O artistă fresh, cu o voce și un vibe electrizante, Olivia Addams lansează o nouă piesă, Dumb, pe care a cântat-o în premieră în urmă cu o săptămână, în cadrul The Concert Drive-in. Piesa are o însemnătate aparte pentru Olivia, prin intermediul ei artista redă o parte a poveștii ei de viață, care reprezintă și o lecție totodată, o motivație de a merge mai departe și de a depăși momentele neplăcute.


“Pentru mine, Dumb reprezintă ceva foarte personal. Piesa spune povestea mea, povestea unei fete cu inima frântă, care își dorește să-și găsească puterea interioară, să cotinue să lupte și să treacă peste lucrurile care nu-i sunt benefice. Întregul concept video m-a purtat într-o călătorie sălbatică, deoarece mi-am dorit să reprezint vizual mesajul piesei într-un mod amuzant, dar totodată puternic. Cadrul în care facem curățenie, în care aduc unicornul, înseamnă mult pentru mine. Acesta este plin de sintagme răutăcioase, cum ar fi <<ești urâtă>> sau “nu se merită” și alte cuvinte care m-au afectat în perioada în care am fost victima bullying-ului. Faptul că fetele mă ajută să curăț toate cuvintele respective reprezintă depășirea acelei perioade în totalitate. Sunt foarte mândră de rezultat, este exact așa cum mi-am imaginat și știu că niciodată nu aș fi putut să fac asta fără sprijinul continuu al echipei mele”, a declarat Olivia Addams.

 

Piesa a fost scrisă si produsă de Creator Records, iar Isabella Szanto semnează regia clipului, Roberto Stan a fost director de imagine si producția video aparține Loops Production.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.