TNT difuzează de luni până vineri serialele clasice „Magnum PI”, „Hercules: The Legendary Journeys” şi „A-Team”, unele dintre cele mai populare producții de televiziune din toate timpurile.

Cele trei seriale întregesc programul filmelor de top prezentate de postul de televiziune și aduc în prim-plan aventuri pământești și supranaturale.

 

În prima parte a zilei, poate fi urmărit „Magnum PI”, creat de Donald P. Bellisario și Glen A. Larson în anii 1980, care îl are în centru pe Tom Selleck. El joacă rolul unui detectiv particular, stabilit în Hawaii. Viteza, stilul, tehnologia și puterea focului sunt principalele lui atuuri.

Serialul cu opt sezoane a fost recompensat cu două trofee Globul de Aur (cel mai bun actor în rol principal într-un serial-dramă, Tom Selleck, și cel mai bun actor în rol secundar, John Hillerman) din treisprezece nominalizări. Între altele, a primit şaptesprezece selecții la premiile Primetime Emmy, impunându-se de două ori grație interpretării acelorași doi actori. În plus, în 1981, a primit People’s Choice Award.

 

După prânz, acțiunea este preluată de „Hercules: The Legendary Journeys”, lansat la jumătatea anilor 1990. Kevin Sorbo interpretează rolul principal. În serialul cvasi-mitologic, fiul bastard al lui Zeus, urât de Hera, mama lui vitregă, luptă cu răul uman și supranatural de pe Pământ.

Cele șase sezoane ale serialului filmat în Noua Zeelandă au dus la realizarea și comercializarea de figurine și alte obiecte promoționale derivate. „Hercules: The Legendary Journeys” a fost unul dintre show-urile de televiziune cel mai bine cotate în urmă cu mai bine de 20 de ani.

 

„The A-Team”, lansat tot în anii 1980, cu George Peppard, Dwight Schultz, Mr. T și Dirk Benedict în distribuție, continuă după-amiezile la TNT cu acțiunile unei echipe formate din patru veterani de război fictivi, cărora le-a fost pusă în cârcă o crimă pe care nu au comis-o. În timp ce se ascund de armată, ei îi ajută pe cei mai vulnerabili și pe cei nevinovați.

Serialul, rămas în memoria populară pentru utilizarea violenței extreme similară desenelor animate, a obținut trei nominalizări la premiile Primetime Emmy și a câștigat, în 1984, People’s Choice Award. Un lungmetraj bazat pe serial a fost lansat în 2010, an în care a debutat și o serie de benzi desenate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.