Cel de-al 14-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, începe sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, cu una dintre cele mai îndrăznețe distribuții a artiștilor care intră în jocul transformărilor: 4 cupluri și 4 single-uri.

Monica Anghel va face echipă cu fratele ei, Alexandru, Cornel Palade cu fiica sa, Ada, Șerban Copoț va cânta în duet cu Cezar Ouatu, iar Liviu Vârciu va fi din nou pe scenă alături de bunul său prieten, Andrei Ștefănescu, pe când Bella Santiago, Sorana Darclée Mohamad, Diana Matei și Grigore Gherman vor evolua individual în fața juraților Ozana Barabancea (canto), Andreea Bălan (coregrafie), Cristi Iacob (actorie) și Aurelian Temișan (all the show).

Momentul de deschidere al noului sezon îi va aparține lui Cosmin Seleși, care va cânta pentru prima dată alături de trupa sa. El îi va avea alături, pe scenă, pe toți colegii din noul sezon Te cunosc de undeva!: partenera de prezentare, Alina Pușcaș, jurații și concurenții. Și în acest sezon, momentele coregrafice ale fiecărei ediții sunt susținute de Furnix Team, baletul condus de Furnica. De altfel, Furnica se ocupă și de pregătirea coregrafică a concurenților de la Te cunosc de undeva!.

Transformări dintre cele mai diverse vor avea de executat cei 12 artiști concurenți, în prima gală a acestui sezon. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, de pildă, vor începe această aventură a transformărilor cu un moment emoționant al unor surori gemene care bat la ușa celebrității internaționale, Mihaela si Gabriela Modorcea,  mult mai cunoscute sub numele lor de scenă,  Indiggo. Iar echipa formată din Cornel Palade – cunoscutul actor de comedie și partener de scenă al lui Romică Țociu – și fiica sa, Ada, vor avea de dus la bun sfârșit un moment cu toate condimentele necesare, căci ruleta personajelor le-a dat misiunea să îi imite pe Ruby și Nosfe.

Starea de bine și surpriza fiecărei transformări sperăm să cucerească și în această toamnă publicul nostru, pe care îl iubim și pe care îl așteptăm cu drag în fiecare sâmbătă seara, începând cu 7 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1”, spune Augusta Lazarov Petrescu, producătorul general al show-ului.

Ce alte personaje a pregătit ruleta pentru Alex și Monica Anghel,  Șerban Copoț și Cezar Ouatu, Sorana Darclée Mohamad, Diana Matei, Bella Santiago și Grigore Gherman, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, de la ora 20.00, în prima ediție a celui de-al 14-lea sezon  al show-ului “Te cunosc de undeva!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.