Duminică, în cea de-a cincea ediție Cântă acum cu mine, cei 100 vor fi puși față în față cu un moment care-i va lăsa fără cuvinte. Un pensionar în vârstă de 72 de ani, cu o poveste de viață impresionantă, va urca pe scenă și își va îndeplini una dintre cele mai arzătoare dorințe.

”Sunt pensionar, dar fac pe Moș Crăciun din dragoste, fără pretenții materiale. Colind județul Timiș pentru a da cadouri atât copiilor, cât și bătrânilor nevoiași. Moșu’ știe să cânte, pentru că la viața lui a fost cântăreț. Am început în 1967, am cântat în Canada și America. După ce am colindat atât Pământul, am decis să mă retrag în satul meu natal. Bine că am de ce să mă țin, toată viața m-am ținut de microfon. Mi-a fost dor să mă prezint în fața publicului, să încerc să mai fac față încă o dată. Asta e ultima mea dorință!”, va spune cel mai în vârstă concurent de la Cântă acum cu mine.

Loredana, căptianul celor 100, nu-și va putea stăpâni emoțiile și va recunoaște că apariția acestui concurent a bulversat-o: ”De când ați intrat pe scenă, m-a bușit plânsul, recunosc. Nu știu, faptul că aveți atâta tinerețe și bucurie de a trăi, ne dați curaj să înfruntăm viața și speranța că niciodată nu trebuie să te lași. Mi s-a părut că visez când v-am văzut apărând pe scenă. Sunteți extraordinar și vreau să vă mulțumesc că ați venit aici.”, va spune Loredana.

Cine sunt cei doi concurenți care vor merge în marea finală și vor încerca să câștige premiul de 50.000 de euro, dar și câți jurați se vor ridica în picioare la momentele lor, vedem duminică, de la ora 23:00, la Cântă acum cu mine.

Emisiunea Cântă acum cu mine este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.