  Amna da semne că dorul  de fiul ei este o adevărată povară. “Este cea mai mare provocare pentru că nu am fost niciodată despărțită de băiețelul meu”, spune aceasta.

Nu ratați, în această seară, de la ora 22:00, o nouă ediție spctaculoasă a reality-ului “Survivor România”, urmărit de milioane de români, la Kanal D!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.