Profesor Doctor Horaţiu Suciu este şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Supranumit şi “doctorul inimilor de copii” este unul dintre puţinii medici din România care poate opera nou născuţii cu afecţiuni congenitale ale inimii.

De-a lungul timpului, mii de pacienţi, atât copii, cât şi adulţi, i-au trecut prin mâini. Credem cu tărie că şi oamenii pot face “minuni”. Fiecare reuşită a doctorului Suciu este o minune, iar satisfacţia cea mai mare a acestuia este fiecare strângere de mână venită de la pacienţi care şi-au pus inimile în mâinile acestuia.

Iubeşte dreptatea şi dacă nu ar fi fost medic, i-ar fi plăcut să fie judecător, pentru că îi este greu să stea nepăsător la nedreptăţile din jur. Este un român adevărat şi, deşi este cunoscut peste hotare, a ales să rămână să vindece inimile românilor. Una dintre axiomele care îi conduc activitatea este aceea că pacienţii români trebuie să fie operaţi în România de către specialişti români şi acest lucru este perfect realizabil, nici un efort nefiind prea mare pentru aceasta.

Astăzi spunem Respect România, Respect Prof. Dr. Horaţiu Suciu care a ales să-şi dedice viaţa medicinei, făcând performanţă la nivel înalt. Să îl cunoaştem mai bine pe “Doctorul inimilor”, într-un interviu acordat in exclusivitate pentru Atelierul de Ştiri.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here