După succesul înregistrat în Marea Britanie în octombrie 2017, Turner International anunță lansarea în mai multe ţări a aplicaţiei „Gumball VIP”, o experiență inovatoare și unică, ce combină vizionarea liniară cu cea a interactivă, a celui de-al doilea ecran, a serialului Cartoon Network, “Uimitoarea lumea a lui Gumball”.

„Gumball VIP” va fi lansată pe parcursul următoarelor șase luni în zece piețe diferite, printre care Italia, Filipine și Singapore (înainte de sfârșitul anului), urmate de Australia, Noua Zeelandă, Polonia, România, Spania, Franța și Marea Britanie, în 2019.

„Televiziunea liniară rămâne un mediu cheie pentru copii, dar trebuie să ne asigurăm că rămâne relevant în lumea de astăzi, când există o mare schimbare în modul în care fanii noștri ne urmăresc. Această tehnologie inovatoare ne permite să facem acest lucru, prin digitizarea experienței liniare și prin adăugarea acestui element interactiv”, a declarat Patricia Hidalgo, Chief Content Officer, Turner EMEA & International Kids Strategy.

Hidalgo a adăugat: „La Turner, creăm cu mândrie medii prin care fanii noștri se pot mișca fără probleme. Suntem într-o lume fără limite și prin crearea unor astfel de experiențe de divertisment, le oferim fanilor noștri din întreaga lume ceva cu adevărat unic”.

Tehnologia, licențiată de compania austriacă Tonio, a fost testată în Marea Britanie în octombrie 2017 și a fost folosită și în Statele Unite anul acesta. Fanii sunt încurajați să descarce gratuit aplicația „Gumball VIP” din App Store sau Google Play și vor primi o notificare înainte de difuzarea liniară a episoadelor. Apoi, cu ajutorul unei tehnologii de înregistrare audio se conectează la episoade, pentru a pune întrebări despre ceea ce se întâmplă pe ecran. Răspunsurile corecte câștigă puncte și coduri pentru deblocare, care pot fi schimbate în premii pe website-urile Cartoon Network.

Experienţa din Marea Britanie a demonstrat un apetit ridicat pentru activitatea cu ecran dublu, rating-ul TV crescând cu 44% faţă de perioadele anterioare. În plus, experienţa a arătat o creștere a numărului de copii mai mari care vin în faţa televizorului. Reach-ul zilnic în rândul copiilor mai mari (10-15 ani) a crescut cu 22% pe faţă de anul precedent și cu 108% comparativ cu prima jumătate de an, din luna februarie 2017. În plus, ” Gumball VIP” a ajuns în top zece aplicaţii ale App Store.

-FINAL-

Despre Cartoon Network

Cartoon Network este unul dintre principalele posturi de televiziune pentru copii, care difuzează seriale animate de comedie, de acţiune şi aventuri. Cartoon Network se adresează băieţilor şi fetelor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Printre serialele reprezentative se numără Uimitoarea lume a lui Gumball, Ben 10, Fetiţele Powerpuff, Să-nceapă aventura şi Un show obişnuit. Experienţa Cartoon Network este completată de website-urile premiate, de jocuri, VOD, aplicaţii mobile şi o gamă largă de produse sub licenţă. Canalul paneuropean a fost lansat în 1993, iar Cartoon Network este disponibil acum în versiuni localizate în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, în 17 de limbi şi 131 de milioane de case, din 70 de ţări. Cartoon Network este operat de Turner Broadcasting, o companie WarnerMedia. Pentru mai multe informații vă rugăm accesați www.CartoonNetwork.ro.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.