Marți, de la ora 21:30, singurul profesor de fizică, chimie și sport din București își adună elevii și strigă catalogul, în primul episod din serialul Profu`. Cunoscut pentru stilul atipic de predare, dar și pentru faptul că este mai mult decât un profesor pentru elevii lui, Mișu va avea de gestionat o situație sensibilă pe care chiar el o generează fără să vrea: devoalarea unui secret ținut ascuns mai bine de 16 ani.

 

Mâine seară, Mișu va avea o misiune grea cu elevii săi, care vor trebui să învețe legea conservării energiei. Dacă pentru ei teoria că ”energia totală a unui sistem închis e constantă, adică nimic nu se pierde, totul se transformă” poate fi exemplificată prin sex sau somn, Profu` va recurge la un gest extrem pentru a le arăta cât mai real care-i treaba cu energia potențială care se transformă în energie cinetică și invers.

Și dacă la fizică, chimie și sport e as, Mișu o va da în bară la prima întâlnire cu Ana Casian, noul profesor de Limba Română din liceul Emil Gîrleanu. De ce ajung elevii și profesorii să creadă că între cei doi este mai mult decât o relație de colegialitate, cine este sursa acestor zvonuri, dar și cum ia atitudine directorul școlii, vedem mâine seară, de la 21:30.

Emil, un elev extrem de sensibil din clasa lui Mișu, va afla că este adoptat, iar părinții adoptivi au ascuns asta timp de 16 ani. Băiatul a ajuns în familia celor doi la scurt timp după ce copilul lor abia născut murise. ”Eu nu vreau să fiu rezervă. Nu vreau să fiu rezervă pentru copilul lor mort”, va spune adolescentul într-un exces de furie. Cum va reacționa Profu` la ieșirea elevului, de ce va accepta să-l sprijine în căutarea mamei naturale, dar și cum ajunge să-și facă apariția dezbrăcat la liceu, după o noapte de beție, vedem marți, în primul episod Profu`.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.