Semifinala emisiunii realizate de Iuliana Tudor îi așteaptă pe cei zece concurenți cu două probe eliminatorii: folclorul minorităților și un cântec de ritual. Aflăm care sunt cei cinci finaliști „Vedeta populară” duminică, 20 decembrie, de la ora 21.00, la TVR 1.

După nouă ediții în care au făcut proba talentului și cunoștințelor lor în materie de folclor și tradiții, zece concurenți au, în această duminică, șansa de a câștiga un loc în marea finală „Vedeta populară”. Pentru aceasta, însă, au de trecut prin două probe eliminatorii. Cum se vor descurca ei în Semifinală și cine vor fi norocoșii finaliști aflăm, alături de Iuliana Tudor, pe 20 decembrie, de la ora 21.00, la TVR 1.

Dacă muzica populară a zonei pe care au reprezentat-o în edițiile precedente „Vedeta populară” le-a venit ca o mănușă, îi vom vedea acum pe cei zece făcând tot posibilul să impresioneze juriul prin interpretarea unor piese din folclorul minorităților. Conform tragerii la sorți, bistrițeanca de 16 ani Bianca Gâvan va cânta o melodie din folclorul sârbesc, Iazmina Cojocaru din Olt va fi o fată din Ucraina îndrăgostită de iubitul ei, iar tânăra Raluca Covaci din Maramureș a pregătit pentru semifinală o piesă din folclorul maghiar, învățată cu greu, cu ajutorul soției primarului. Carmen Acatrinei din Iași a profitat de faptul că are o mătușă în Italia, pentru a-și pregăti cântecul din folclorul italian, iar asistentul medical Mihail Sperache din Gorj, câștigătorul ultimei ediții preliminare „Vedeta populară”, s-a străduit să învețe o piesă tradițională germană. Din Mureș vine IT-ista Mădălina… Mureșan, cu o melodie de dragoste din folclorul grecesc, iar Viorica Vătămanu din Botoșani, profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, cântă un cântec popular bulgăresc. Sorții i-au ales teleormănencei Maria Camelia Chivu o piesă din folclorul minorității rrome, iar suceveanului Didi Ionuț Cojocariu un cântec de dragoste din folclorul italian, în timp ce olteanca Anișoara Popescu a tras la sorți folclorul german și vine cu un yodel din Alpi. Cu toții vor avea parte de sprijinul Orchestrei Naționale Valahia, dirijor Marius Zorilă.

Regulamentul Semifinalei sezonului 5 „Vedeta populară” aduce, ca element de noutate, o a doua probă eliminatorie. După ce îi vor asculta cântând o melodie din folclorul minorităților, jurații vor păstra doar șapte concurenți pentru proba a doua – prezentarea unui cântec de ritual sau de ceremonial din zona natală. Avem astfel ocazia să aflăm obiceiuri și tradiții mai puțin cunoscute legate de pregătirea mirilor pentru nuntă, de plecarea în armată sau de înmormântare, din diferite zone ale țării.

Mai este un pas până la Marea Finală „Vedeta populară”, dar doar cinci concurenți se vor califica mai departe duminică seară. Iar în ultima noapte a anului 2020 vom afla și numele celui care va câștiga titlul „Vedeta Populară” și Marele premiu de 100.000 de lei! Până atunci, pe 20 decembrie, de la ora 21.00, Iuliana Tudor ne așteaptă la TVR 1 alături de semifinaliștii emisiunii, să trăim împreună emoția și bucuria unei noi întâlniri cu România populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.