Cu mai puțin de o săptămână rămasă până la UpFronts, cei de la NBC dau startul acestei ediții cu două alegeri pentru grila postului în sezonul 2019/20 – drama Bluff City Law și comedia Sunnyside. Comunicatul NBC a venit însoțit de o primă poză promoțională pentru cele două titluri precum și o descriere mai detaliată a protagoniștilor. Pentru moment nu există informații despre premiera titlurilor, existând speculații că vor fi cuprinse în portofoliul de toamnă, după modelul unor alegeri similare din anii trecuți.

Ediția de anul acesta UpFronts va acoperi perioada 13-16 mai, cu NBC și Fox programate pentru prima zi, Disney ABC pe 14 mai, CBS pe 15, rămânând The CW să încheie maratonul.

Listă proiecte ABC – CBS – Fox – NBC – The CW


1x01_Bluff City LawSursa: NBCUniversal

BLUFF CITY LAW

Proiectul urmărește avocații unui cabinet elitist din Memphis, specializat în dreptul civil și recunoscuți pentru preluarea unora dintre cele mai controversate cazuri. Condus de legendarul Elijah Strait și de fiica sa genială, Sydney Keller, cei doi preiau cazuri de tipul David și Goliath, totul pe fundalul gestionării relației la fel de complicate precum și obiectul activității lor.

  • Jimmy Smits aka Elijah Strait

  • Caitlin McGee aka Sydney Strait: avocat de top într-una din cele mai prestigioase case de avocatură din Memphis, Sydney renunță la un viitor corporatist pentru a lucra alături de tatăl său la cazuri pe care le consideră capabile de a face o diferență în lume. Povestea lui Sydney merge cu mult mai înainte de asta – provenind dintr-o familie cunoscută în mediul legal, aceasta a lucrat alături de tatăl său până când relația tensionată dintre ei a dus la destrămarea parteneriatului perso/profesional. După ce cu greu au ținut legătura în ultimii ani, moartea neașteptată a mamei sale o readuce aproape de familie, dorința de a o avea alături îndemnându-l pe Elijah să mai dea o șansă unei colaborări profesionale cu fiica sa. În ciuda reticenței și a ceea ce poate deveni rapid un haos, Sydney este conștientă că doar alături de tatăl său poate câștiga cazuri menite să schimbe ceva cu adevărat.

  • Barry Sloane aka Jake Reilly: un avocat inteligent și încrezător în capacitățile sale, Jake lucrează alături de Elijah și Sydney.

  • Michael Luwoye aka Anthony Little: un avocat de top și tatăl a trei fete.

  • Stony Blyden aka Emerson: expert IT și asistent judiciar în cadrul firmei conduse de Elijah Strait.

  • Jayne Atkinson aka Della Bedford: o fire blajină și totuși un avocat nemaipomenit, Della lucrează de asemenea în cadrul firmei lui Elijah.

  • MaameYaa Boafo aka Briana Logan: investigator privat în cadrul firmei de avocatură condusă de Elijah.

Echipa de producție: Dean Georgaris (scenarist/EP), David Janollari (EP), Michael Aguliar (EP)
Distribuție: Jimmy Smits, Caitlin McGee, Barry Sloane, Michael Luwoye, Stony Blyden, Jayne Atkinson, MaameYaa Boafo, Scott Shepherd


1x01_SunnysideSursa: NBCUniversal

SUNNYSIDE

Garrett Modi, fost conslier local al orașului New York pare a-și fi găsit chemarea în momentul în care întâlnește șase imigranți în căutarea visului american și… a ajutorului său. Acțiunea va fi plasată în Sunnyside, un cartier din Queens cunoscut pentru diversitatea culturală (etnico/religioasă) a zonei – de menționat de asemenea că cinci dintre cei șase imigranți sunt interpretați de actori străini, printre care și un român.

  • Kal Penn aka Garrett Modi: Garrett trăia visul american – fiind cel mai tânăr consilier local din istoria politicii newyorkeze, a trăiat pe picior mare alături de elită, fiind mândria celor din Queens. Petreceri pompoase, lux și parteneri de afaceri celebrii, imaginea strălucitoare a blițurilor l-au distras pe Garrett de la adevărata sa misiune și anume ajutorarea electoratului și a celor pe care a promis că îi va ajuta. Cum toate au un sfârșit (sau karma!), toate aceste beneficii și întreaga sa carieră dispar în momentul în care este prins și înregistrat în stare de ebrietate. Acum, fosta stea a politicii locuiește la sora sa și se întreabă unde a greșit de a ajuns în acest punct. Și totuși, există o a doua șansă – Modi este angajat de un grup divers de imigranți în căutarea visului și a cetățeniei americane. Cu un nou scop și o șansă la reabilitarea numelui său, totul este posibil atâta timp cât nu uită de unde a plecat.

  • Kiran Deol aka Mallory

  • Moses Storm aka Brady

  • Diana Maria Riva aka Griselda

  • Samba Schutte aka Hakim

  • Poppy Liu aka Mei Lin

  • Joel Kim Booster aka Jin Hao

  • Tudor Petrut aka Drzen

Echipa de producție: Kal Penn (scenarist/EP), Matt Murray (scenarist/EP), Michael Schur (EP), David Miner (EP), Dan Spilo (EP), Oz Rodriguez (regizor)
Distribuție: Kal Penn, Diana Maria Riva, Joel Kim Booster, Kiran Deol, Poppy Liu, Moses Strom, Samba Schutte


-Articolul va fi actualizat pe măsură ce vor apărea mai multe informații și materiale promoționale-

Surse: 1234

Autor: tvaddictedblog

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.