Sărbătoarea de Paște este foarte aproape, iar cei mici sunt deja cu gândul la vacanță și la bunătăți. Cu această ocazie, Veranda Mall îi așteaptă pe copii la cea mai spectaculoasă Vânătoare de ouă cu baloane, unde surprizele se țin lanț. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 11:00, la intrarea de la locul de joacă din exteriorul centrului comercial.

Înscrierile pentru vânătoarea de ouă cu baloane au loc până pe 8 aprilie, iar cei care își doresc să îi aducă pe copii la eveniment, se pot înregistra în incinta mallului la biroul de informații, pe pagina de Facebook a centrului comercial sau pot trimite un e-mail la adresa office@verandamall.ro.

Tot cu ocazia Paștelui, Veranda Mall îi întâmpină pe cei mici cu multe alte activități antrenante. Labirintul Iepurașului este un alt punct de atracție pentru copii, care sunt provocați să rezolve ghicitori și să participe la probe speciale pentru a se întâlni cu Iepurașul, personajul principal, la final fiind răsplătiți cu premii din partea centrului comercial.

La Veranda Mall, surprizele de Paște nu sunt doar pentru cei mici. Toți cei care vin la cumpărături pentru pregătirile de sărbători primesc instant un cozonac delicios pe baza bonurilor de cumpărături și se înscriu în tombolă, unde au șansa de a câștiga marele premiu, electrocasnice în valoare de 1000 de euro.

Pentru a afla informații suplimentare puteți accesa pagina de web www.verandamall.ro, sau pagina oficială de Facebook Veranda Mall.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.