De Sărbători, Kanal D își așteaptă telespectatorii în fața micilor ecrane cu programe speciale, menite să aducă bucurie, speranță, inspirație și voie bună în casele românilor

  

 

Crăciun cu voie bună și cântec, în ediția specială “Teo Show”, vineri, 25 decembrie, de la ora 15:00

 

În prima zi de Crăciun, vineri, 25 Decembrie, de la ora 15:00, “Teo Show” își invită telespectatorii, în fața micilor ecrane, pentru un spectacol inedit, special, de sărbătoare. Artiști foarte iubiți de publicul din România își dau întâlnire în platoul “Teo Show” pentru o explozie de bucurie și strălucire, într-o zi specială. Teo și Bursucu îi au invitați  în platoul emisiunii pe Vali Vijelie, Jean de la Craiova, Miki de la K-pital, Theo Rose, Emilia Dorobanțu, What’s up și Nicu Paleru, care le-au pregătit celor acasă un show memorabil!

Nu ratați o ediție spectaculoasă a îndragitei emisiuni “Teo Show”, în prima zi de Crăciun, vineri, 25 decembrie, de la ora 15:00, la Kanal D.

 

În cea de-a doua zi de Crăciun, “Destine” – un documentar de excepție despre unul dintre cei mai valoriși dansatori ai lumii – Dragoș Mihalcea

 

 

În cea de-a doua zi de Crăciun, sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 10:00, Kanal D le oferă telespectatorilor săi, în premieră națională, documentarul ”Destine”, o ecranizare autentică ce înfățișează viața frumoasă și tumultuoasă a lui Dragoș Mihalcea, românul care se numără printre cei mai valoroși dansatori ai lumii.

Primii pași în viață se spune că sunt cei mai importanți, însă această regulă nu se aplică întotdeauna și unul dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, Dragoș Mihalcea, acum în vârstă de 43 de ani, poate infirma oricând această idee. Traversând încă din copilărie cotloanele spitalelor care îi deveneau din ce în ce mai familiare, tânărul Dragoș și-a făcut o promisiune solemnă să nu renunțe niciodată la singurul lucru din viața sa care avea un sens, dansul.

”Eu dansez de când mă știu sau poate chiar dinainte. Dansul a fost cu mine de la primele amintiri și va fi cu mine tot timpul chiar și când amintirile n-or să mai existe”, spune, cu emoție, marele dansator român, Dragoș Mihalcea.

Pasiunea sa l-a făcut să descopere adevărul în artă și esența gesturilor, în fiecare trăire pe care corpul o înregistrează. Promisiunea sa a devenit o realitate și realitatea s-a transformat în destin uluitor.

Nu ratați sâmbăta aceasta, în cea de-a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, de la ora 10:00, în premiera națională, la Kanal D, ”Destine”, documentarul care ne prezintă, într-o maniera desavârșită, viața lui Dragoș Mihalcea, o valoare mondială în lumea dansului, într-un documentar realizat sub bagheta Adelei Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristinei Dobrițoiu.

 

 

REVELION!  În noaptea dintre ani, Kanal D intră în casele românilor cu un spectacol grandios de Revelion

“Hai noroc, România!”

 

Joi, 31 decembrie, începând cu ora 20:00, Kanal D își invită telespectatorii să li se alăture într-un show unic, absolut special, menit să le ofere o noapte de neuitat, așa cum se cuvine, la cumpăna dintre ani.

Prezentat de Bursucu si de Ana-Maria Barnoschi, “Hai noroc, România!” este show-ul dintre ani in care distracția la superlativ, cu muzica live, momente inedite, dans și bucurie si, nu în ultimul rând, cu Roata Norocului aproape.

Pepe, Theo Rose, Jean de la Craiova, Jador, Mitoseru și îndragitii actori din serialul de comedie “Moldovenii”, Radu Țibulcă,  Petronel Gongeanu și Andreea Lodbă,  sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente, în această seară magică alături de telespectatori.  Muzica, dansul și foarte mult umor de calitate ne vor face să pășim în Noul An cu zâmbetul pe buze și sufletele pline de bucurie!

Ana-Maria Barnoschi și Bursucu își vor delecta fanii cu o scenetă în care umorul va fi la cote maxime! Din distribuție mai fac parte Emy Alupei, Gabriel Costin, Andrei Ciobanu și Ionuț Rusu. Situații pline de haz decurg din încercarile lui Bursucu de a se debarasa de noua lui “vecină”, nimeni alta decât Ana-Maria Barnoschi.

Așadar, vom trece în 2021 cu zâmbetul pe buze, cu optimism debordant, alături de vedete iubite de publicul larg. Iar Roata Norocului se va învârti, de data aceasta, pentru a le aduce tuturor celor de acasă și mai multă distracție!  “Hai Noroc, România!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.